Pescuitul scobarului la nimfa

In mod clasic, in conceptia romanilor pescuitul la musca artificiala este rezervat pastravilor si lipanilor, cel mult cleanului. Mai nou insa, pescarii de la noi au inteles ca nu doar pestii amintiti mai sus muscaresc, ci mai sunt o gramada care nu se dau la o parte de la a ataca o insecta gustoasa. In ultima vreme au aparut o sumedenie de site-uri pe internet, mult mai accesibile decat revistele si cartile de profil straine, care vorbesc despre pescuitul diverselor specii de pesti cu musca artificiala. Pescarul autohton poate acum sa gaseasca aproape orice il intereseaza in materie de pescuit la musca artificiala, de la articole privind snurul sau forfacul la noi si noi modele de muste, care mai de care mai prinzatoare.

Odata ce muscarii au devenit mai… “open-minded”, au aparut stiluri noi de pescuit, care vizeaza anumite specii: stiuca, avatul; recent am auzit si de salai prinsi la musca si… scobarul (Chondrostoma nasus). Peste indragit de multi pescari la stationar, scobarul poate face obiectul unui muscarit de mare finete, comparabil cu cel la lipan, desi nu la fel de spectaculos si frustrant. Scobarul poate fi privit ca o alternativa la apele de munte, deoarece stim cu totii ca o iesire, in ziua de azi, este destul de costisitoare, pe de o parte; si pe de alta parte poate fi pescuit de primavara devreme pana toamna tarziu, si daca aveti un combinezon din neopren chiar si iarna. Scobarul ar putea deveni partenerul nostru de muscareala pe timpul prohibitiei la munte. Numai bine, cand se deschide la munte, se inchide la scobar, deci am putea muscari aproape non-stop pe parcursul uni an.

Sa prinzi scobar nu este usor. Pescarii de stationar stiu ca acesta este un peste destul de capricios, si nu odata s-a intamplat sa dau la scobar cu momeli naturale si sa vin cu traista goala. Dar am descoperit pescuitul scobarului cu musca artificiala, nimfa mai exact, si de atunci, chiar daca numarul pestilor prinsi nu este extrem de mare in comparatie cu pescuitul stationar, frumusetea stilului compenseaza toate neajunsurile.

Voi incepe prin o scurta prezentare a biologiei pestelui pe care il vizam, pentru o mai buna intelegere a pescuitului la musca. Mai tot timpul, scobarul sta pe suvoaie, unde apa este mica si pavata cu pietre pe care se depun alge minuscule. Nu de putine ori am avut ocazia sa vad urmele boturilor acestor pesti, ca niste dare lasate de o dalta pe piatra, pe care le-au lasat cand au consumat algele de pe pietre. Aceste alge constituie cea mai mare parte a dietei scobarului, restul fiind completat cu diversi viermi, alevini (poate parea ciudat, dar scobarul mare prinde alevini; personal am gasit de mai multe ori in stomacul scobarilor mai mari alevini partial digerati) si alte particule aduse de apa. Doar iarna se retrage in apele mai adanci, dar cum se inmoaie un pic vremea, cum iese din nou la apa mai mica. Tot muscarul stie ca pe sub pietrele din rau misuna o gramada de larve si nimfe. Sa ne imaginam urmatorul scenariu: apa rapida, curentul rastoarna o piatra, de sub care se desprinde, luata de curent, o mica nimfa. Scobarul, care pastea linistit algele de pe pietrele din jur o apuca repede, deoarece acea mica nimfa reprezinta o hrana consistenta, plina de proteina, obtinuta fara un prea mare efort. Pe acest fapt ne bazam si noi cand cautam scobarul la nimfa.

Ustensilele de care avem nevoie la pescuitul scobarului trebuie sa fie destul de fine, dar in alegerea lor trebuie sa tinem seama de faptul ca un scobar de 1 kg. nu este o raritate, de aceea trebuie ca acestea sa corespunda. In mod curent insa, se pot folosi ustensilele de pastrav, deci o varga #4, un fir corespunzator si un forfac 6x. Daca vreti sa adaugati un plus de finete, puteti trece chiar la o lanseta de clasa 3. Imaginati-va lupta cu un scobar mai rasarit cu un asemenea outfit… Varga pentru pescuirul scobarului este bine sa fie mai nervoasa, deoarece, pe de o parte, se pescuieste in amonte, raspunsul pescarului trebuind sa fie foarte prompt; si pe de alta parte scobarul are o gura foarte tare, de aceea va fi nevoie de o forta mai mare pentru a-l intepa corect. Spre deosebire de lipan, a carui gura este extrem de fragila, scobarul odata agatat scapa mai greu. Ca accesorii pentru pescuitul scobarului subliniez necesitatea folosirii minciocului, deoarece forfacul subtire si viteza relativ mare a apei in care pescuim pot contribui la pierderea capturii, si cred ca ar fi mai frumos si mai satisfacator sa eliberam noi pestele, nu sa se elibereze singur.

