Interviu incendiar despre limba romana !

[geppetto]

ce-o mai face bradypus? n-a mai dat nici un semn de ceva timp... .

A, ok, m-am lămurit acum cine sunt „noi”.

[semlecangheorghe]

,,,,,Sa nu ma uiti, daca m-or bana,,,,,,

Nu sa poate sa fie soarta asa da cruda cu mine, io de cine mai rad??

[geppetto]

Așa, unde rămăsesem?



Scrisoare deschisă,

Pe marginea celui de-al XI-lea Congres Internaţional al Dacologiei – Malus Dacus,

Alba Iulia, 28-29 mai 2010

Despre activitatea Societăţii cu nume apocaliptic, Dacia Revival International, se ştiu multe, ca şi despre artizanii săi, în frunte cu Napoleon Săvescu. Nici nu am avea cum altfel, întrucât periodic suntem bombardaţi, prin emisiuni gen Naşul şi Dan Diaconescu în direct, sau prin publicaţii distribuite la chioşcurile de ziare, cu istorii revanşarde, menite a “aduce lumină” asupra “adevăratei noastre istorii”. Diverşi “specialişti”, în fapt ingineri, generali în rezervă şi profesori de matematică se erijează în iluminatorii patriei şi păstrătorii “adevărului istoric”. Cum ar trebui să ne simţim noi ceilalţi, istoricii profesionişti, noi cei ce profesăm falsul? Cei care am absolvit o facultate în care am îngurgitat informaţii false, am predat prin şcoli şi universităţi falsuri ştiinţifice, ne-am şlefuit lucrul cu falsul în masterate şi am transpirat ani de zile, am strâns cureaua, căci ştiinţa cere sacrificii, scotocind prin arhive şi documente, am petrecut zile şi nopţi citind pentru a ne defini o viziune istorică în concordanţă cu spaţiile istoriografice avansate, totul pentru a duce la bun sfârşit doctorate în istorii false?

În 10, 20, poate 30 de ani, viaţa noastră s-a exprimat printre cunoştinţe istorice, descoperiri arheologice, relicve, documente pe care am încercat să le interpretăm aşa cum ne dictează standardele profesionale şi experienţa pentru a reface universul unor epoci apuse. Deloc plăcut este atunci când nişte neica nimeni pe tărâmul expresiei istorice, nişte diletanţi ce nici măcar nu îşi conştientizează condiţia, apar cu asemenea complexe de superioritate, de dumnezei ai „adevărului istoric”, trimiţându-ne la colţul ruşinii pe noi ce conjugăm „falsul”. În linii mari, aşa-zisa „istorie adevărată” a acestor corifei ai luminii se clădeşte pe un pretins patriotism (căruia îi vedem şi părţile bune) împins la extrem, pe credinţa că noi românii, daci sau ce om fi noi, suntem buricul pământului, civilizatorii universului şi păstrătorii luminii vieţii, morţii şi reînvierii, şi, nu în ultimul rând, pe raportarea antagonică la istoricii adevăraţi, fideli profesionalismului pe care ştiinţa căreia i s-au dedicat îl impune. Acei istorici care interpretează izvorul istoric până la epuizare, atunci când situaţia o cere, dar care nu încep după aceea cu „argumente logice”, în fapt nişte speculaţii aberante unde „dacologii” noştri se simt atât de în largul lor...

Reţeta secretă

Reţeta domniilor lor este simplă: X profesor universitar din America (deci nu de oriunde), doctor în trei domenii, personalitate giga-celebră de care nu a auzit nimeni în afara acestui cerc al „iniţiaţilor” găseşte la el în pivniţă un codex conţinând 142 de enigme şi 7102 caractere grafice. Un alt mega-specialist, din Franţa (nici el de ici, de colo), stră-strănepotul lui Champollion, îl traduce, rezultând de aici o turnură de 180 de grade a tot ceea ce am învăţat noi, ignoranţii, de la părinţi, profesori, societate, bibilografii şi din experienţa proprie. Civilizarea lumii a pornit de pe plaiuri carpatice, strămoşii noştri, pelasgii (!), i-au învăţat de locuitorii Italiei să umble în două picioare, să vorbească şi să scrie (probabil şi să facă dragoste); din păcate i-au învăţat şi să ţină sabia în mână, astfel că, mii de ani mai târziu, urmaşii celor învăţaţi, în loc să fie pururea recunoscători, au pornit război ticălos de jaf şi cotropire împotriva urmaşilor profesorilor lor, urmaşi care între timp au uitat să scrie. Ba nu, nu au uitat, dar aveau un tabu legat de scriere! De unde ştim că aveau un tabu? Cum de unde, pe baza unor deducţii logice! Demonstraţi că nu e aşa!

