Surprize in Delta Ebro

Soarele nu se ridicase inca la orizont, o bruma de vreo 20 de centimetri plutea deasupra apei ceea ce ingreuna vizibilitatea balizelor care indicau canalul navigabil.
Cei 40 de cai in plina forma ai motorului Yamaha ne impingeau rapid spre amunte. Ajunsi linga “insula taurilor” am scos camera ca sa mai filmez o data salturile spectaculoase ale labanilor. Nu stiu de ce, pe linga aceasta insula, in fiecare dimineata, labanii dau un spectacol facind salturi de mai mult de un metru inaltime. Fac de la unul la sase salturi. Nici odata mai mult de sase. In fiecare dimineata am numarat salturile labanilor. Nici unul nu a depasit sase salturi. Philippe Pagnoux, ghid de pescuit, mi-a dat explicatia “stiintifica”: nu stiu sa numere decit pina la sase.

In curind urma sa traversam orasul Tortosa urmat de portiunea cea mai salbatica a riului, intro-o regiune destul de muntoasa. Malurile impadurite, linistea totala, absenta urmelor de prezenta umana, ne-au adus aminte de unele scene din “Appocalypse Now”. Portiuni de curent lent si apa adinca, cu gropi de 20 de metri alterneaza cu portiuni cu repezisuri si adincime de maxim un metru. Cel care nu cunoaste bine pasajele si se incumeta sa treaca pe acolo cu viteza maxima isi risca motorul, barca si chiar viata.

Obiectivul nostru in acea dimineata, ca si in cele cinci dimineti precedente, era barajul de la Xerta. Barajul este foarte mic, situat intr-un peisaj muntos, insa nici barca noastra nici pestii pe care-i cautam nu puteau urca mai sus de baraj. Asta se petrecea vineri 22 octombrie 2004.
Pestii pe care-i cautam la munte erau… lupii de mare.

Primele ciudatenii

Simbata 16 octombrie la 10 dimineata am ajuns pentru prima data la Amposta. Facusem cei 1300 de kilometri care ne separau de Paris in 12 ore cu toate ca ne oprisem destul de des. Drumul fiind insa compus numai din autostrada, noi fiind patru si conducind cu schimbul, totul s-a petrecut foarte bine.

Echipa era formata, ca de obicei, din fratii Christophe si Olivier Roussel, Didier Roux si cu mine, Tudor Oprescu.
La Amposta functioneaza de la inceputul anului 2004 un centru de pescuit numit Deltapêche. A fost creat de un belgian, Michel Godbille, care se ocupa inainte cu organizarea de vinatori in Africa si de centre de pescuit in Caraibe.

Centrul este usor de gasit fiind situat pe malul apei si pe imobil fiind scris mare Deltapêche.

Ajunsi in parking-ul centrului ne-am intilnit cu Michel Godbille care tocmai ne pregatea barca. Dupa ce am vizitat apartamentul nostru, ne-a explicat organizarea sejurului, am golit si noi masina plina ochi de material, am facut niste cumparaturi la supermarket-ul situat la 100 de metri, si am facut un dus inainte sa ne schimbam in haine mai adaptate regiunii. Short, tee shirt, sandale. Michel ne-a explicat ca ii recunoaste usor pe cei care vin sa pescuiasca la el. Cum toti vin din nordul Europei ajung acolo imbracati ca ursii, ca si noi, pe cind acolo, in Spania este inca vara.

La doua dupa masa, iata-ne deci pe Carolina Skiff-ul nostru in directia marii, spre inima deltei sub un soare arzator. Aici Rio Ebro este calm si adinc, in jur de 5-6 metri cu gropane pina la 20 de metri. Pe maluri e stuf si linga mal vegetatie agvatica unde se ascunde maruntisul si black bass-ul. Acesta din urma, oricit de rapitor ar fi el, nu prea iese din vegetatie, caci in mijloc bintuie somni imensi, lupi de mare, dar si luferi care urca foarte sus pe cursul riului.

La cam un kilometru in aval de Amposta ne-am oprit linga mal. Am lansat de doua ori pe prietenul S8 popper (Lucky Craft) si am putut face imediat fotografia de mai jos cu primul black bass.

