Vladeni, paradisul pierdut

Trece vara, trece toamna, vine iarna si iarasi stam in casa si traim din amintiri. Mai legam o musca,mai matisam un inel,mai curatam o mulineta,mai visam un pic cu ochii deschisi, mai depanam ceva amintiri cu prietenii. Uite, de exemplu imi vine acu in minte o partida pe care am facut-o cu tatal meu prin setembrie, pe Dunare la Vladeni, de fapt pe bratul Borcea. Ne-am facut un obicei din treaba asta cu mersul la Vladeni. In fiecare an mergem cel putin o data,si stam cam 5 zile, o saptamana.

E, si acu sa incepem povestea. Toata luna august am facut planuri.Cand sa mergem, cu cine sa mergem, cu ce sa mergem, si tot asa. Tre sa mentionez aici ca tata a fost in tinerete la fel de bolnav de pescuit ca si noi, dar meseria (e medic anestezist) i-a rapit cam tot timpul liber si l-a indepartat de aceasta pasiune. Acu mai are un pic pana la pensie si e ferm hotarat sa redevina pescarul de alta data.

Deci, planurile au fost facute, perioada stabilita. Acu asteptam. Si… iata ca vine si data de 12 septembrie. Nu mai spun ce am luat cu noi ca ar trebui sa scriu prea mult. Spun decat ca am luat tot ce se putea: de la bete fine pentru oblete pana la parii de fibra de sticla plina. Plecam. Dragasani – Pitesti – Bucuresti – Bucuresti – Bucuresti -Bucuresti… vai de capu’ nostru – Slobozia – Tandarei. Dupa ce iesim din Tandarei mai mergem un pic si ajungem la intersectia unde drumul se ramifica spre Tulcea(stanga) si Fetesti(dreapta). Noi facem la dreapta spre Fetesti si mai mergem cam 5-6 km.Vladeni,e primul sat din drumul spre Fetesti. La intrarea in sat e ceva baza agricola. Facem la stanga pe laga baza asta si tinem drumul pietruit care ne duce taman la bratul Borcea. Nu disperam, mai avem de mers cam 5 km pana acolo. Drumul e pietruit si relativ bun. Singura bucata cu probleme, dar numai cand ploua, e panta de urcare pe digul cel mare al Dunarii. Urcam pe dig apoi il coboram si intram in padurea superba de plopi de pe malul apei. E o feerie. Drumul merge pe marginea apei si ochii mei iesiti din orbite caut deja sariturile avatilor pe care i-am lasat aici anul trecut.

Gata, am ajuns la locul cu pricina. In fiecare an ne punem cam in acelasi loc. O poienita superba chiar langa apa. Descarcam bagajul, facem putina ordine, si gata frate ca nu mai pot. Imi pun rucsacul in spinare, iau lanseta de spin (Maver Essox) si o apuc spre anafoarele unde anu trecut am rupt avatul in doua.

Pentru ca malul e inalt si abrupt apa il macina si il sapa tot timpul, asa ca nu ducem lipsa de anafoare, praguri, gropane, copaci scufundati si buturugi. In doua cuvinte ESTE PERFECT.

Anul trecut mi s-a intaplat o chestie cam ciudata aici. Sarea avatul intr-o veselie; si animale nene. Am pus o rotativa mare, ca pentru animale, si am dat pana mi-am lungit mainile…nimic. Nici macar un atac. Din gresala cred am pus o rotativa nr. 1, mica , mica. Si… surpriza. Au inceput nenicule sa dea in ea ca disperatii.