În linii mari, la baza acestei “paradigme” stă teoria lui Nicolae Densuşianu, aşa cum e expusă ea în Dacia preistorică (1913), despre puterea, inteligenţa, forţa şi abnegaţia locuitorilor plaiurilor mioritice de dinainte de Mioriţă, adică din vremea “ante-istorică”, poate imediat “post-edenică”. Peste aceasta s-au mulat alte scrieri istorice plămădite în regim de revelaţie, complexe de superioritate naţională din vremurile epocii de aur şi expectoraţii ale unor curioase frustrări ale prezentului. Dacă în privinţa “produselor istoriografice” ale deceniilor trecute găsim şi argumente pentru a le înţelege şi a le discuta astăzi sine ira et studio (dacă e să folosim o expresie dacă), în privinţa unor elucubraţii ale contemporaneităţii nu mai putem fi la fel de îngaduitori!

Istoria dacologilor

Să spicuim, spre edificare, din activitatea structurilor dacologice din ultimii ani: în anul 1999 ia fiinţă, la New York (pelasgii au dus civilizaţia şi acolo), Dacia Revival International Society, cu preşedinte şi fondator în persoana Dr Napoleon Săvescu. Scopul societăţii este ferm declarat şi serveşte ca pavază şi călăuză adepţilor dacomaniei: “a readuce în drepturile ei adevărata istorie a poporului daco-roman”. La congresele care s-au succedat an de an, ţinute de obicei la Hotel Intercontinental în Bucureşti, că vremurile sunt vitrege, s-a fundamentat ideea că românii, deşi au salarii proaste, o ţară bogată-săracă de trebuie să culeagă căpşuni şi usturoi în Spania şi să şteargă la fund bătrânii Occidentului decadent pentru a menţine economia României pe linie de plutire, aceşti români pot sta liniştiţi de acum încolo pentru că sunt cea dintâi structură etnică din lume, la toate capitolele existente şi non-existente. S-au lansat cărţi precum “Noi nu suntem urmaşii Romei”, “Istoria adevărului istoric”, documentare, reviste, site-uri de internet, piese muzicale precum “Imnul Dacic”, “Marş Dacic”, “Imnul tinerilor daci”, “Nu uita că tu eşti dac”, “Malus Dacus e cu noi” şi s-au revoluţionat, adânc şi etern, cunoştinţele trecutului, cu tezaure documentare pierdute şi regăsite precum Codex Rahonczi, ori s-au lansat televiziuni ca Dacia TV, evident, tot în noul centru al Pelasgiei, tocmai la New York!

Până la urmă, produsele pe bandă rulantă ale acestei societăţi revoluţionare nu ne deranjează atât de mult, ţinând cont că trăim într-o lume liberă, guvernată după regulile pieţei. Recunoaştem, suntem invidioşi atunci când muncim 5 ani la o carte şi vindem 200 de exemplare în doi ani, în timp ce o carte scrisă sub revelaţie de un purtător al “adevărului istoric” se vinde în 200.000 într-o săptămână, iar femeia de la chioşcul de ziare din colţ, acolo unde se distribuie respectiva carte, are n rugăminţi pe răboj de a păstra un exemplar, încă de dinaintea apariţiei, pentru cetăţeni înflăcăraţi care vor să cunoască “adevărul”. Suntem invidioşi şi pentru că atunci când cineva deschide internetul şi caută informaţii despre daci, rezultatele “gugălite” sunt în proporţie covârşitoare dacomaniace. Recunoaştem! Până la urma lucrurile acestea nu ne deranjează atât de tare. Este şi vina noastră, a istoricilor profesionişti, că nu luăm atitudine. Mulţi oameni cu biblioteci în spate, cu sute de studii ştiinţifice publicate, istorici pur-sânge de calibru, se mulţumesc în a strâmba din nas la contactul cu diletanţii “dacologi” sau a trece cu indiferenţă peste manifestările acestei lumi paralele.

