Pescuitul salmonizilor

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, cand stau si ma gandesc la hoinareala ce tocmai sta sa inceapa, parca si inima imi bate mai repede, iar gandurile ma parasesc usor si descopar ca intru intr-o lume absolut fascinanta: rauri repezi, munti stancosi, pante abrupte, sucaturi, cascade si suvoaie, incet descopar imparatia Mariei Sale Salmonid. Nu-ti ramane decat sa te bucuri de aceste minunatii si sa incerci sa faci tot posibilul in limita sportivitatii si a respectului de sine pentru a-l intalni pe Maria Sa. Poate nu toti am avut ocazia sa-L intalnim, deci suntem indreptatiti sa ne intrebam cine este El. Facand o simpla cercetare descoperim ca Maria Sa Salmonid se ascunde in pielea pastravului ,a lostritei, a lipanului sau a coregonului, specii din familia Salmonidae Regan. De aici si denumirea des folosita pentru pestii din apele de munte de salmonizi/salmonide. Aceste specii sunt cele mai raspandite si probabil singurele din aceasta familie care se gasesc la noi in tara. Pastravul si lipanul sunt cei mai cunoscuti, dat fiind faptul ca, cel putin teoretic, populeaza 80-90% din apele din zona de munte.

Lipanul ocupa partea inferioara a apelor de munte insa este posibil sa fie intalnit chiar si in partea superioara, depinde in mare parte de factorii naturali.Cu o greutate de 300-400gr. si o dimensiune de 30 cm la varsta de 3 ani, rar ajungand la 50 cm si la 2,5 kg, el prefera apele mai adanci, mai linistite si cu fundul pietros.

Pastravul (lat. Salmo Truta) este cel mai nobil peste. La noi in tara se gasesc patru subspecii, de la pastravul curcubeu importat din America si de la cel fantanel, pana la cel indigen si de lac.Toti prefera apele din zona alpina, atat lacurile cat si raurile ce le alimenteaza, acestea din urma fiind preferatele si oferind mediul propice reproducerii.

Lostrita (lat. Hucho Huco) este declarata monument al naturii fiind o specie pe cale de disparitie inca de mult timp. Este un peste rapitor de talie mare care la maturitate poate atinge cativa metri buni in lungime si o greutate de 10-20 kg, un adevarat monstru ar putea zice cineva. Intr-adevar odata ajunsa la maturitate hrana ei se poate compune exclusiv din pesti ba chiar soareci de apa si uneori pasari. Principalii ei dusmani sunt parazitii, bacteriile si ciupercile, fiind un peste foarte sensibil la boli. Insa cel mai mare dusman ramane omul. Faptul ca este un peste de talie mare(in medie 3-4 kg) o face foarte vulnerabila in lunile aprilie-mai, in timpul depunerii, cand o putem intalni pe paraie si rauri mici, moment prielnic pentru braconieri, dar si pentru animalele salbatice. Este un peste misterios ce prefera locurile cu curent puternic, vartejuri, repezisuri si zone retrase de stancarii calcaroase.

Coregonul (lat. Coregonus Lavaretus) a fost introdus la noi in 1957 in Lacul Rosu si cateva lacuri din Retezat si Fagaras. Este un peste ce traieste exclusiv in ape lacustre, iar hrana sa consta in principal din plancton si nevertebrate.

Si daca lostrita si coregonul sunt mai greu de intalnit pastravul si lipanul nu. Pescuitul in apele de munte se face doar cu momeala artificiala din simplul respect ce trebuie acordat pestelui si pentru a promova sportivitatea. Un pescuit excesiv, dar mai ales o recoltare excesiva (ceea ce ar fi posibil pescuind cu momeala naturala) poate duce la scaderea densitatii si chiar la disparitia unei specii dintr-un fond de pescuit.

Pescuitul la salmonide se compune din doua tipuri: flyfishing (muscarit) 80% si spinning (cu naluci) 20%. Cel putin asa tind sa cred…si sa practic. Astfel un pastrav se poate prinde atat la musca cat si la linguri oscilante sau rotative, dar si la vobler. In schimb nu se poate spune acelasi lucru despre lipan, care cam greu se prinde cu naluci, lostrita careia nu-i plac decat nalucile, iar coregonul este cel mai pretentios preferand naluci de o anumita categorie prezentate intr-o forma atipica. Pentru flyfishing este necesar un studiu amanuntit al florei, faunei si al caracteristicilor apei in care se pescuieste, pe cand la spinnig elementele ce trebuie analizate sunt mult mai putine. Nu voi dezvolta subiectul spinnig din lipsa de spatiu si timp, dar sper ca o voi face intr-un articol viitor.

