La pastrav pe raul Tarcau

Acum vreo cativa ani, intr-o dupa-amiaza senina de vara, in timp ce ma hurducaiam teribil pe drumul Tarcaului, doi flacai de la munte imi fac semn discret in timp ce ies veseli dintr-o gradina: “Ardeluta!?”, deslusesc pe buzele celui din dreapta. Desi nu-mi prea sta in obicei sa iau “autostopisti”, opresc. Cu ceva interes insa: prima iesire de anul asta aici, raul tulburel, aveam nevoie de ceva informatii. Baietii, pastravari cu rame, carabete, coada de boistean si din cand in cand cu niste muscoaie luate de pe la rusi, erau in tema, asa ca m-am felicitat pentru stationarea scurta.

M-au indrumat spre un afluent pe care nu l-am bagat in seama pana acum desi pescuiesc de ceva vreme pe Tarcau, despre care mi-au spus ca tine peste frumos si ca este cu siguranta limpede. Hai acolo, ca–i ultima sansa!

Ma echipez iute, incerc sa-mi feresc “iubita” de incercarile lor de a-mi veni in ajutor, le spun ca este clasa 4, ca sunt si mai fine si mai puternice, ca asta depinde de pestele urmarit si marimea mustelor folosite, asta mi se pare a fi insa a fi cea mai potrivita pentru apele si pestii de munte de pe la noi, poate un 5 pentru cei care folosesc mai mult nimfe si muste mai mari … Apoi scot cutia cu muste, se sperie cat de multe am, le admira, cand le spun ca sunt mesterite de mine, cad in extaz. Rusinat, le ofer si lor cateva, cu tot cu instructiuni de utilizare: astea pentru pastrav, astea pentru clean, lansati putin in susul apei apoi le purtati usor in curent; astea sunt uscate, v-as da si voua cateva da ai nevoie de o crema speciala cu care sa le ungi, altfel plutesc prea putin timp asa cum trebuie ca sa-i placa pastravului… De unde fir, de unde lanseta, unsoare, vrem si noi muste, ada numa aici ca le vindem noi imediat.

Pe drumul catre parau si apoi in timp ce ma chinuiam sa lansez portocala printre crengile copacilor am mai stat de vorba despre una despre alta, despre vremurile de nu chiar de demult cand se prindea peste frumos, nu era seceta asta cumplita si nici nu se taiau atatea lemne.

“Veneau domnule in fiecare an niste polonezi de-si dadeau drumu la vale cu barcile; asta pana-ntr-un an cand le-au furat o barca; au gasit-o pana la urma da de-atunci n-au mai venit. Ia uite ce mititel e asta! Bine ca-i dati drumu, ca sunt unii de-i tin si pe astia mici. Ce naiba or manca din ei ca daca-i prajesti nu mai ramane nimic. Cum, asa uscati musca, cu hartie igienica, si apoi trebuie unsa , aha! am priceput. Vedeti ca s-a ridicat inca unul, parca era mai mare asta. Stati ca va desgat eu musca. Anul trecut in bulboana aia mare, la cascada daca-o stiti, s-a prins pastrav la kilogram. La coada de boistean; s-a chinuit omul cela sa-l scoata vreo juma de ora, uite-asa ii indoise lanseta … si-au mai fost si alte intamplari de-astea. De veneati acum noua-zece ani … va saturati de peste. Mai sunt si-acum din aia mari, da-s intepati de zeci de ori si-s mai vicleni acum, nu se mai dau asa usor la undita. Poate la musca sa aveti mai mult noroc! Ooo, asta-i mare, cum, nu-l tineti?!”

“Da ce se-ntampla cu apa, ca aproape de fiecare data cand vin e tulbure de nu poti pescui si trebuie sa urci sus de tot pana dai de limpezeala?”

“Pai a plouat destul de tare acu doua zile si cum ii valea asta destul de ingusta si cu multi afluenti se tulbura repede; mai sunt si masinile astea care lucreaza toata ziua, trec lemnele prin rau de zapacesc tot pestele. Asa-i peste tot! Nu vedeti ca toata ziua se perinda masini incarcate cu lemne de abia se taraie. Drumul s-a distrus ca si cu bicicleta ii greu sa-l strabati.”

“Am vazut ca au inceput totusi sa asfalteze, de-ar fi tot drumul asa ….”

“De, au asfaltat pana n-au mai putut. Banii i-a primit Primaria de la Phare, numai ca au venit astia intr-o zi in control si cand au vazut ca au nivelat nitel, au pus ceva pietris si-apoi au trantit asfaltul, n-au mai dat nici un ban. Pai asa se face treaba!?”

Treaba merge ca pe roate: drum nu-i, padurea dispare pe zi ce trece si pastravanii saracii de ei nu mai stiu pe unde s-o apuce sa scape de urgie.

Intreb de controale, de padurari.
“Acu doi ani au inchis valea pentru pescuit, de la Brates in sus. Poate asta sa fie un lucru bun si s-o mai face ceva peste. Am mai dat si noi pe ici pe colo da cam cu teama ca ingineru cela tanar, sefu de ocol, ii tare a dracu, ne-a fugarit de cateva ori, abia am scapat sa nu ne prinda. Am auzit ca-i pescar si el, dar ca n-a dat niciodata aici pe vale si nici pe padurari nu-i lasa. Inafara de el nu vine nimeni sa te-ntrebe de sanatate.”

