UN NOU PROIECT DE ORDIN AL MINISTRULUI
Moderatori: johnnybravo, dr.pike, tudor, Adelin, Moderatori
luci_t,
Spre deosebire de agvpsr, fnpsr isi face treaba de for de reprezentare a asociatiilor membre. In acest sens, sub nr. 1/5.01.2009, am depus la sediul anpa cererea de inscriere in RAF (cum este prevazut de OM 753/2008). Alaturi de cerere am depus actele de constiture ale federatiei, lista asociatiilor membre cu documentele aferente, regulamentul de practicare a pescuitului sportiv la nivel national, dovada ca am obtinut zonele solicitate si cererea de eliberare permise. Nu am cunostiinta sa mai fi depus cineva respectivele documente. Ce pot sa--ti spun este faptul ca in cadrul FNPSR asociatiile membre isi recunosc dreptul de reciprocitate prin regulament, aprobat in AG in iunie anul trecut. Ce se va intampla mai departe cu alte asociatii sau pescari neasociati nu este treaba noastra. Dar in ceea ce ne priveste noi vom aplica masurile necesare pentru a ne respecta obligatiile din actele pe care le-am incheiat cu administratorii apelor si a resursei acvatice vii. Sa nu surprinda pe nimeni faptul ca in 6-7 luni de zile o sa vedeti ape oprite la pescuit, zone delimitate pentru reproducere sau crutare biologica, etc.
Cat despre cunoscutii tai, ar fi bine sa ceara lamuriri de la cei care i-au taxat. Ce pot sa-ti spun este ca noi am rezolvat juridic si problemele celor care nu sunt asociati si le-am creat conditii sa poata practica pescuitul sportiv/recreativ. In curand o sa gasiti pe web-ul federatiei modul de obtinere a permisului de pescuit si conditiile de practicare a pescuitului sportiv. Cine si-a inchipuit ca FNPSR este un moft, o sa aiba o crunta dezamagire.

