ca sa inchizi robinetul, trebuie sa-l privatizezi...BygDaddy scrie:PS2 nu sunt sustinatorul implementarii unui sistem privat in romania pana in momentul in care nu sunt trasi la raspundere cei cafe l-au pus la pamant si implicit se inchid robinetele pe unde se scurg banii
iaca o parere de la un proaspat pacient care se impiedica in sistemul bolnav de sanatate:
Tuse. Nasoala, cu expectoratii urate, cu rinita asociata, nas vesnic infundat, si asta de vreo 20-25 ani, de pe cand fumam cate 2-3 pachete de “Carpati fara” pe zi. Mai faceam haz de necaz, zicand ca eu racesc doar o data pe an, din septembrie pana prin august. In rest, sanatos tun!! Prin primavera asta, ma iau in suturi muierea, fata si prietenii si… hai sa ma caut de boli la pulmoni. Ma radiografiaza aia de la Neuromed, n-am TBC. Ma duc la Padurea Verde, la spital. Suflu prin ceva tuburi, zic aia ca-s ok. “Si care-i problema?!” ma interogheaza sever o baba-medic (?!) intr-un halat alb la origini, acum aducand oarecum a sort de bucatareasa la sfarsitul programului. “Tusesc, rau”, zic eu. “Mai ales dimineata, sau dupa ce beau cafea”. “N-ai nimic la plamani, ti se pare ca tusesti, nu mai bea cafea, ia si tu o gura de tuica, ca-i vasodilatator, si lasa-ma sa vad de altii, care-s bolnavi adevarati, m-am saturat de voi astia, cu boli inchipuite…!” Si ma expediaza la un cabinet particular, daca vreau sa aflu mai multe.
Zis si facut. Doua milioane o consultatie de 3 minute, ma aleg cu un diagnostic de “astm bronsic” si “rinita alergica” si retete pentru medicamente de 4 milioane pe luna, cat oi trai, sau pana ma fac bine. Mai dau 3 milioane pentru test de alergii ( deh, rinita alergica…). Nimic. In sensul ca nu-s alergic decat la prostia si indolenta umana. Totusi, incep tratamentul indicat ( o chestie care se inhaleaza dintr-un disc, de doua ori pe zi si un spray nazal o data pe zi). Uimitor, are efect! Nasul mi se desfunda dupa cateva saptamani, sforaiturile mele nocturne de legenda se diminueaza drastic iar tusea devine rara si nechinuitoare. Dar… intotdeauna exista un dar!! Constat ca obosesc la cel mai mic efort, urcatul a doua etaje devine o escalada la munte, ma ridic din pat si ma tin de ziduri sa nu pic ca am o pacla neagra in fata ochilor, dorm cate 10-12 ore pe zi si-s tot obosit, la pescuit se iau prietenii de mine ca-s apatic si inactiv ( “ ce draq’ ai, mah, nici berea nu-ti mai place?!), la munca ma duc de forma si dupa doua ore o tund acasa, sa ma culc…categoric, nu e-n regula si ma gandesc la ce e mai rau, vreo hepatita d-aia rebela, ciroze sau alte cele, ca stiu eu ce stiu cate-a indurat pateu’ meu! Sau… o fi vreun “side-effect” al medicatiei din ultimele luni?! Preventiv, ma indop cu vitamine, ginseng si fructe si las draq’ alcoolul pentru o perioada. Mi-e mult mai bine, dar totusi ma intorc la doftorul cu astmu’, si-mi spune ca sigur n-au nici o legatura medicamentele lui cu starea mea, dar ma expediaza la analize complete, mai ales de ficat.