Congres la Alba Iulia

Nu ne deranjează nici că al XI-lea Congres Internaţional (sic! – am fi curioşi să ştim ce înţeleg organizatorii prin acest termen, pentru că participarea a doi români plecaţi în SUA nu îl face internaţional după ştiinţa noastră) de Dacologie s-a ţinut în premiera în oraşul nostru, la Alba Iulia. Ca urmaşi ai pelasgilor am învăţat să fim ospitalieri; înţelegem şi dorinţa de a mai înlocui aerul extravagant şi rarefiat al Intercontinentalului cu boemia unei urbişoare drăgălaşe şi primitoare ca Alba Iulia. Ne deranjează însă să vedem pe afişul congresului numele unor instituţii ca: Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba, Primăria Alba Iulia. Congresul s-a ţinut tocmai în spaţiile Universităţii; din sursele noastre, Catedra de Istorie din cadrul sus-numitei instituţii nu a fost consultată cu privire la oportunitatea organizării acestei manifestări, pe un teritoriu unde era cea mai în măsură să se exprime. La deschiderea oficială a congresului au participat, printre alţii, domnii primar, prefect, preşedinte al Consiliului Judeţean, rector al Universităţii, unde au avut, în treacăt fie spus, intervenţii interesante şi chiar savuroase. Ţinem totuşi să precizăm că la o conferinţă “similară” (Dying and Death in 18th-21st Century Europe), ce va ajunge anul acesta la a treia ediţie, realmente o conferinţă internaţională, deşi mai modest ambalată, înţesată de specialişti cu adevărat de talie internaţională, unică în spaţiul românesc, personalităţile mai sus numite nu au participat la festivităţile de deschidere. Sperăm că din cauza unei vizibilităţi mai reduse a conferinţei, şi nu din alte motive.

Iată cu ce şi-au asociat numele instituţiile amintite, spicuind din programul congresului (titlurile comunicărilor sau manifesărilor spun totul): “Trădarea dacului cel rău” (e vorba, dacă nu aţi bănuit, de Mihai Viteazul, ediţia de la Alba Iulia fiind de altfel dedicată acestuia – Mihai Viteazul, adică “malus dacus” pour les connaisseurs!), “Cele trei alfabete ale dacilor” (stupefiant!), “Mihai Viteazul şi căluşarii”, “Taina dacului cel rău”, “Marele voievod cu nume de arhanghel” (avem de-a face cu aripa creştină a dacologilor aici, nu cu păgânii lui Pavel Coruţ, alt numerolog/astrolog/istoric), “Partea noastră de cer”, “Zamolxe stă ascuns...” (se pare că nu destul!), “Zamolxe, promotor al bioenergiei şi al inducţiei electromagnetice” (că tot s-a terminat serialul Lost şi poate ne lipseşte!) şi câte şi mai câte! Trist ni s-a părut şi să vedem la deschidere elevi ai Colegiului Militar Mihai Viteazul din Alba Iulia (unii costumaţi chipurile în daci!), aduşi la această acţiune de unde ar trebui să li se insufle patriotismul. Să ştie, dragii de ei, când vor merge peste 5-10 ani în Afganistan, că umblă printre mine pentru a ţine sus stindardul Pelasgiei! Congresul a avut patru secţiuni, din care două consacrate exprimării elevilor şi studenţilor! Am înţeles, vreţi să vă sinucideţi sau să ne omorâţi (încă nu ne e clar), dar cu copiii noştri ce aveţi? Ce e cu prozelitismul ăsta? Cum îşi împacă sinele profesorii care au girat prezenţa copiilor la acest congres galactic?