N-am mai apucat sa lansam multa vreme din cauza unei armate de tintari care s-a napustit asupra noastra. Cum aveam produse anti tintari le-am utilizat imediat. Erau insa eficace intre 5 si 10 minute. Am dat deci drumul la motor si ne-am dus rapid citiva kilometri mai in aval, sperind ca o sa scapam de tintari. Olivier a aruncat tot linga mal un vobler si a avut imediat un atac al unui peste ciudat, care a reusit sa scape. Era plat, nu avea solzi si se zbatea ca un drac. Sa fi avut cam 500 de grame. Nici unul dintre noi nu mai vazuse ceva asemanator. Am lansat si eu in acelasi loc dar am prins alt black bass de calibrul primului, dupa care iar ne-au invadat tintarii ceea ce ne-a pus pe fuga, de data asta spre amunte, in oras.

In mod ciudat, in oras erau foarte putini tintari si era suportabil pescuitul. Am gasit cu sonarul o groapa de 20 de metri, si ecranul sonarului era negru de peste. Uitasem sa precizez faptul ca barcile centrului sunt dotate si cu motor electric si cu sonar, inafara de motorul de 40 de cai.
Am dat in groapa aia cu tot ce am avut la noi si pina seara n-am prins nimic. Nu era grav. Abia a doua zi, duminica dimineata, avea sa inceapa in mod oficial sejurul nostru de pescuit.

Incepe aventura

Tocmai se luminase cind ne-am intilnit linga barca cu ghidul Philippe Pagnoux, despre care citisem in unele reviste. L-am intrebat de ce acuma isi desfasoara activitatea in Spania, si mi-a raspuns ca a fugit din Franta pentru ca il omorau impozitele.
Barca lui, ceva mai lunga decit a noastra, era dotata cu un motor de 50 de cai, motor electric si un sonar mai performant decit al nostru. Luasem decizia sa fim ghidati prima zi. In trecut am facut experiente triste, cind am cautat pestele trei zile din cele sase de pescuit, pentru ca am vrut sa facem economie de ghid, dar si dintr-o mindrie prosteasca care ne facea sa ne consideram superiori tuturor, asa ca ce nevoie de ghid ?

Am plecat deci spre amunte, pe parcursul pe care aveam sa-l facem tot restul saptaminii. Ajunsi linga insula taurilor am vazut pentru prima oara salturile labanilor. Aceasta insula este inchisoarea citorva zeci de tauri. Sunt lasati acolo intre ei, fara vaci, ceea ce-i face foarte nervosi, tocmai buni pentru corida. Astea ni le-a explicat Philippe, nu stiu cit de adevarate sunt, dar dimineata vedeam intotdeauna citiva tauri pe linga apa, pe restul insulei nu se vedea, ea fiind mare si impadurita.

Voiajul a continuat asa pina departe in amunte de Tortosa, intr-o zona in care alterneaza parti calme si adinci ale riului cu parti limpezi si cu curent puternic. La un moment dat a oprit motorul si a lasat barca sa deriveze in voia curentului. Noi am inceput sa lansam. Didier si Christophe au aruncat linga mal, de-a lungul vegetatiei si voblerele lor le-au adus imediat cite un black bass fiecare. Philippe tot staruia insa sa lansam spre larg. Dar ni se parea aiurea staruinta lui. Curentul era foarte puternic in acel loc, apa nu depasea metrul si era cristal de limpede, vedeam bine ca nu e peste. Mi-am zis totusi sa fac cum zice, sa-i fac placere. Am pus un B’Freeze 128 (tot Lucky Craft) care nu se duce prea adinc si am aruncat in curent cit mai departe. BANG ! Era sa-mi sara lanseta din mina. Un atac de o violenta neobisnuita. Eram insa dotat cu o lanseta mort manié, 20-60 gr si fir tresat Power Pro 0,13mm. Deci dupa un scurt drill am adus in barca primul meu lup de mare…prins la munte. Christophe vazind asta a aruncat si el in acel curent unde nu era nimic. Si asa am facut primele fotografii cu lupi de mare, nu foarte mari, dar era inceputul.

