Rubrica reparatii echipamente pescuit

discutii despre lansete, mulinete, fire, naluci, etc. destinate pescuitului rapitorilor

Moderatori: Adelin, johnnybravo, tudor, Sorin, Moderatori

Scrie răspuns
Avatar utilizator
semlecangheorghe
veteran
veteran
Mesaje: 9516
Membru din: 04 Mai 2009, 07:05
Localitate: Arad

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de semlecangheorghe » 17 Apr 2020, 20:16

Iti dai seama ce misto e daca intra in acea zona cu ulei magnetic ceva firicele de praf, nisip..mai mare dragul..
Si-Gi Lures wobblers&more..

.

Avatar utilizator
johnnybravo
Moderator
Moderator
Mesaje: 2470
Membru din: 02 Oct 2006, 15:07
Localitate: Timisoara
Contact:

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de johnnybravo » 18 Apr 2020, 09:06

eh, aceeasi situatie e pt orice alta mulineta, uleiul asta opreste apa cel putin teoretic...

Avatar utilizator
semlecangheorghe
veteran
veteran
Mesaje: 9516
Membru din: 04 Mai 2009, 07:05
Localitate: Arad

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de semlecangheorghe » 23 Apr 2020, 06:57

Protectia de la Shimano e suta la suta mai eficienta decat magsealul asta. Sa vezi ultimele modele, 2019,2020..
Si-Gi Lures wobblers&more..

.

Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1161
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 24 Apr 2020, 14:47

Ziua bună stimaţi colegi de forum. Iată în poza de mai jos câtă mizerie se poate aduna în spaţiul dintre knob si braţul manivelei, atunci cand sunt puse şaibele distanţiere în proximitate, în loc sa fie amplasate în capătul cu şurubul de fixare al knobului. Şaibele se justifică lângă soclul axului doar daca nu este o echipare cu rulmenţi. Ori în situaţia de faţă este vorba de Daiwa Exist 3012-H, care e full de rulmenţi. Care o fi logica constructorului pt. a proceda aşa? Nu contează, eu nu las aşa la montaj.
Imagine

Alta abordare ciudată a constructorului este utilizarea unui rulment necapsulat în proximitatea rulmentului de antiretur, ceea ce ar putea permite ininuarea de vaselină printre bile şi contaminarea rolelor, daca ungerea e abundenta. Apropo de ungere, aşa arata o ungere de fabrică în acest caz. Destul de bună.
Imagine

O alta mulinetă, tot Exist, dar LT 3000D+C şi aceeaşi abordare din partea constructorului:
Imagine

Ungere relativ bună, dar tot un rulment necapsulat (7X14X3,5mm) are pe poziţia respectivă şi nici precizia sa nu este grozavă. Are joc intre bile şi cele două cămăşi, deşi este silenţios şi a mai avut şi joc în carcasă. Rezultă joc al rotorului în aceste condiţii.
Imagine

La toate Daiwele Exist LT pe care le-am văzut până acum era o problemă comună şi la pinionul de plastic cu ştift excentric. Aceste pinioane sunt montate foarte strâns, se învârt greu şi astfel se pune presiune mare pe dantura din plastic. La aceasta a trebuit sa subţiez distanţierul de sub rulmentul din pinion de la 0,1 mm la 0.05mm.

La rampa de decanşare a pickupului am depistat fisuri la cele două opritoare de fixare. Nu mi-am permis să le las aşa şi le-am îndepărtat. În mod normal, trebuia incoluită această piesa din plastic deteriorată şi menită să încaseze şocuri. Dar fiindcă nu sunt un om normal, am hotarât s-o repar şi s-o fac mai bună decât din fabrică:
Imagine

Am dat două gauri, am modelat o ,,potcoavă" din sârmă pe care am introdus-o în găuri:
Imagine

Am îndoit capetele dedesubt şi am obţinut cei doi colţi de fixare, dar metalici de asta dată:
Imagine

Am făcut proba, se fixează perfect şi nu se mai rupe nimic.
Imagine

Vă mai ofer câteva sfaturi dacă îmi permiteţi:
- La Daiwa Exist LT (şi la altele cu mag seal) este util ca înainte de a scoate rotorul sa aveţi manivela montată, antireturul pe ON şi din manivelă să îl blocaţi, abia apoi să scoateţi rotorul, altfel riscaţi să extrageţi cu tot cu rotor şi cămaşa interioară a rulmentului de antiretur şi să pierdeţi uleiul magnetic.