Trist ni s-a părut să vedem opulenţa în care se desfăşoară această manifestare! Noi după ce organizăm o conferinţă internaţională nu mai avem cu ce ne plăti gazul acasă din cauza unor mici cheltuieli neprevăzute! Oare domnul Napoleon Săvescu are această problemă? Trist este şi afluxul mare de public, de oameni dezorientaţi care ne întrebau “unde se ţine congresul?” iar în ochi le licărea speranţa, respectul şi satisfacţia pentru ceea ce urma să se întâmple acolo, la reuniunea „adevărului”. Acolo lumea se desface şi se reface. Trist este şi că „decernarea diplomelor de recunoaştere” pentru reprezentaţii „noului suflu istoric” s-a derulat în Sala Unirii, loc ce, prin natura lui, se leagă de evenimente istorice serioase din trecutul românilor. Nu ţinem minte ca vreun istoric local (şi culmea, avem istorici locali de prestigiu!), care şi-a legat numele de istoria oraşului dar şi de istoriografia naţională şi mai departe, să fi fost premiat de autorităţile din localitate sau judeţ! E drept, nu avem istorici ai lui „Malus Dacus”, dar avem istorici capabili să nu facă un titlu de glorie naţională din această etichetă pusă de un cronicar supărat lui Mihai Viteazul. Avem istorici care şi-au petrecut nu mai mult de o viaţă scriind despre Alba Iulia, despre Apulumul nerecunoscătorilor romani, despre Şcoala Ardeleană, despre 1848, despre Unirea de la 1 Decembrie sau despre Astra. Ori istorici ai noului val (fără ghilimele de data aceasta) care s-au intoxicat cu Lucien Febvre, Fernand Braudel, Jean Delumeau, Michel Foucault, Philippe Ariès, Roger Chartier, Michele Vovelle, François Furet, Jacques Le Goff, Douglas Davies, Hasso Spode (ăsta chiar a fost la Alba Iulia!), Francis Fukuyama, Thomas Kuhn, Paul Fussell şi Hayden White, dar şi Pompiliu Teodor sau Alexandru Zub (nu ne îndoim, dragi istorici dacologi, că le cunoaşteţi opera!), încercând să pună Alba Iulia pe harta ne-revelaţiilor istoriografice!

Trist este şi sentimentul de inutilitate care ni se cultivă. La ce bun ne mai luăm salariile, atât cât sunt ele, dacă alţii sunt recunoscuţi ca vocea supremă a adevărului istoric?! Imaginaţi-vă cam cum s-ar simţi medicii chirurgi la un congres al vrăjitoarelor, unde toată lumea s-ar prosterna în faţa acestora şi capacităţilor lor tămăduitoare! Iar apoi cele mai rasate dintre ele ar primi diplome de recunoştinţă pentru capacitatea de a scoate argintul viu din om!

La final, ne cerem scuze dacă tonul pamfletar deranjează, însă el este implicit dat fiind grotescul situaţiei!



Un grup de istorici din Alba Iulia: Dr. Tudor Roşu

Dr. Marius Rotar

Liviu Zgârciu

George Bounegru

Ovidiu Oargă

Anca Timofan

Radu Ota

Dr. Ilie Lascu

Dr. Cristinel Fântâneanu

Dr. Ioana Rustoiu

Dr. Gabriel Rustoiu


...și astea sunt la modul general părerile celor care au ca meserie istoria.
Dacologia, la fel ca astrologia, numerologia etc.

[geppetto]

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/i ... index.html

sau pe historia.ro, sunt mai multe, ca ăsta:

http://www.historia.ro/exclusiv_web/gen ... am-istoria

[semlecangheorghe]

Pfuaii...cum sa poate asa ceva..ia uite ce zic unii

Eşti dezrădăcinat, eşti zduncinat, eşti lipsit de valori pe care să le urmezi şi eşti uimit de prezentul fără niciun sens!

Te uiţi spre viitor şi nu vezi nimic bun ce ţi s-ar putea întâmpla, te pierzi în tehnologie şi în invenţii de socializare, care de fapt te înstrăinează în loc să te apropie de persoanele cu care socializezi, religia se îndepărtează de tine, deşi TU nu te-ai îndepărtat de religie. Poate că răspunsurile sunt de fapt în trecut şi nu în prezent şi viitor.

Pe o mare bucată de pământ, în zona pe care astăzi o numim generic „Estul Europei”, se afla un popor foarte interesant; istoricii i-au numit pe cetăţenii aceia „daci”, ei între ei se numeau „daci”; istoricii de azi îi numesc la fel. Şi erau bine ancoraţi în trecutul şi în prezentul lor, încercând să lase urme către viitor, unele ce au rămas până în zilele noastre.

Dacii aveau religie şi Zei, Zamolxe (Zamolxis) fiind cel mai mare, mai puternic şi mai slăvit dintre ei.

Dacii aveau ritualuri care se păstrează inclusiv în zilele noastre. Cel mai întâlnit este ritualul de sacrificare al porcului, amintind de jertfele aduse pentru împăcarea zeilor. Este foarte interesant că acest ritual este făcut inconştient în preajma solstiţiului de iarnă, cea mai mare sărbătoare a marilor culturi din istoria omenirii, ce reprezintă renaşterea Soarelui, a vieţii, reînceperea unui ciclu, a reînvierii naturii.