Dupa asta am uitat cu totii de black bass. Drill-ul si atacul lupilor de mare e cu mult mai puternic si spectaculos decit a rapitorilor de apa dulce de aceeasi talie.

Stiam cu totii ca lupii de mare ataca cu usurinta nalucile de suprafata ne-am hotarit sa punem la contributie popperele si stick bait-urile pe care le aveam cu noi.
In timp ce derivam in voia curentului, am trecut prin fata a doi pescari distanti intre ei de vreo 20 de metri. Ce era mai normal intr-o duminica dupa masa ? La un moment dat incepe unul dintre ei sa mulineze de zor si-l striga pe celalalt in romanest: Hai ba Andi sa vezi ce peste mare !
Am fost singurul din barca care a inteles. Zilele care au urmat am mai auzit romaneste prin oras. Multi s-au dus sa munceasca prin Spania.

Asa a inceput o saptamina de pescuit de exceptie, o experienta care ne-a epuizat fizic dar care ne-a adus o satisfactie greu de egalat.
In acea seara stick bait-ul lui Olivier a fost din nou atacat de misteriosul peste care scapase ziua dinainte. Ghidul fiind cu noi am aflat ca in franceza ii spune “palomette”. Cum nu-i cunosc numele romanesc il botez palometa pentru restul acestei povestiri.

Incepind de luni dimineata am plecat tot timpul spre amunte pina la barajul de la Xerta, limita de care nu puteam trece cu barca. Faceam cam 55 de minute cu viteza maxima pina acolo. Dupa aia derivam toata ziua, si spre seara ajungeam la Tortosa. Dupa Tortosa mai erau citiva kilometri de rio salbatic dar mai domol si adinc, pina ce treceam de insula taurilor.
Joi dimineata am mai facut o incercare in aval de Amposta. Am rezistat eroic tintarilor pescuind de zor, dar pestele era mai greu de localizat in aceste locuri. Asa ca, incurajati de tintari am plecat din nou spre amunte.

Pestii cautati si tehnicile folosite.

Suntem obisnuiti sa pescuim pe Ebro inca din 1997. Pina acuma, insa, frecventasem mai ales lacurile de baraj care se gasesc cu mult in amunte fata de delta. Aveam obiceiul sa prindem somni, salai, black basi si seara crapi. Asa ca si de data asta plecasem pregatiti sa prindem aceeasi pesti. Singura schimbare pe care o asteptam era peisajul. In conversatiile telefonice cu Michel imi vorbise el in trecere de lupi de mare, dar nici eu, nici el nu am acordat importanta subiectului.

Duminica, prima zi de pescuit, cum avusesem ghid, am facut ce zicea, ca niste copii cuminti. I-am spus noi de salai si somni, el ne-a spus ca e inca prea cald. Salaul incepe sa muste abia prin decembrie si somnul noaptea. Lunea, cind am inceput sa pescuim singuri ne-am zis sa incercam totusi prin gropane cu jiguri si obleti morti pe montura. Acestia din urma se prindeau foarte usor chiar in fata blocului. Iata-ne deci urcind cursul riului cu ochii pe sonar. Am dat si de gropi si locuri accidentate, am incercat de zor si la jiguri si la oblete. Nimic. Am decis deci sa pescuim ce merge mai bine : lupul de mare si palometa. Am fi putut face cum faceau niste englezi cu care ne intilneam dimineata la plecare. Ei se ancorau linga gropane puneau 4 lansete cu ciortani vii de jur imprejurul barcii si asteptau somnul. Cind se duceau spre amunte fata de Amposta era suportabil, insa spre aval nu stiu cum puteau rezista toata ziua de atita tintarime. Nu stiu daca au prins ceva sau nu, nu erau comunicativi.

Noi am preferat insa un pescuit mai activ, facind kilometri in cautarea pestelui, dar si pentru a admira peisajul. Am pescuit lupii de mare aproape numai la poppere si stick baituri. N-as putea spune care, dintre aceste doua tipuri de naluci, au fost mai eficace. Christophe prefera popperul pentru ca nu plimba corect stick bait-ul. Eu am o preferinta pentru stick, dar o mai schimb si pe popper dupa inspiratie. Ceilalti le tot alternau.