Pentru a ajunge sa stapanesti tehnica de muscarit ai nevoie de trei lucruri esentiale: analiza, tehnica si putin noroc. Partea de analiza este cea mai importanta si se bazeaza pe simtul de observare si pe capacitatea fiecaruia de a procesa datele astfel obtinute. Tehnica nu trebuie subapreciata, prezentarea mustelor si miscarea in teren trebuie sa fie sincronizate perfect. Alaturi de o analiza si o tehnica buna mai trebuie putin noroc si totul este posibil. Daca in urma cu 30-40 de ani era foarte greu sa gasesti un carlig si un fir, nu o lanseta (in Romania), acum este foarte greu sa alegi unul. Conteaza si materialul tehnic pe care il ai la dispozitie insa nu foarte mult. Ceea ce insa s-a mentinut de-a lungul anilor, cu unele exceptii, este analiza bazata pe observarea mediului si a relatiei mediu-peste. Fara o astfel de analiza nu poti ajunge la partea tehnica, deci analiza este partea esentiala la pescuitul cu musca, fie ea uda, uscata, nimfa,etc. Ca sa poti gasi musca potrivita pentru o anumita specie-in cazul lipanului si a pastravului doi pesti foarte pretentiosi si selectivi, iar apoi o metoda de prezentare a acesteia care mai da si roade, trebuie luate in calcul mai multe aspecte la nivel morfologic si la nivelul mediului de trai al speciei vizate.

Astfel trebuie luate in considerare debitul, temperatura, limpezimea, nivelul de oxigenare si fauna apei respective, mai putin flora. Este bine de stiut ca o apa difera de alta si chiar pe cursul unuei singure vai pot exista diferente majore. Evident ca “in teren” nu se pot analiza matematic si farmaceutic toate aceste aspecte, nu mergem la pescuit sa calculam si sa cantarim la nivel de microni, insa diferenta dintre muscari este facuta de viziunea fiecaruia asupra acestor aspecte si de aproximarea unor valori, apoi de modul in care fiecare isi pune in valoare tehnica de care dispune. Deci cei cu experienta sunt avantajati, insa mai exista si norocul incepatorilor care de obicei da roade, uneori descoperind unele solutii de-a dreptul uimitoare. Teoretic pare destul de greu. Practic insa un muscar cu ceva experienta are toate aceste lucruri in sange, placerea pescuitului constand intr-o analiza continua si o adaptare a tehnicii la noi si noi situatii si conditii impuse de mediu si de specia urmarita.

Debitul apei are un rol important in asigurarea conditiilor de viata.Este necesar ca acesta sa fie cat mai constant sau ca oscilatia sa fie foarte mica. Se stie ca atunci cand debitul este mare pestele nu mananca la suprafata si energia consumata este si ea foarte mare. Debitul depinde de vegetatia bazinului hidrografic si de cantitatea de precipitatii. In conditiile in care versantii bazinului sunt impaduriti(de preferinta inchisi) apa provenita din precipitatii se scurge mult mai incet o mare parte din ea infiltrandu-se in sol alimentand ulterior raurile si astfel mentinand un nivel constant al debitului, deci riscul de producere a unei viituri ce poate fi devastatoare asupa intregului ecosisitem este redus la minim. In stransa legatura cu debitul este limpezimea apei, salmonizii cauta tot timpul o apa curata si limpede. De aceea vom intalni aceste specii cu preponderenta in ape a caraor albie este formata din roci dure, cu maluri si versanti impaduriti. Exista cazuri in care pastravul si lipanul ataca si in caz de turbiditate mica a apei, in general se intampla in cazul unor ploi de scurta durata sau atunci cand turbiditatea este provocata in mod spontan-de o exploatare de masa lemnoasa pe cursul raului, lucrari de regularizare a cursului etc. Totodata o limpezime excesiva corborata cu un debit crescut complica foarte mult situatia, pestele fiind in avantaj, orice mica miscare gresita fiind penalizata drastic. Sportivitatea astfel este dusa la extrem.