Declaratia lui Gheorghe Stefan:
"Mă voi întoarce în sectorul privat. Consider că am adus domeniul pescuitului în cea mai bună situaţie pe care a avut-o vreodată"
"Mă voi întoarce în sectorul privat. Consider că am adus domeniul pescuitului în cea mai bună situaţie pe care a avut-o vreodată"
I count stuff all day at work, why would I do that when I am fishing?
Musca 13
Musca 13
apele colcaie de pesti
permisele sunt ieftine si pe toate gardurile
avemi legi bune si se respecta
pescuitul e recunoscut ca sport
mirific !!!!
ce puteam sa ne dorim mai mult?
permisele sunt ieftine si pe toate gardurile
avemi legi bune si se respecta
pescuitul e recunoscut ca sport
mirific !!!!
ce puteam sa ne dorim mai mult?
Da-i unui om un peste si el va manca o zi; invata-l sa
pescuiasca si el va
sta pe marginea lacului si va bea bere toata ziua.
pescuiasca si el va
sta pe marginea lacului si va bea bere toata ziua.
Si totusi nu mi-ati raspuns la o intrebare. Incerc sa va ajut exemplificand: daca obtin permisul de pescuit eliberat de ANPA prin intermediul unei asociatii la care am platit si cotizatia (de ex. ajvps arad) si vreau sa pescuiesc in alta zona a tarii (de ex. jud alba) ce trebuie sa fac? Merg la APS ALBA si platesc doar cotizatia, care sa-mi permita sa pescuiesc in apele administrate de aps alba, sau trebuie sa platesc si contravalaoarea permisului de pescuit eliberat de ANPA???
Mai sa fie! Anul trecut la bilantul ANPA s-au raportat 4320 de tone de peste rezultat in urma pescuitului comercial pe 100.000 ha amenajari piscicole Dunare, Prut si Delta Dunarii. In urma acestor ''recorduri'' am intrebat-o si eu pe secretara de stat care raspundea de pescuit, daca ii spune ceva expresia mafia pestelui. La intrebarea contrariata a respectivei, si fiind apostrofat ca de ce imi permit sa vorbesc despre asa ceva, i-am replicat ca nu eu vorbesc, ci cifrele domnului Gigi Stefan. Asa ca asta este primul bine pe care respectivul domn il face pescuitului. Sa fie primit. Demisia a survenit in urma amenintarii ca va fi vizitat de corpul de control al guvernului, nu datoria implinita. Sa fim seriosi.Tavi scrie:Declaratia lui Gheorghe Stefan:
"Mă voi întoarce în sectorul privat. Consider că am adus domeniul pescuitului în cea mai bună situaţie pe care a avut-o vreodată"
De ce nu ii intrebi pe cei care iti elibereaza permisul? Eu raspund pentru cei pe care ii reprezint. Apropo, noi dam la fiecare membru lista cu apele pe care pot pescui. Din cate stiu ajvps-urile nu au obtinul ape pentru pescuit sportiv. Asa ca mare atentie. S-ar putea sa nu primeasca permise.luci_t scrie:Si totusi nu mi-ati raspuns la o intrebare. Incerc sa va ajut exemplificand: daca obtin permisul de pescuit eliberat de ANPA prin intermediul unei asociatii la care am platit si cotizatia (de ex. ajvps arad) si vreau sa pescuiesc in alta zona a tarii (de ex. jud alba) ce trebuie sa fac? Merg la APS ALBA si platesc doar cotizatia, care sa-mi permita sa pescuiesc in apele administrate de aps alba, sau trebuie sa platesc si contravalaoarea permisului de pescuit eliberat de ANPA???
astept un raspuns mai concret, asa ca modific putin datele problemei: permisul eliberat de ANPA nu-l obtin prin intermediul ajvps ci prin alta asociatie de pescari, independenta, care nu este membra fnpsr. Cum pot pescui pe o apa administrata de APS ALBA sau o alta asociatie membra a FNPSRapsalba scrie:De ce nu ii intrebi pe cei care iti elibereaza permisul? Eu raspund pentru cei pe care ii reprezint. Apropo, noi dam la fiecare membru lista cu apele pe care pot pescui. Din cate stiu ajvps-urile nu au obtinul ape pentru pescuit sportiv. Asa ca mare atentie. S-ar putea sa nu primeasca permise.luci_t scrie:Si totusi nu mi-ati raspuns la o intrebare. Incerc sa va ajut exemplificand: daca obtin permisul de pescuit eliberat de ANPA prin intermediul unei asociatii la care am platit si cotizatia (de ex. ajvps arad) si vreau sa pescuiesc in alta zona a tarii (de ex. jud alba) ce trebuie sa fac? Merg la APS ALBA si platesc doar cotizatia, care sa-mi permita sa pescuiesc in apele administrate de aps alba, sau trebuie sa platesc si contravalaoarea permisului de pescuit eliberat de ANPA???

Asociatia care iti elibereaza permisul va trebui sa-ti dea lamuririle necesare. Ea trebuie sa comunice anpa zona pe care are competenta de practicare a pescuitului sportiv pentru membri sai. Daca se suprapune cu zonele fnpsr va trebui sa aiba un accept scris din partea noastra, intrucat va trebui sa preia obligatiile asumate de fnpsr pe zona respectiva. Noi chiar vrem sa punem asociatiile la treaba si sa urmarim ce fac. E o diferenta, cred, fata de agvpsr.
@ apsalba
Va rog nu o mai dati cotita. Am scris destul de clar, cred eu, sa se poata pricepe ca asociatia la care am plait cotizatia si prin intermediul careia am obtinut permisul de pescuit eliberat de ANPA nu are nici o treaba cu fnpsr. Deci nici acceptul scris de la fnpsr. Dar ca eu sa pescuiesc in legalitate pe o apa din administrarea aps alba merg sa ma inscriu si sa platesc cotizatia la aps alba. Mai achit si primesc inca un permis de pescuit eliberat de anpa? sau e suficient cel pe care l-am obtinut prin intermediul primei asociatii?
Nu-mi spuneti ca nu sunt situatii de acest gen. Astept un raspuns
multam faina

Retine foarte exact. Cei 30 lei reprezinta o taxa pentru eliberarea permisului de pescuit sportiv. Eliberarea permisului de pescuit recreativ sportiv este altceva. HG 1016 are o prevedere care nu este luata in seama. Undeva se spune ca daca nu obti permisul de pescuit sau autorizatia,taxa se restituie. Citeste cu atentie art. 10 din hotarare. Este limpede ca esti la mana celui care elibereaza