Cat priveste nimfele folosite, acestea trebuie sa corespunda vietuitoarelor acvatice din zona.

Eu, cand vreau sa dau la scobar cu nimfa, rastorn intotdeauna cateva pietre din curent si vad cam ce nimfe si larve gasesc, in functie de aceasta alegand si imitatia. Nu merita incercat cu modelele consacrate de la bun inceput, pentru ca pe scobar-ca pe toti pestii de altfel-nu il intereseaza ca mananca un hare’s ear , un pheasant tail sau un caseless caddis, ci ca mananca acelasi lucru pe care il vede zilnic printre pietrele de pe fundul raului. Totusi, doua modele s-au dovedit universale in proportie de 80-85%: corobetele (in ape din zone mai inalte) si latausul. Aceste doua vietuitoare sunt prezente aproape in toate raurile de la noi, si alegerea lor nu constituie o greseala dar, repet, cel mai bine este sa ne uitam pe sub pietre mai intai. Acest lucru nu il recomand din ce am citit prin carti, reviste si internet, ci din propria experienta, deoarece m-am convins pe propria-mi piele ca e mult mai productiv astfel. Marime imitatiei trebui sa corespunda si ea nimfelor naturale. Am incercat si cu modele putin supradimensionate, dar rezultatele nu au fost pe masura asteptarilor. Gura scobarului nu este foarte mare, de aceea sunt preferate modelele legate pe carlige nr. 14-16, uneori chiar 18 sau mai mici.

Stilul de pescuit este cel clasic cu nimfa, deci amonte, putin oblic. De mare folos este leader-linkul, care ne va ajuta sa sesizam muscaturile, sau putem sa ne confectionam unul dintr-un dop de pluta, din care taiem o bucata cam cat un bob de mazare verde.

Mai nou, am inceput sa folosesc forfacuri furled, carora le inserez un filament metalic foarte flexibil, pentru a se scufunda mai rapid, si il confectionez din materiale de vulori Hi-Vis (highlz visible), caz in care nu mai am nevoie de semnalizator. De asemenea, am inceput sa dau si in stilul cehesc, rezultatele crescand simtitor. De mare utilitate sunt si polaroizii, fara de care ne va fi foarte greu sa vedem ca nimfa noastra este „atacata�? de un bolovan, si nu de un scobar.

Nimfa trebuie condusa pe fund, deoarece acolo sunt scobarii, lestul necesar va fi deci destul de mare. Cand leg o nimfa pentru scobar, dau de obicei doua ture de lita de cupru sau fludor subtire, si abia apoi incep sa matisez cu ata de montaj. Rateurile sunt numeroase, deoarece nu stim exact daca avem un scobar sau o piatra la carlig, si de asemenea se pierd si multe nimfe, care au prostul obicei de a se agata pe fund. Dar toate acestea fac parte din viata de muscar, si oarecum sunt si benefice, caci vom invata sa distingem trasatura pestelui si de asemenea vom fi nevoiti sa avem un set destul de…numeros de nimfe, pe care le vom lega noi insine, capatand astfel experienta.
Dupa lanseu, urmarim cu atentie semnalizatorul, si la cea mai mica miscare nelalocul ei intepam. Este nevoie de ceva practica pana vom reusi sa distingem trasatura pestelui; de multe ori intepand in gol, datorita atingerii fundului apei de catre nimfa, ceea ce creaza o falsa impresie a unui atac.

Intepatura trebui sa fie putin mai ferma, printr-o scurta miscare a pumnului, dar atentie la forfac, care e destul de subtire. Corelarea dintre forta inteparii si finetea materialului folosit trebuie sa fie perfecta, pentru ca doar o mica diferenta de forta aplicata poate fi fatala. Odata intepat, scobarul este destul de bataios, sarind chiar in mod spectaculos la suprafata apei si contribuind la deliciul pesacrului. Un exemplar mediu cedeaza destul de repede, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fortam, nici ca trebui sa folosim un forfac supradimensionat. Personal, eu ma ghidez dupa fraza “foloseste cele mai fine ustensile posibil in conditiile date”. De altfel, e mult mi satisfacator sa scoti un pste cu un 6x decat cu un 4x, de exemplu. Uneori am folosit si forfacuri 7x, mai ales cand nimfele folosite nu au fost foarte mari, dar pierderile “logistice” sunt mai mari.

Pestii capturati trebuie eliberati, nu pentru ca asa scrie in ultima vreme peste tot, ci pentru ca asa e corect. Ce rost are sa ducem acasa 15 pesti cand, la o masa, putem consuma maxim 5-6? Odata congelata, carnea de peste isi pierde din savoare, de aceea sunt partizan convins al eliberarii pestilor. Luati acasa doi-trei, care sunt mai mari, pentru ca se prind frecvent exemplare care bat spre kilogram, si pe restul eliberati-i. Si daca ii luati acasa, nu uitati de dimensiunea minima la pescuit: 20 cm, desi sportiv ar fi 25.

Eu va urez… Snur Intins si va poftesc la un scobar la nimfa.