Somesul Cald

E vineri seara si printre povestile despre pescuit ne uitam la Seinfeld – cei cativa pescari suficienti de “bolnavi” sa mergem si iarna la muscarit. Ne-am strans la Paul sa stabilim tactica si locul unde vom pescui sambata: Ciurtuci – nu, am mai fost weekendurile astea, Somesul Rece – nu se poate obtine autorizatie fiind inchis pentru pescuit, Crisul Repede e prea departe si e posibil sa fie crescut. Ramane Somesul Cald, suficient de mare ca debit, valea pitoreasca si larga permite soarelui sa o scalde in voie, singura problema e cu o portiune de drum extrem de solicitanta pentru masina mai ales daca zapada nu a fost indepartata cu plugul. Mai exista riscul sa ninga din senin astfel ca poti ramane impotmolit, numai bun de pus la iernat, zile intregi. Sa riscam, sa nu riscam, stam in continuare la taclale consultand previziunile meteo pe net. Cele ale romanilor nu sunt sigure, mai tot timpul au fost pe dos asa ca ne uitam pe euronews si pe unguri. Vremea pare sa fie buna asa ca in afara de frigul ce ne va incerca, nimic, nici chiar alegerile presedintelui nu ne pot sta impotriva.

Dimineata la 8, sambata, merg sa-l iau pe Paul, Misu din pacate nu mai poate veni, asa ca vom merge in doi. Mi-a parut rau de Misu, de obicei cand vine sfarsitul de saptamana infloreste de bucurie ca se apropie ziua de pescuit, parca ar fi ca o fata mare ce urmeaza sa mearga la discoteca: “Mergem?, Unde mergem?, La lipani sau pe Mures la mreana sau la cleni si la avati…?”. Pacat, pe raul asta nu am fost niciodata iarna chiar daca mai are lipani frumosi in apele lui. Oricum, o sa il tin la curent telefonic cum stam cu pescuitul, macar isi mai alina din pofta. Fata de ceilalti muscari autohtoni, eu, Misu si Paul cand suntem pe apa facem tot timpul schimb de impresii despre muste, tehnica, despre eventualele observatii utile ce devin esentiale pentru reusita zilei. Nu suntem secretosi ca altii.

Parasim repede drumul bun ce ne-a dus de la Cluj pana la Rachitele si incepem gospodareste calvarul drumului forestier presarat cu bolovani mari acoperiti cu zapada si gheata, adevarate capcane pentru baia de ulei a masinii. Urcam destul de usor cei 8 km mai rai si ajungem in culmea muntelui. Aici descoperim o lume noua, daca pana atunci am condus numai in ceata, aici am gasit muntii si padurea scaldati intr-o lumina parca ireala datorita sporirii ei de catre zapada cazuta pretutindeni. Super, prindem o zi grozava, chiar daca temperatura e sub -10grade, ne putem incalzi la soare. Conducem mai departe, trecem de Doda Pilii si ne indreptam spre Ic Ponor. Deja se vede raul de o limpezime de cristal cu aburi ce ies din el.

Clar, e greu de pescuit, coboara si sloiuri pe el, va fi un calvar, dar nu are importanta – am scapat de acasa la pescuit, nimic nu ne poate sta impotriva pentru a ne bucura de natura. Tragem masina intr-un loc batut de soare si incepem echiparea: Paul – goretex, eu – neopren, iar pentru a spori confortul termic, vom folosi si cizme lungi si ne vom feri sa intram in apa mai adanca.Apare si padurarul – Ghita, schimbam cateva vorbe, ne cunoastem, se uita peste acte mai mult de forma, intodeauna sunt in regula cu ele. El era mai mult cu brazii, e ajunul de Craciun si si-a taiat si el unul sa duca acasa. Vom pescui cu nimfe in stilul cehesc. Uscatele nu au cum sa fie folosite, asa ca stau “suparate” in penare asteptand vara – atunci e de ele, acul, firul ar ingheta la prima lansare facand pescuitul impracticabil datorita turturilor ce s-ar depune pe el. Ce sa mai zic de musca, s-ar face sloi de gheata imediat si ar semana cu insectele ancestrale prinse in bucatele de chihlimbar. Nimfele folosite sunt imitatii de caddis pe numere mari si cat mai grele, iar eu pun si un emerger “norocos” care e nelipsit in componenta liniei, fiind un bun “searching pattern” – dupa cum spun americanii. Incepe pescuitul la prima bulboana, cea mai adanca de pe cursul raului, pe care-l stiu aproape ca in palma.