Dacii cunoşteau scrierea, tăbliţele găsite fiind dovezi inestimabile ce nu pot fi negate de minţi cât de cât normale.

Dacii aveau tehnologii care ne pun semne de întrebare chiar şi în zilele noastre: tăiau blocuri de piatră ce pot fi tăiate acum doar cu diamant sau laser; prelucrau aurul, de la scoaterea lui din pământ şi până la obiecte de cult şi vestimentare.

Dacii aveau modă! Hainele şi accesoriile se schimbau periodic, de la ace la căciuli, haine şi chiar obiecte de bucătărie! Dovezile sunt găsite în multe din săpăturile arheologice, care uimesc arheologii şi istoricii.

Dacii aveau un cult al armelor. O singură armă din arsenal (sică) a marcat sângeros istoria luptelor cu Imperiul Roman şi a dus la schimbarea coifurilor luptătorilor, după ce au nimicit mii de luptători…

Dacii aveau cunoştinţe aprofundate despre astronomie, construcţiile existente şi în zilele noastre fiind orientate conform mişcării Soarelui. Un fel de Stonehenge est-european, doar că are un marketing deficitar…

Dacii aveau tehnici elaborate pentru batere de monede. Zeci de mii de monede au fost găsite, prăduite de inconştienţii înarmaţi cu detectoare de metale şi înstrăinate faţă de această ţară.

Uitându-mă la prezent, îngrozindu-mă de viitor, la recensământul ce se va face la finalul acestui an, de ce m-aş declara român şi nu DAC???

Aia cu ''sica'' ii totala- arma suprema..o ucis nush cati romani..nu destui, se pare ,pentru ca or ocupat Dacia cu sica cu tot..
Era pe undeva o imagine-din pacate nu o mai gasesc- care surprindea cica -atacul unui dac asupra unor legionari romani..Dacul era cu peptul gol cu sic ridicat deasupr capului si legionarii cu friica intiparita pe figuri se ascundeau pe dupa scuturi...ce sa zic..

Cred ca realitatea era oleaca alta..adiva orice sica aveai ,cu pieptul gol nu te arunci in lanci,si legionarii romani nu erau tocmai prunci de tzatza care fac pe ei cand vad o sabie fie ea si curbata...in plus scuturile si armurile lor ,armele de asediu,respectiv balita,catapulta si turnurile de asediu,ii faceau o armata redutabila care a construit un imperiu..Da noi i-am invins cu sica.. I-am invins ,numai ca or ocupat Sarmisegetuza..eh, o mica exceptie..

[semlecangheorghe]

Oh si dacii mai erau unici cu ceva-extrageau si prelucrau metalul,aveau haine, taiau piatra,aveau religie,zei si sarbatori-si aici e argumentul suprem- aveau un ritual de taiere a porcului... nici un popor nu avea asa ceva Si erau foarte mandri urmasii ,lor de delicatesa numita ''toba''.L fel sant si scotienii cu al lor ''haggis''.

Ce mai ,in timp ce alte popoare gangaveau ducindu-si zilele de pe o zi pe alta,dacii erau centrul lumii locuite..

Ceea ce este cu adevarat inspaimantator este faptul ca genul asta de propaganda prinde la o gramada de minti cu profilul lui biban solzos..asta e cel mai tragic..

[geppetto]

Sica era folosita in toata lumea traca, la nord si la sud de Dunare. Treaba cu purcelul sigur nu provine din crestinismul timpuriu, pentru mine chiar e o curiozitate originea ritualului si n-am gasit mare lucru scris despre asa ceva.

[semlecangheorghe]

Toate poparele or avut ritualuri cu sacrificii de animale.Probabil de acolo provine,si la noi sa transformat in obicei..Si dacii mai aveau o chestie care functiona cu sacrificii .Umane.Ii zicea Posta Daca si comunica direct cu Zamolxis..''postasul '' era aruncat la propriu in cer.Dupa ce in prealabil asterneau sub el vreo cateva suliti bine infipte in pamant..Dupa ce aia 9.8m per secunda la patrat isi faceau treaba,''expeditorii'' erau convinsi ca or trimis cativa terrabiti de informatie sus...''la zei''...Pin primeau un ''reply'' se delectau cu oleaca vin...deh efectul terapeutic era garantat..sica devenea ''arma suprema'' si ei cucereau Roma ... Le facea bine la psihic..