Alte cateva milioane ( ca degeaba esti asigurat, toate laboratoarele si-au terminat fondurile alocate de CJASTM…) si ma pomenesc cu surpriza vietii: Analizele de pateu ok. N-am cu ficatu’, poate am cu ficapu’… In schimb, analizele de sange catastrofale, mai precis: anemie severa ( hemoglobina 6, cand normal este 13-20) si trombocitoza, habar n-am cu ce se mananca, cert e ca in opinia doctorilor, n-ar trebui sa mai pot merge singur pe strazi. Nici nu vreau sa ma gandesc cat aveam cifrele in perioada cand chiar ameteam pe strada…
Iau, deci, trimitere de la medicul de familie si merg la Hematologie. Care tine de Spitalul Municipal ( Clinicile Noi, mai exact). Merg asa, la plesneala, sa vad ce zic aia si fara vreo tentativa de a apela la cunostinte. Intru in hol ( cu nevasta, ca deh, e medic si ea!), acolo-i un curent fantastic, se inghesuie 30-40 de insi pe un spatiu de 6 x 6 m, vin urgentele pa targi, e coada la automatul de cafea, o tiganca zbiara ca apucata la barbatu-sau, un altul vomita in draci pe paltonul de blana al unei cucoane, ce mai, casa de nebuni!! Ajung la coada la ghiseu cu trimiterea. “ Programare aveti?!” “N-am, uite trimiterea, dar unde se fac programari?!” intreb. “ Pai, la hematologie, acolo, in fata, hai, urmatorul!!”. Dau sa intru, coada si acolo, se intra in draci peste rand, nu te intreaba nici naiba ce cauti acolo, ma gandesc ca ar fi cazul sa pun mana pe poseta vreunei asistente si sa ma fac c-o tund, asa sigur m-ar baga in seama! Vad ca nu se poate pe cai normale, hai sa-mi caut ceva cunostinte. Samurai ( nevasta-mea) stie bine o laboranta, ca alt prieten de-al meu, medic, e prin SUA la un congres. Se rezolva iute, suntem pusi in legatura cu un medic cica de exceptie de la Hemato, care ne re-trimite la camera de garda si totul intra pe fagas normal. “ Vai de mine… asta-i urgenta! se caineaza doctorita de garda. Internare imediata!! “. Pai nu-s paturi, i se spune, sectia e supraaglomerata. Dar… avand pile, de data asta, se rezolva, pe la amiaza se externeaza nu-stiu-cine din salonul 10 si ma vor planta acolo. Pana atunci, vine si mai “noul meu doctor”, pufneste pe nas la vederea analizelor facute de un laborator particular pe bani multi ( “astia nu-s buni de nimic, facem iute altele. Ce nu putem analiza la noi, pe loc, le faceti contra cost la Bioclinica, avem contract cu ei, doar bani sa aveti, ei preiau probele si aduc aici rezultatele”, zice si pleaca… cat sa nu-l mai vad vreo 2-3 zile). Ma dezbrac la pajama intr-o asa-zisa garderoba de la demisol, inde pute a igrasie, a sobolani si a fecale, si ma duc la etajul I, ca sa astept pe holuri vreo 2-3 ore pana se elibereaza patul mult-dorit din 10.
