
pe astea le imbogatesti aplicand "solutia reciprocitatea"
"Aş muta accentul pe îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Ordin în sarcina asociaţiilor. În absenţa unui mecanism legal de control şi sancţionare în această materie, degeaba marchează bănuţul pescari ambiţioşi ca Tavi, flydb sau pescărel, pentru că nu va şti nimeni, ever, ce soartă au bănuţii aceştia. Iar până când un asemenea mecanism de control şi sancţionare va fi pus la punct, sistemul reciprocităţii rămâne necesar ca aerul. Măcar pot pescui oriunde în ţară cu permisul meu fără să mai umflu bugetele a 95% dintre asociaţiile româneşti care au dovedit în ani de zile că şi-au băgat picioarele (şi flintele, după caz) în pescari şi pescuit. "
absolut de acord ca ordinul , de fapt intreaga legislatie nu prevede drepturi si obligatii clare a celui care se ocupa de ape indiferent cine e acea entitate: ajvpsuri, asociatii de tip chiosc de vandut premise si incasat cotizatii, RNP, ARBDD si cu voia dumneavoastra, daca puteti accepta asta, cele 5% asociatii pe care le creditati cu bune intentii.
aceasta e de fapt esenta intregii probleme: legislatia proasta.
Aceasta a permis derularea micilor sau marilor afaceri cu permise si sifonarea banilor in alte scopuri decat cele dorite: paza, populari, etc
si intr-adevar accentul trebuie mutat pe imbunatatirea legislatiei care sa stabileasca pentru cei care se ocupa de ape indiferent cum ajung in aceasta situatie (concesionare sau autorizare) si indiferent cine sunt ei, a urmatoarelor:
- drepturi (incasarea unor tarife)
- obligatii (paza, control, populari, amenajari etc)
- instrumente legale pentru a-si putea indeplini obligatiile: drept de control, sanctiuni clare si explicite pentru neplata de catre pescari a tarifelor de exemplu dar si pentru neindelplinirea de catre asociatii a obligatiilor ce le revin.
Reciprocitatea, in afara faptului ca va da satisfactia ca nu le mai dati bani unor asociatii (ci altora

Asa ca seko, sunt absolut de acord cu tine in ceea ce priveste identificarea problemelor. Dar nu cu rezolvarea lor prin reciprocitate.
Ba mai mult, asa schiop si incomplet cum e, actualul ordin creaza posibilitatea ca UNELE asociatii cu intentii bune sa faca ceva pentru apele pentru care au primit autorizatii. Reciprocitatea anuleaza si acest mic ceva.
Va inteleg ca va agatati de reciprocitate pentru ca v-ati saturat sa dati bani aiurea si ca aveti o problema cu unele asociatii...dar repet, nu asa se rezolva problema.