Nimic, nici eu, nici Paul. Prima explicatie e ca nu reusim sa ajungem cum trebuie la fundul bulboanei iar lipanii stau parca inlantuiti, apoi apa e inca prea rece iar soarele nu bate in locul asta sa mai dezmorteasca pestii… Schimbam locul si nimic din nou. Clar, incepe agitatia. Oare ce nu le-o fi placand, de ce nu pun gura, unde or fi, sunt intrebarile ce ne macina pe amandoi. Schimb complet mustele, reechilibrez linia si coboram in zonele batute mai bine de soare. Gasim o bulboana larga, pe un cot de rau, cu o adancime medie de 1m. Clar, asta e locul ce ne multumeste pe amandoi, putem pescui aproape unul de altul si putem schimba impresii. Oricat ne enerveaza bucatile de gheata ce se lovesc de noi sau de fire, nu ne lasam, vremea e frumoasa, soarele ne incalzeste, neaparat trebuie sa prindem ceva. Dupa 15 minute observ ca Paul are niste ratari, lucru clar, pestii sunt aici asa ca trebuie sa insistam. La un moment dat observ si eu cum liderul se oprea scurt din cand in cand si intep fin. Este! Si este lipan. Din cauza frigului, a apei reci, luau musca aproape insesizabil, cu siguranta am mai avut atacuri dar nu ne-am dat seama. Pescuim amandoi mai atenti si cu ochii bulbucati inspre lidere, ce necaz si regrete pe noi ca nu am folosit in constructia lor si bucati fluorescente, ne-ar fi fost mai usor, dar asta este, ne vom descurca si asa.

Iarna, pescuitul la nimfa e foarte greu comparativ cu celelalte anotimpuri. Apa rece si frigul de afara fac pestii foarte mofturosi. Apoi apar problemele de apropiere, raul e foarte limpede, exasperant de cristalin, facand un calvar apropierea pescarului de locul de pescuit. Ai facut un pic de galagie, ai lovit o piatra si s-a rostogolit in apa, te-ai ras pe bot de lipanii de acolo! Ei tot acolo vor sta, dar nimfa va trece printre ei ca printre bolovani, nu o s-o bage in seama.

Apoi trebuie sa ai un dezvoltat simt al apei, sa intuiesti cat mai bine locul in care stau lipanii si sa iti prezinti mustele cat mai aproape de ei, aproape sa ii lovesti cu ele. Ei sunt extrem de mofturosi, ar consuma multa energie sa urmareasca o nimfa sau o alta insecta dat fiind conditiile termice. Practic trebuie sa le bagi musca in gura. Apoi e greu sa faci alegerea buna a nimfei, doar experienta raului respectiv, a vremii petrecute la pescuit si a dramului de “nebunie” inoculata de aceasta pasiune te mai poate ajuta. Pescarii comozi sunt sortiti esecului.

Primul peste prins are parte de poze iar ceilalti iau mai repede calea apei. Mai pescuiesc cu Paul in acelasi loc vreme de o ora si observ un lipan eliberat ca a stat neclintit cu capul sub un bolovan chiar langa cizma mea, parca ar fi un strut.

Dupa ce il ating inoata o jumate de metru mai incolo si se opreste. Drilul si apa rece i-a consumat energia, pur si simplu nu se sperie de mine ca pescuiesc langa el.

Se face “tarziu”, e ora 15 si soarele incepe sa slabeasca in putere asa ca luam drumul masinii.

Incepe impachetarea si pornim spre Cluj. Daca pe drumul de venire discutam despre muste, locuri de pescuit, scule, acum, pe drumul de intoarcere discutam despre altceva, a fost o zi grozava dublata de peisajul hibernal scaldat in soare a muntilor Apuseni. Trecem culmea muntelui cu ultimele raze de soare si coboram, cu parere de rau, in ceata deasa ce ne va calauzi pana intre betoanele orasului.

Urmeaza sedinta de miercuri a pescarilor unde vom avea ce le povesti celorlalti si, cu o bucurie copilareasca le vom face in ciuda, bineinteles, dublata de pozele pe post de martori.