- La colierul cu două urechi ce închide platoul magnetic şi antireturul, orificiile din acele urechi sunt mai mari decât diametrul şuruburilor ce prind acele urechi. Tot dintr-o abordare de neânţeles a constructorului, s-au utilizat şuruburi cu cap plat în loc să fie cu cap semiînecat care ar fi putut să autocentreze colierul cu două urechi. Aşa, se descentrază şi daca dacă mulineta dv. funcţionează în hopuri (cum mi-a spus un amic că merge a lui) atunci, acolo trebuie să insistaţi să recentraţi platoul.

- Când strângeţi piuliţa rotorului, e bine sa aveţi butonul antireturului pe ON, tot din considerente de centrare perfectă.

Iată şi ce capete de şurubelniţă sunt necesare (am avut întrebări pe tema asta) pt. acest model de Exist:
- Pt. şurubul din axul tamburului - imbus de 0,9mm
- Pt. capacele aripilor de rotor - torx - T6
- Pt. şuruburile laterale pe care pivotează on/off capacul antireturului - torx - T5
- Pt. capacul ornamental din coada mulinetei - torx - T6
- Pt. articulaţiile pickupului - torx - T8

La astea se adaugă şi cheia custom pt scoaterea capacului, cheie care v-am arătat deja cum o puteţi confecţiona.

T.D. Rew.

Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1161
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 07 Mai 2020, 12:09

Un exemplu de: ,,Aşa Nu!" Există o falsă convingere că vaselina din abundenţă scuteşte mulineta de sesiunile de întreţinere pentru multă vreme.

Prea multă vaselină, odată amestecată cu imputităţi, ajunge peste tot, face rău şi iese chiar şi pe lângă axul tamburului:
Imagine

La interior, vaselina murdară şi din abundenţă se menţine în proximitatea angrenajelor şi chiar este preluată de acestea şi mestecată din nou, contribuind chiar la uzura acestora din cauza impurităţilor pe care le conţine.
Imagine

Nici cele mai rezistente angrenaje nu suportă bine vaselina murdară şi în cantitaţi mari.
Imagine

Unsoarea murdară trebuie îndepărtată de pe toate componentele înainte de a unge mulineta cu vaselina curată.
Imagine

Trebuie avută în vedere la montaj grija pentru repoziţionarea corectă (în varianta cu care s-a executat rodajul) a distanţierelor, altfel poate apărea marâit. Aşa s-a întamplat cu această mulinetă la servisarea anterioară, după care a şi fost folosită mult în configuraţia respectivă, ceea ce a dus la apariţia unei călcături secundare şi asta anulează şansa de a mai reveni la un rulaj silenţios, indiferent cum repoziţionăm ulterior distanţierele.

Cumpătare şi atenţie...

T.D. Rew.