In drum spre anafor am montat lingura minuscula cu care am facut furori anul trecut. Ajuns acolo am asteptat un pic sa vad ceva miscare. Si am vazut. Am zis :gata , pe ei. Si dau o data, si mai dau o data, si mai dau de o mie de ori si nimic. Am schimbat lingura dupa lingura si degeaba. Ce-o avea frate. Ia sa pun eu un vobler , ca poate ii place de el. Si ca sa mentin linia pe care am plecat, pun un cosma de trei cm. Lansez, il las sa curga un pic in current si incep sa mulinez. La incept am mulinat mai repejor ca pentru avat, nu. HOPA. M-a atacat cineva… Am simtit un atac dar cam lent pentru avat. Lansez din nou in dreptul unui prag. Am atac si-l intep pe peste. Surprizaaaa… Este un salau cam la kg. Ei, pai stai asa . Pun un Cosma model B de 9 cm. NU sunt mincinos si nici nu exager de obicei, dar va spun ca am luat salau cum n-am visat eu niciodata. Nu bucati exagerat de mari, cam la 1, 5-2kg, dar la 4-5 aruncari venea unu. Parerea mea e ca avatul nu avea loc de el pentru ca toate atacurile erau cam la 2-3 metri adancime, si atunci cand mi s-a agatat firul in ancora din fata de la vobler si acesta a venit clipocind pe suprafata apei l-a si luat un ava

In timpul asta tata atentase la sacul meu cu boabe si momise un loc in apropierea taberei. Si bine facuse, pentru ca de a doua zi de la pranz a inceput sa creasca apa ca la balamuc. E, oricum pana atunci am avut tot timpul sa ma lupt cu salaii. Am avut si unul frumos rau de care m-am “speriat” si l-am scapat din mana.

Cum v-am spus, de a doua zi apa a inceput sa creasca. Culmea, salaii si avatii au plecat de langa maluri. Vedeam avatul sarind departe in larg unde nu il puteam ajunge. Deci il lasam pe Maver sa se odihneasca si trecem la parii de fibra de sticla plina. Imi plac lansetele astea pentru ca in zonele cu agataturi unde stau crapii de obicei n-ai nici o teama sa tragi ca lumea de ei. In zonele astea trebuie sa stai mereu pe faza. Cum a dat tre sa-l si tragi de la locul lui ca daca nu risti sa-ti faca o “funda” la buturuga si nu-l mai scoti.

Am facut monturi simple cu plumb culisant si un singur carlig la capatul firului. Imi place montura asta pentru ca firul ramane intreg fara nici un nod. Ca opritor folosesc o jumatate de filtru de tigara pe care il prind intr-u nod simplu la 15-20 de cm deasupra carligului. In felul asta nodul se inchide pe filtru si firul nu se taie. Uni nu-s de accord cu mine , dare eu nu am avut niciodata o ruptura de la nodul respectiv. Ca momeala am folosit sfanta mamaliga si boaba de porumb. Am incercat si la niste rame si coropisnite, dar fara success.

Am prins cativa ciortani pana-n 3 kg in urmatoarele doua zile si dupa aia n-am mai avut nici un tac. Apa crestea cu mai mult de o juma de metru pe zi si s-a tulburat ca naiba.

Am stat acolo sase zile incheiate, am prins si ceva peste, dar important este, cum am spus si in articolul trecut, ca ne-am limpezit mintile incarcate de prea multa rutina si goana dupa “mai bine”. Acum poate ca sunt prea sentimetal dar nu pot sa nu spun cat de incantat am fost sa vad zambetul ala de “fara griji” de pe fata tatalui meu. Cei mai in varsta cred ca ma inteleg.

De ce imi place asa de mult acolo la Vladeni?Pai in primul rand pentru ca oamenii care vin acolo, cam aceeasi in fiecare an, stiu sa pretuiasca acest colt de Rai. Rar am vazut gunoaie lasate la voia intamplarii. Si mai rar am vazut “pescari” care evadeaza din rutina de care am pomenit mai sus si ajung direct in sticla cu vodka. Toata lumea e prietena cu toata lumea . E un loc in care poti venii fara nici o grija cu familia si copiii.

O sa inchie acum parafrazandu-l pe Pitis si spunand ca nu conteaza cat de lung ai batul, important e ce si cum gandesti.