Am mai vorbit de Bicaz, de platicile, clenii si bibanii de care auzisem ca se prind acolo. Biban cu nemiluita, si mare, doua kilograme fara zece grame prins acum doua luni la rama, pe fund, noaptea. Il cred. Stiu sigur ca acum trei ani s-au prins bucati la kilogram. Ii fac morala ca nu i-a facut poza, ar fi fost record national.

Il incerc si cu povestile despre stiucile ce s-ar gasi sub baraj. Omul stie tot! Nu numai stiuci de un metru, dar si cleni cat picioru, bibani si carasi frumosi. Mai auzisem povestea asta si cu alte ocazii, dar niciodata nu am incercat sa verific daca-i ceva adevarat. Macar cleni de-ar fi. Dar asta-i alta poveste.

In cele din urma ne-am despartit. Am hotarat ca ar trebui sa incerc totusi sa caut pe cursul principal al Tarcaului, poate ceva mai in sus. Ajuns aproape de Ardeluta, unde stiam ca este o portiune tare frumoasa, opresc. Privind de pe pod apa parea sa se fi limpezit nitel. S-a dovedit a fi doar o iluzie insa. Cand am coborat la rau mi-am dat seama ca este tot tulburica! Am zis fie ce-o fi, muscaresc si-asa.

Am incercat pentru inceput la uscate. Adams-uri, portocala – ce “mi-a salvat viata” de atatea ori, apoi am legat un sedge cu gandul ca dara o sa le trezeasca interesul. Nimic, nici o prezentare. Sincer sa fiu nici nu ma asteptam sa fie altfel. Am insistat insa, mi-am mai exersat lanseul, am observat evolutia mustelor, privind mereu cu coada ochiului catre bulboana urmatoare doar-doar vad ceva semne de activitate.

In capatul unui suvoi am prima prezentare si agat un pastravior destul de frumos pe care il eliberez rapid. Lansez apoi putin in dreapta suvoiului, unde apa se domoleste putin si se vad pietrele pe fund si al doilea pastrav se repede din suvoi si imi inhata linistit musca – frumusel si asta, in apa cu el! Cu gandul ca in zonele in care se vede fundul apei sansele ca si pastravul sa vada uscata sunt mai mari, am luat la rand bulboana dupa bulboana – caci asa arata Tarcaul cam peste tot – insistand in astfel de locuri, fara nici un rezultat insa. Pastravii refuzau sa colaboreze.

Mi s-a mai intamplat lucrul asta in anii trecuti in aceeasi zona, pe apa limpede insa. Locuri perfecte, despre care gandesti ca este imposibil sa nu tina peste. Urmele de pasi de pe mal iti ofera o scuza, dai vina pe cel care a trecut inaintea ta pe-acolo. Apoi dintr-odata, fara sa le mai pese de nimic, incep sa se repeada ca nebunii la tot ce misca; nu mai conteaza prea mult ce musca ai la capatul firului, o inhata ca apucatii. Toata nebunia nu a durat decat jumatate de ceas, apoi totul s-a linistit.

M-am gandit sa schimb tactica si sa incerc sa-l gasesc la adancime, asa ca am cautat prin cutiuta si am gasit in cele din urma un spider negru cerclat cu argintiu si o nimfa usoara, lestata cu biluta aurie si corp din margele portocalii cu toracele din dubbing tot portocaliu, primita acum ceva timp de la un prieten. Cu combinatia asta am mai prins acum cativa ani pe Dambovita, in conditii asemanatoare. Nu sunt un mare fan al pescuitului cu ude si nimfe, desi asa mi-am inceput “cariera” de muscar, dar am constatat ca e mai bine sa fi pregatit pentru orice situatie cand ai de-a face cu pastravul, asa ca am grija sa nu-mi lipseasca din cutiuta cateva nimfe si ude.

Si nebunia a inceput! In orice locsor lansam – prezentare – ratare – captura – iarasi ratare si tot asa. Mai mari sau mai mici, pastravii se repezeau innebuniti la muste. Am prins o gramada si am ratat si mai multi.

De cateva ori s-a intamplat sa se repeada la conectorul transparent, fara sa bage in seama musca de la capatul leader-ului. Frustrante si naucitoare momente, ii vezi ca sunt acolo, multi, frumosi si dornici de joaca, schimbi mustele cu frenezie, lansezi plin de speranta si nimic, continua sa ignore facatura. Nu mai intelegi nimic. Ca un nauc continui sa intinzi inutil firul prin aer. Si ca sa-ti faca viata si mai grea cate unul se mai lasa prins, dar e mic si nu-ti ofera satisfactia dorita.

N-am priceput pana acum ce-i cu perioadele astea de “nebuneala”. Pot constata numai ca ele exista si ca trebuie luate ca atare. Incerc sa cred ca pastravii nu se hranesc in astfel de momente, ataca tot ce le trece prin zona, fara sa aiba vreo preferinta speciala.

La fel ca de obicei, dupa jumatate de ora de frenezie, totul a revenit la normal. In virtutea inertiei mai incerc cateva bulboane, schimb de cateva ori mustele, insa linistea este deplina. Incep sa-mi revin din transa, imi dau seama unde sunt, constat ca s-a lasat intunericul si hotarasc ca ar fi mai bine sa o iau catre masina.

In drum spre casa totul s-a transformat intr-un noian de amintiri, cu locuri minunate si pesti nazdravani.