[edâ„¢]

eu sunt curios daca si alte natii tot asa isi reneaga trecutul sau cauta sa-l renege,inflorituri o sa fie destule si au sa mai apara dar in mod sincer ma bucur ca m-am nascut aici in Romania asa cum e ea.....asa cum alti se bucura unde s-au nascut ei....povesti cu zmei si zane cu uriasi si pietre magice cu oi cu lana de aur si buzdugane cu locuri bantuite si strigoi eu tot o sa stau si sa le ascult,imi place sa ascult o poveste spusa de vreun batran sau batrana poate si de asta o mare parte din locuri au ramas neschimbate,neumblate,nedeslusite.....

problema cea mai mare e ca vin straini si ne arata ce avem si ce norocosi suntem ca avem aceste locuri in loc sa promovam noi aceste lucruri si asta ne doare,ne macina ca nu suntem in stare sa ne dezvoltam satele intr-o comunitate strans unita asa cum e pe la altii,o comunitate in care toti se cunosc si isi promoveaza valorile asa cum le-au lasat alti inaintea lor si incearca sa integreze noi veniti de prin alte locuri,tari in spiritul locului....

nu au fost numai curve sau sclavi de-a lungul timpului care s-au perindat pe pamantul asta, au mai fost si prin alte tari tot asa, dar au fost si oameni care s-au atasat si au incercat sa nu il modeleze dupa bunul plac, oameni care si-au gasit linistea pe acest pamant sau altul,oameni care nu au mai vrut sa plece chiar daca a fost greu au ramas si au muncit pentru ei si copii lor,sunt oameni pe care nu ii gasesti sa iasa in fata sa se bata cu pumnul in piept,ii gasesti la munca dar stiu sa iti dea buna ziua chiar daca nu te cunosc cand treci pe langa ei.....

nu suntem singurii care ne-am pierdut respectul mai sunt si altii prin Europa asta,vina nu e a conducatorilor e a oamenilor,au uitat ce e bine si ce e rau,cand sa te ridici in picioare sa vorbesti si cand sa taci,e mai bine sa dai vina pe alti decat sa ti-o asumi tu......

[tavistan]

@eda,,c (nuj' cum sa-ti scriu nick-ul ) Ai perfecta dreptate si mi se pare poate cea mai "cu minte" postare de pe topicul asta.
DAR: povestile sunt povesti; balade, basme, legende - oricui ii place sa afle; dar stii de la bun inceput despre ce e vorba.
Insa cand aud teorii din astea pseudostiintifice, din care aflam cum suntem noi buricul pamantului (efectiv!!!), leaganul civilizatiilor, stramosii tuturor celor care ne-au cucerit apoi (ca sa vezi impostura si ingratitudine!), cu mari eroi inghesuiti umar la umar intr-o istorie prea neincapatoare pentru staturile lor... Ma umfla rasul si ma apuca mila!
Sa persiflezi astfel de teorii mie nu mi se pare o batjocura la adresa trecutului ci o atitudine de normalitate pentru o minte deschisa sa accepte adevarurile alea dovedite si sa-si asume trecutul cu bune si cu rele; pentru ca pur si simplu acceasi minte nu poate accepta ambele tipuri de teorii.
Teze din astea care ridica sus in vant nasurile si dilata narile unor (multor din pacate ) frustrati fac rau; ma rog, cui crede in ele. Pentru ca alimenteaza frustrarile si un soi de manie a persecutiei nationale si creaza falsa speranta a unei razbunari a istoriei care - nu-i asa? - pan'la urma va face dreptate, va ingenunchea toti dusmanii si ne va pune acolo unde ne este locul fara ca noi sa facem nimic. Noi, poporul mesianic!
Cel mai frumos mod de a ne cinsti trecutul este de a ne regasi respectul de sine in prezent si aici ai dreptate ca nu facem nimic ca sa dam valoare la ceea ce avem si ne inconjoara; si nu ma refer la valoare comerciala ci, asa cum spuneam, respect.

Dincolo de asta, pamflete mai mult sau mai putin deplasate, unele de-a dreptul abjecte... putem discuta; dar eu prefer sa am ocazia sa le ignor decat sa fim din nou in situatia ca vreo minte infierbantata sa aiba capacitatea de a le interzice.