Avatar utilizator
lau_bau
veteran
veteran
Mesaje: 1970
Membru din: 23 Ian 2012, 19:13
Localitate: Timisoara

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de lau_bau » 07 Mai 2020, 16:49

Astea sunt munetele de la Daiwa....nu ai ce sa le faci !!!😜😜😜

Profitând de activitățile profesionale restrânse din aceasta perioadă mi am făcut revizie la mulinetele mele de spinning.
Cu ajutorul și consultanța domnului Bolota Gheorghe de aci din Timișoara care are o vasta experiență în domeniul mulinetelor s au revizuit 11 mulinete Shimano din diverse generații și categorii de preț și în toate cazurile rezultatele au fost peste așteptări.
Va expun doar un exemplu:
Stella 2010 4000 SFE este cea mai pescuita mulineta a mea, inclusiv Dunăre la jig și voblere.
Ultima revizie s a făcut de către mine in urma cu 2 ani și de atunci a fost pescuita destul de intens.
Acum, desfăcută in cel mai mic detaliu, curățată cum trebui și gresata optim vreau sa va spun că rulează excelent, fin, fara jocuri și fără nici cel mai mic mârâit.
Cel puțin 2 ani de acum mulineta asta o să meargă la fel.
Nu cred in cazul unei mulinete Daiwa ar fii fost la fel.....

Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1161
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 08 Mai 2020, 10:15

lau_bau scrie:
07 Mai 2020, 16:49
Profitând de activitățile profesionale restrânse din aceasta perioadă mi am făcut revizie la mulinetele mele de spinning.
Apreciez determinarea de care dati dovada in a va face in regie proprie mentenanta la mulinetele dv. In aceasta idee am si creat acest topic, in care am aratat modalitati de rezolvare a unor probleme si am prezentat sugestii de abordare a unei sesiuni de intretinere, ca aceia dintre colegii de forum care sunt dispusi si motivati, in baza acestui surplus de informatii sa-si poata rezolva singuri operatiunile ce tin de mulinete. Reusita vine la pachet cu o mare satisfactie.

Azi am avut ocazia sa vad unul din cele mai neunse pinioane de la Daiwa. Si asta intr-o mulineta Exist LT 2500D, care nu a mai fost deschisa. Deci, a fost mana constructorului, cea care nu si-a facut treaba:
Imagine
Am o concluzie clara legata de acest aspect al ungerii. Daca din patru bucati (Exist LT) cate am deschis pana acum, trei sunt unse relativ bine si una e aproape ,,uscata", atunci e clar ca gresarea de fabrica e la alegerea montatorului si nu o procedura de lucru care se respecta cu rigurozitate. Poate au angajat fara sa stie la Daiwa sabotori sau personal fugit cu obiceiuri proaste de la Shimano... Glumesc.

Si la acest Exist LT s-a confirmat ceea ce am aratat intr-o postare anterioara si anume ca pinionul din plastic e montat prea strans si ingreuneaza functionarea mulinetei per ansamblu, incat se simte la manivela faptul ca nu se invarte lejer. O nota proasta pentru o mulineta de ,,calibrul" acesta... Plus alte neajunsuri, jocuri in angrenaj, in antitorsiune, etc. Control tehnic de calitate = zero.

T.D. Rew.

Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1161
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 13 Mai 2020, 14:39

Iată o variantă inedită a rulmentului de antiretur a celor de la Daiwa:
Imagine
Era montat în rotor, nu în corpul mulinetei ca la modelele ulterioare:
Imagine
Prezintă interes doar ca fapt divers. Cu doar 4 role de dimensiune mare si cămăşi voluminoase, această variantă de antiretur a fost abandonată repede. Cântărea prea mult!

T.D. Rew.

razvan cristescu
veteran
veteran
Mesaje: 762
Membru din: 15 Feb 2006, 22:28
Localitate: Timisoara

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de razvan cristescu » 13 Mai 2020, 17:29

Am si eu 2 mulinete daiwa din generatia asta...ce parere aveti de angrenaje(ambele roti dintate din duraluminiu)?

Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1161
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 13 Mai 2020, 21:52

Cred că sunt în regulă cât timp au stratul protector intact, dar mie nu mi-au plăcut mulinetele construite pe această platformă din alte multe considerente, aşa că doar le-am testat în câteva partide scurte de pescuit şi le-am înstrăinat. Mi-au fost oferite ulterior şi cu titlu de cadou şi le-am refuzat.

T.D. Rew.

Scrie răspuns