ULK scrie:...Bichonita e o jucarie

..un bibelou..nu caine

Explica-i tu asta, ca ea in mod evident nu stie... se crede caine si se comporta ca atare, chiar daca eu am incercat sa o fac sa inteleaga ca nu e neaparat cazul...
ULK scrie:Ciobanestii germani sunt ai vostri? Cu pedigree, fara?
Nu sunt ai nostri. Mai exact au ramas ai nimanui. Firma la care lucreaza nevasta-mea si-a achizitonat un depozit langa Oradea (mai precis in Bors, aproape de vama), si s-au si mutat cu birourile acolo. O fosta fabrica de mobila care a apartinut unui irlandez. Erau cainii irlandezului. Doi masculi si doua femele. Trei adusi de el de pe cine stie unde, iar unul, o femela, era fost "ofiter" de graniceri, procurat de irlandez de la o unitate militara, cand aceasta fusese preluata de Politia de frontiera. Chestia e ca tipul a parasit definitiv Romania si a transmis prin avocatul care s-a ocupat de vanzare ca doneaza cainii catre noul proprietar al locului. Asa ca, de voie, de nevoie, s-au trezit ca au caini de paza. Noroc ca patroana neveste-mi, ea insasi proprietar si iubitor de caini, a acceptat situatia si a decis sa finanteze ea intretinerea lor (hrana, medic veterinar, vaccinuri)...
Mai greu a fost pana cand au inteles, bietii, ca strainii care se tot vantura prin curtea lor sunt de fapt noii stapani si ca le vor binele... Ca ei pazeau in continuare tot perimetrul, facandu-si vajnic datoria, chiar daca in mod evident erau intr-o conditie foarte proasta, flamanzi si neingrijiti. De cateva luni bune bietii de ei traisera numai din ce le mai aruncau oamenii locului (fosti angajati ai fabricii) peste gard sau din ceea ce reuseau sa-si procure singuri, pt. ca reuseau de multe ori sa sara gardul inalt de 2,5m aprox... Si, cu toate ca erau flamanzi si abandonati, se intorceau mereu la locul lor, sarind gardul inapoi. Frumusetea e ca nimeni nu prea indraznea sa se aventureze in curtea din spate, pt. ca echipa de paza era la datorie.
In etapa asta nevasta-mea a avut rolul hotarator. O mai ajutam si eu, in weekend-uri, cand le faceam cate o vizita numai ca sa nu se simta iar abandonati. S-a tot ocupat de ei, ore in sir, castigandu-le usor, usor, increderea. Din pacate, in acele zile, unul dintre masculi a sarit gardul, ca de obicei, dar nu s-a mai intors ca in alte dati. S-au auzit zvonuri cum ca l-ar fi otravit cineva din sat, pt. ca atacase niste gaini iesite la strada... Ceilalti trei, hraniti bine, periati, scapati de scaieti si alte mizerii, tratati de micile rani, zgarieturi, etc., si-au revenit foarte frumos. Ti-e drag sa-i privesti... Iar ca si comportament sunt excelenti. Ascultatori, echilibrati, dar totodata foarte fermi in paza depozitului. Preferata neveste-mii e "granicereasa". E un caine fantastic. Se simte si acum educatia primita "la oaste". Aproape ca nu trebuie sa vorbesti cu ea. Ajunge un gest sau o privire si deja intelege ce doresti de la ea, executand orice comanda. Cand esti pe langa ea, ti se uita mereu in ochi, atenta sa nu-i scape vreo dorinta a stapanului... Pe toata durata programului de lucru, cat e nevasta-mea la birou, Ella (asa o cheama pe doamna ofiter) sta culcata langa scaun, cu botul lipit de piciorul neveste-mii. Nu se dezlipeste de langa ea decat cat iese la mancare si baut apa... Si, cand nevasta-mea o trimite la locul ei, cand mai vin clienti sau furnizori cu diverse treburi, Ella se duce singura, docila, in tarcul ei, nu fara o sfasietoare privire de repros...
Na, ca m-am lungit la vorba... Dar asa e cu lucrurile care iti plac. Poti vorbi mult despre ele...

Astept vremurile cand ne vom lauda cu pestii eliberati, nu cu cei prinsi...