Frumos salon, 10!! O incapere de cca 5 x 8 m, unde se “lafaie” 10 (!!) paturi si 8 (!) noptiere. Paturile-s din alea, de la ajutoarele post-revolutie, primite in 1990 din pomana nemtilor. Or fi fost “paturi”, acu-s niste ruine jalnice, blocate fie cu spatarele ridicate, fie complet coborate, cu rotile invartindu-se liber. Adica, te dai jos din pat pe o parte si el o ia la fuga in sens invers. Pana se opreste in picioarele vecinului, sau darama “cuierul” de care-i atarna perfuziile. Saltelele sunt “saltele” doar cu numele. Sfasiate, rupte, dezmembrate, pline de pete de sange si toate alea, mai stau intregi doar datorita cerceafurilor in care-s infofolite. Nu vreau sa ma gandesc la concentratia de microbi aflati la cativa milimetri sub mine, adunati in zeci de ani. Ganditul dauneaza grav sanatatii. Loc sa treci printre sirurile de cate 5 paturi?! Doar daca esti “silueta”. O asistenta, mai corpolenta saraca, are serioase dificultati de a face drumul asta de cateva ori pe zi, Asuda, dar nu se plange. Imi pun lucrusoarele marunte in sertarul de jos al noptierei pe care o impart cu vecinul ( ca-s mai putine noptiere decat paturi, din lipsa de spatiu) si o parte, care nu mai incap ( periuta de dinti, sapun, etc) le insir, la fel ca ceilalti, pe corpul din plastic al unui pat de cablu ce mascheaza doua prize si cate un sistem de alarma/panica. Atmosfera e calda. La propriu, Pe bune, sunt minimum 30 de grade Celsius si aer ai daca-ti aduci in punga, de acasa. Imposibil de deschis geamul, se face curent si 7 din cei 10 pacienti sunt, intr-adevar, grav bolnavi, unii nu pot nici macar sa vorbeasca. Dar toti sunt raciti cobza si au febra din aceleasi motive: cald, transpiratie, curent… Daca credeti ca e aglomerat, sa va mai zic una: la fiecare al doilea pat, e cate un apartinator ( sotia, mama, etc) care sta zi si noapte pe capul bolnavului. Pe capul lui, la propriu, in sens ca in pat cu el, ca nu-i loc de un scaun, sa nu mai zic de vreun pat pliant. Plus asistenta de serviciu, suntem permanent minimum 15 persoane in salonul cat doua camere de bloc. Asta, noaptea, cand nu-s vizite. Cand mai vin si cate 2-3 vizitatori la fiecare bolnav, dupa-mesele, e de-a dreptul mirific. Déjà ii invidiez pe crapii din bazinul alimentarei din piata 700, aia barem au ce respira…
Dupa o usoara sedinta de familiarizare ( trag aer,sau ma rog, asa ceva, in piept, vreo ora-doua) incerc sa vad cu cine impart locatia. In stanga mea, la perete, langa usa, o familie din Sannicolau. El, cu vechi probleme, diabet, blocaj renal, operatii pe coloana, dialize, vesnic conectat la cate 3 furtune deodata care-i baga cine-stie –ce zemuri vitale. E de un optimism molipsitor, la fel si nevasta-sa, cadru medical pensionat si care il dadaceste permanent. In dreapta, o familie de moti de la Tebea. El, un munte de om, spre 70 de ani, pus la pat de o doctorita criminala din Deva, care i-a prescris injectiile de reumatism pe 3 luni, sa le faca in 4 zile. Blocaj renal, dialize, atrofie medulara. Cel putin, cei din Timisoara se chinuie de 5 luni sa-l repuna pe picioare si au cam reusit. E un om hatru, cu voce de bas, care a dat mana si cu Ceausescu, si cu Paunescu si cu Basescu cand vizitau Gorunul lui Horea, ne povesteste chestii absolut incredibile despre viata aspra dar faina a motilor… Vizavi, un chip chel si extrem de palid, doarme cu gura larg deschisa si scoate cate-un horcait sinistru, in timp ce sudoarea curge garla pe tot corpu-i si o batrana, Maica Tereza in persoana ( e si imbracata ca o calugarita – dar e mama lui!!) il sterge si-si numara mataniile. Zeci de iconite stau la capataiul bolnavului si nu poti decat sa-ti intorci privirea, jenat ca tu esti cat de cat bine iar el trage sa moara de o leucemie galopanta. Are febra de peste 39 de grade de cateva zile si nimeni nu reuseste sa i-o scada. Ma uit mai atent, imi pare cunoscut… da!! E Misu, un vechi prieten, inginer constructor, cam de varsta mea , cu care am impartit sute de beri in Bastionul tineretilor noastre. Vita brevis…
Mai incolo, un batran colonel in retragere, care doarme toata ziua si noaptea se foieste pana pica din pat si-l ridicam din ora in ora, si-a rezolvat militareste “garda”. Ziua sta nevasta-sa, o femeie apriga si care se cearta cu toti de parc-ar fi la ea acasa. Ea hotaraste cand si daca se aprind luminile, daca deschidem usa ori geamul, ma mir ca nu face si programarile la buda. Catre seara, vine ginerele, iar peste noapte, dupa 22, vine fratele colonelului. Care sta 10 minute langa bolnav si apoi o ia de nebun prin spital, pana gaseste vreun pat liber unde sa doarma pana dimineata. Ca doar sunt destui in salon, sa aiba grija sa-l “manevreze” pe moshu’, nu?! Mai sunt, dar nu va mai plictisesc cu personajele, mai ales ca se schimba des.