Tactica cu naluci de suprafata la lupul de mare nu este aceeasi ca pentru pestii de apa dulce. Pentru acestia din urma se mulineaza mai lent, daca naluca trece prea repede nu declanseaza atacul sau pestele rateaza naluca. Pentru lup de mare recuperarea se face cit mai repede. La popper nu e prea greu dar la stick bait acesta trebuie totusi sa pastreze animatia “walking the dog” altfel pierde din eficacitate. Atacul este intotdeauna foarte violent. Se intimpla sa atace doi pesti in acelasi timp si se imping unul pe altul. Altii vin asa de repede incit tisnesc pe linga naluca si o rateaza. Olivier si Didier au rupt de doua ori pe atacul unor pesti enormi. Nu a fost drill de loc. O smucitura puternica si adio naluca.

Faptul ca lansam si recuperam tot timpul foarte repede intre 10 si 12 ore pe zi, face ca vinerea, ultima zi de pescuit eram epuizati. Adrenalina este tot timpul la maximum in acest tip de pescuit.

Uneori se prind palomete in serie, alteori lupi de mare unul dupa altul.

Asa ne-am petrecut deci aproape toata saptamina. Un pescuit cit se poate de activ.

Serile de “odihna”

In pretul centrului de pescuit nu este inclus un singur lucru : micul dejun. Mesele de prinz si de seara puteau avea loc in barca, sau in restaurantul cu terasa de la parterul blocului care gazduieste centrul. La prinz ne gaseam cam intre 30 si 40 de kilometri de centru si mincam deci in barca. Seara insa, cum mincam afara pe terasa chiar pe malul riului am decis sa dam putin si la crap. Doar mai pescuim si aceste ciprinide din cind in cind. Am pus deci fiecare cite o lanseta de crap. In prima seara eu am pus o boilie, ceilalti frolic. Am nadit cu citiva pumni de boilies si de frolic. Pescuiam la maximum 10 metri de mal, mai departe adincimea ajungea rapid la 15 metri. Curentul era destul de puternic in fata centrului si plumbii mai usori de 150 de grame erau dusi la vale. Prevazusem plumbi ceas mai de toate gramajele deci aveam ce ne trebuie.
S-a ivit repede o mare problema. Nu aveam timp sa mincam. Cum ne asezam cum tragea. Numai la frolic. Nu crapi mari, cel mai mare a avut 7 kile. Dar tot timpul. Ca sa mincam scoteam lansetele din apa. Cind terminam le puneam din nou. Cum pescuiam in fata cafenelei eram in permanenta aprovisionati cu halbe de bere rece. In serile mai racoroase o schimbam pe vin. Ce viata grea !

Ceea ce ne spusese ghidul, faptul ca somnii se hraneau noaptea a fost exact: veneau ca purcelusii la frolic.

Cam asa s-a petrecut sejurul nostru in mica delta a Ebrului. Ne-am intors obositi, dar cu ce amintiri. Si mai ales cu dorinta de a ne intoarce cit mai repede.
In tot sejurul nu am omorit decit un peste. Un black bass de vreo 15 cm care a inghitit un stick bait de 10 cm de-i depasea numai capul. Nu puteam scoate naluca fara operatie, si chiar daca-i dadeam drumul cu naluca inghitita era tot condamnat.

Am facut o captura originala:

Nu am vazut sau prins nici un salau, am vazut insa somni imensi cind derivam cu barca, apa fiind cristal ii vedeam cind treceam pe deasupra lor, dar si ei ne vedeau si plecau domol.

Am facut multe fotografii, am si filmat mult in timpul sejurului, fotografiile i le-am lasat si lui Michel Godbille. De atunci pescuitul lupului de mare la munte a devenit o noua atractie a centrului. Puteti visita site-ul lui Michel: http://www.deltapeche.comsi o sa vedeti ca majoritatea pozelor cu lupii de mare sunt facute de echipa noastra, celelalte fiind a celor doi ghizi.