Un alt factor ce trebuie luat in calcul este atat temperatura apei cat si a aerului. In general temperatura apei este influentata in mod direct de cea a aerului, fiind cu cateva grade mai mica. La majoritatea pestilor temperatura corpului difera cu 0,5°-2°C de temperatura mediului acvatic. Intensitatea metabolismului depinde de variatiile de temperatura, in munte acestea fiind de 10°-16°C. Astfel hranirea pastravului indigen inceteaza sub 2°C si peste 20°C, pe cand curcubeul mananca si la 0°. Temperaturile optime de hranire sunt 14°-16°C la indigen, 15°-19° C la curcubeu si 12°-14°C la fantanel.

In mare masura viata salmonizilor depinde de cantitatea de oxigen dizolvata in apa, necesarul fiind undeva la 7-8 cm³/l. Pentru aceasta dar si pentru a oferi un adapost se construiesc cascade fie podite, fie simple, minibaraje din piatra sau se foloseste tehnica arborilor ancorati. Odata cu cresterea temperaturii apei nivelul de oxigen scade si viceversa. Datorita defrisarilor temperatura apei creste, implicit scade nivelul de oxigen, deci salmonidul paraseste arealul respectiv, iar gasirea noii sale locatii este un test greu si pentru cel mai experimentat muscar. In cursul unei zile pe cursul unei vai aceste valori difera. Trebuie gasita atunci acea portiune echilibrata: adica cu o temperatura a mediului acvatic undeva in jur la 15°C, cu un debit normal pentru panta raului respectiv si evident nu cu o limpezime excesiva.

In general muscarul este si cel care face momeala-musca artificiala. Este poate impropriu zis musca. Momeala este imitatia fidela a faunei unui rau, cu inspiratie coloristica din flora, imitatie a hranei consumate de salmonizi. In hrana salmonizilor intra si viermii, molustele si insectele, acestea din urma fiind cele mai importante. Despre viermi poate fi vorba doar in urma unor viituri sau ploi torentiale de lunga durata, dar este aproape imposibil de pescuit la “viermi artificiali”-momeala naturala fiind interzisa(dupa cum am specificat mai sus), deci este un mijloc de hrana destul de sigur pentru salmonizi. Crustaceele se utilizeaza mai mult in crescatorii. In mediu natural insectele fie ele in stadiu de larva sau de adulti sunt hrana principala a salmonizilor. Avand deja imitatii sau facandu-le chiar pe malul raului nu mai ramane nimic de facut muscarului decat sa imite comportamentul uneia cu ajutorul lansestei. Aici intervine partea de tehnica a lansarii si de noroc. Lansarea se perfectioneaza pescuind si perseverand. Tehnica presupune si o integrare in natura a muscarului. Salmonidul ca si orice alt rapitor veritabil are simturile foarte dezvoltate si orice miscare sau vibratie suspecta a nu fi din mediul natural il face extrem de vigilent, iar sansele de a-l intalni devin astfel nule. De exemplu simpla proiectie a umbrei pe adapostul pastravului in momentul deplasarii sau a lansarii anuleaza orice sansa de a-l putea captura. De altfel mediu isi pune amprenta direct asupra vietii rapitorului. De exemplu pastravul ce traieste intr-un mediu cu o luminozitate scazuta(sub un mal, sub un arbore doborat pe firul apei,etc.) este mai inchis la culoare decat unul care traieste intr-un mediu mai deschis. De altfel tehnica se invata din experienta, imi place sa spun ca salmonidul te invata tehnica- de la lansare si pana la o aparitie cat mai subtila pe marginea raului si nu numai. Trebuie doar sa ai placerea de a muscari.

Cu o analiza bine facuta si cu niste solutii deja testate, ce ramane de facut este sa te bucuri de minunatia naturii si de ceea ce ea iti poate oferi, totul insa in limita sportivitatii. In fond si la urma urmei pescuitul salmonizilor este un pescuit sportiv, solicitandu-ti atat mintea cat si fizicul, deplasarea in teren nefiind foarte accesibila oricui. O analiza buna si o tehnica corespunzatoare corborate cu mai mult sau mai putin noroc si cu conditii propice oferite de mediu inconjurator- temperatura, debit si limpezime pot duce deci la intalnirile mult visate. Totul depinde de capacitatea fiecaruia de a se adapta portiunii de apa pe care se afla la un moment dat. Pana atunci, in speranta unei hoinareli reusite, sa continuam sa visam la marea captura …

Articol premiat la Concursul “Bertilure va premiaza”, luna Martie