Ies pe holuri, sa inspectez zona “sociala”. Adica, grupul sanitar. Ma ingrozesc brusc. In toata aripa asta, pe tot holul, un SINGUR WC!!! Cand spun singur, nu ma refer la o singura incapere. E o SINGURA buda, si aia fara colac sau capac. Ba, pardon, mai e una, dar e incuiata, si scrie “personal medical”. Este si o chiuveta!! Ba, descopar si doua cabine de dus. Nefuntionale, evident, acuma-s deposit de galeti si mopuri ale infirmierelor. Incep sa-mi explic mirosurile pestilentiale ce vin dinspre bolnavi. Si sa vrei, nu ai unde sa te speli!! Dar ce ma ingrozeste mai tare e BUDA, UNICA BUDA, la 4-5 saloane, barbati si femei de-a valma!! Sunt 45-50 de bolnavi si peste 15-20 de apartinatori care stau la coada la o singura buda. Cred ca si la Auschwitz erau mai multe hardaie intr-un dormitor, unde sa-si faca detinutii nevoile. Asta e, totul e sa nu disperi, sa-ti programezi ca lumea “tranzitul”, daca e posibil dupa 12 noaptea, si sa te rogi sa nu te apuce pantecaraia. Nu vreau sa stiti ce mizerie poate lasa cate o babuta care abia poate sa mearga si e nevoita sa foloseasca asa ceva…cert e ca le-am auzit pe infirmiere vomitand in timp ce faceau curatenie!
In rest…ok!! Toata stima pentru personalul medical care incearca, lupta din rasputeri sa faca fata in conditiile astea!! Asistentele, “caii de povara” ai spitalului, alearga de parca au jar sub talpi si zau nu as putea tine pasul cu vreuna, sa stai zi-lumina in priza! Cu medicii e mai lejer, isi fac rondul si nu-i mai vezi, dar fetele astea chiar merita toata stima pentru munca depusa si salariul de mizerie!
Si toate astea intr-un spital de renume dintr-un centru universitar de prestigiu al Romaniei… Stau sa ma intreb cate chestii trebuie oare schimbate pana sa ajungem… nu, nu in situatia de spital de lux, dar barem intr-o stare de normalitate?! Ce trebuie facut sa nu mai mergi cu lingura si gamela ta la sala de mese, sa nu-ti mai stergi singur masa slinoasa din fata, ca sa poti imbuca omeneste, o hrana cat de cat?! ( intre noi fie vorba, mancarea nici nu e rea… dar cand vezi conditiile de servire, ti se cam taie!). Cat despre “conditionarea” actului medical, pana acum…n-am constatat asa ceva. Momentan, medicul mi-a refuzat plicul ( sa fie un semn ca-s incurabil?!!), iar fetele cu transfuziile, recoltarile, etc, au acceptat maxim o ciocolata sau un suc. As fi dispus sa si platesc in plus pentru conditii mai bune… dar n-ai unde!! E singura sectie de hematologie din judet, chiar spitalele private isi trimit aici pacientii cu probleme. Deci… avem o problema! Promit sa va tin la current cu “desfasurarea” ostilitatilor, daca va intereseaza, am luat doar o pauza, m-am cerut acasa. Pentru un dus ca lumea si… nevoi “filozofice” indelung reprimate! Home, sweet home, oh, my sweet toilet!!
) isi face aparitia si maria sa DOCTORUL.
(daca eram in salon si eram apartinator al acelei femei cred ca in ziua aia intram in puscarie dar scapam lumea de un nemernic