Biban “in coaja”

Durata de preparare: 30-40 min

Ingrediente: 
Bibani (nr. de persoane X cit poate minca fiecare), preferabil cit mai mari si de marime egala, sare (de care aveti: fina, de mare, “de muraturi”), un bustean de vreo 70-80 de centimetri lungime si 20-30 cm diametru, cit mai drept, preferabil de salcie.

Mod de preparare: 
Pe jarul gata facut asezati busteanul (nu e o reteta de facut acasa ). Se cresteaza bibanii la baza operculelor si la 1 mm in fata anusului. Se scot branhiile si odata cu ele toate organele interne. Daca operatiunea esueaza, scoateti organe interne cu degetul sau cu un betisor. Clatiti pestii curatati in cit mai putina apa. Uscati la interior cu o cirpa curata, sarati din abundenta. Intoarceti busteanul, focul ar fi trebui sa-l “scoabeasca” in forma de albie. Asezati bibanii in “albia” formata fara sa-i suprapuneti, acoperiti cu jarul ramas. Dupa 15-20 minute, indepartati jarul, scoateti bibanii, dupa 5 minute scuturati cenusa si solzii arsi cu ajutorul unei furculite, si POFTA BUNA! (daca stringeti usor bibanii de spinare si burta, pielea si solzii ramasi se desfac ca o coaja, la mijloc ramine numai carnea, alba si infiorator de gustoasa!)

Observatii: