pe scurt.... la tot ce s-a zis mai sus....georgica scrie:
da de asta nu zici nimica???
10 !
Sa zambim putin : patanii la pescuit :)
Moderatori: johnnybravo, tudor, Adelin, Moderatori
io stiam ca esti obligat sa ai asa ceva in barca, cel putin pe dunare...
hmmmm nu, sry... am gasit-o intamplator prin sarci de poze pa goagal... parca un site nemtzesc....
dar uite ceva asemanator la arrow:
http://arw.ro/produs.php?p=10201
dar uite ceva asemanator la arrow:
http://arw.ro/produs.php?p=10201
-
kingofbeasts
- veteran
- Mesaje: 2873
- Membru din: 20 Mar 2008, 16:58
- Localitate: sibiu
- Contact:
am omis intentionat sa zic ceva despre ea pentru simplu fapt ca pe apele interioare (cu exceptia Dunarii) peste 85% din cei pe care i-am vazut cu barca nu poarta vesta de salvare. in plus utilitatea ei se opreste la a te tine la suprafata si atat. a nu se intelege ca nu consider vesta ca pe un obiect important (cu atat mai mult acum) insa e bine de stiut si ce altceva trebuie sa mai faci in afara faptului ca plutesti. in plus pe timp rece straturile de haine pe care le porti , retin suficient de mult aer intre ele ca sa-ti asigure flotabilitate initial pana te dezmeticesti (si credeti-ma ca te dezmeticesti foarte repede in apa rece ).georgica scrie:da de asta nu zici nimica???
-
kingofbeasts
- veteran
- Mesaje: 2873
- Membru din: 20 Mar 2008, 16:58
- Localitate: sibiu
- Contact:
la vant de peste 5m/secunda nu pescuiesc(aproximativ 18 km/h).adrian frunza scrie:am 20 de ani de barca ,numai barca .
ai facut 2 greseli care te puteau costa viata ,te-ai suit pe balon si ai pornit motorul .totdeauna plec spre agatatoare in vasla .
ai avut zile si nu ai intrat in panica;important e faptul ca nu ai fost singur pe balta .
incearca sa pescuiesti pe un vant de 40 km/h ,la 3 valuri ai unul in barca,e un bun antrenament
intradevar daca as merge spre agataturi la vasla as elimina un risc intrucat pozitia de vaslit te obliga sa stai pe bancuta (sau perna ) pe mijlocul barcii. din pacate insa comoditatea mi-a indus obiceiul de a merge spre agatatura cu motorul pornit si recuperand firul pe mulineta in acest timp.
mda, asa e, daca stau bine si ma gandesc, nici eu nu am avut asa ceva pe mine, chiar pe dunare, cu toate ca erau vreo 3 aruncate intr-un colt al barcii - mare prostie. bine, intr-o ambarcatziune mai mare, o lotca, o shalupa poate mai zici ca merge, dar intr-o barcutza mai mica, gonflabila care este foarte fragila in comparatie cu o "barca adevarata", e nebunie curata fara vesta de salvare, pe orice apa... parerea mea.kingofbeasts scrie:am omis intentionat sa zic ceva despre ea pentru simplu fapt ca pe apele interioare (cu exceptia Dunarii) peste 85% din cei pe care i-am vazut cu barca nu poarta vesta de salvare. in plus utilitatea ei se opreste la a te tine la suprafata si atat.
vestele normale sunt si destul de incomode, mai ales pentru un pescar, dar astea care combina vesta de pescuit cu vesta de salvare, sunt foarte misto. cand o sa-mi iau barca
o sa-mi iau si o vesta de asta de pescuit cu flotoare.-
kingofbeasts
- veteran
- Mesaje: 2873
- Membru din: 20 Mar 2008, 16:58
- Localitate: sibiu
- Contact:
de acord cu tine. o sa caut si eu ceva similar. oricum multam de pontgeorgica scrie: vestele normale sunt si destul de incomode, mai ales pentru un pescar, dar astea care combina vesta de pescuit cu vesta de salvare, sunt foarte misto. cand o sa-mi iau barca
-
kingofbeasts
- veteran
- Mesaje: 2873
- Membru din: 20 Mar 2008, 16:58
- Localitate: sibiu
- Contact:
intrucat experienta asta m-a pus pe ganduri am dat un search pe google sa vad ce tutoriale gasesc pentru asemenea situatii. ia ta ce am gasit:
http://fishing.about.com/od/basicfishin ... inboat.htm
se pa re ca unele sfaturi sunt universale
http://www.ehow.com/how_2125516_get-bac ... lling.html
http://www.howtodothings.com/sports-rec ... alling-out
http://fishing.about.com/od/basicfishin ... inboat.htm
se pa re ca unele sfaturi sunt universale
http://www.ehow.com/how_2125516_get-bac ... lling.html
http://www.howtodothings.com/sports-rec ... alling-out
... si ca sa revenim totusi cat de cat la topic 
am sa bag o "mica" poveste de pe forumul "Barcaholic.ro":
Viata de braconier, by Vali, publicat in 6 noiembrie 2010, (sper sa nu se supere cineva da mie mi-a placut la nebunie si vreau sa cititzi si voi...)
Dupa cum am promis, incep aici o serie de povestiri de pe vremea cand pescuiam alaturi de (scuzati gradul de comparatie fortat ) cele mai negative personaje posibile din ecosistemul social galatean pe vremea lui Ceausescu - pescarii profesionisti. Daca exista la vremea aia ceva mai rau decat ei, erau doar recidivistii inraiti, care-si petreceau toata viata la zbarna .
Exploatatia piscicola principala din zona Galati era complexul Brates, cu bazinele de puiet si reproducatori, apartinand Institutului Piscicol, in partea de sud, si crescatoria mare, apartinand Piscicola, in nord.
Aici se vede zona, cu bazinele din sud transformate azi in exploatatii agricole, piscicultura locala fiind demult in agonie din cauza unor decizii postdecembriste catastrofale. In afara de Brates, mai erau exploatatii la Vladesti, Lozova, Malina, plus peste Dunare cele din zona Crapina-Rachelu, ultimele din pacate asanate in mare parte in 1985-1986. In plus, foarte important era si pescuitul la Dunare, cu unelte curgatoare de tip setca, ava sau laptas, care se practica si azi.
Bratesul la origine a fost un liman fluviatil, adica un rau (Chineja) caruia i s-a colmatat gura de varsare in Dunare si astfel s-a format lacul, a carui suprafata initiala era de 13.000 de hectare . In anii 60, urmare a planului national de asanare si transformare in teren agricol a baltilor din Lunca Dunarii, plan elaborat de Grigore Antipa, Bratesul original a fost complet secat, dupa care s-au construit digurile viitorului complex piscicol, in suprafata de 2300 de hectare (care trebuia sa furajeze cu peste clasa muncitoare numeroasa a "orasului rosu"), restul pana la 13.000 fiind redat agriculturii.
Pe lacul asta au pescuit inaintasii mei din tata-n fiu, si inainte si dupa desecare si crearea noului complex. Eu am fost primul care am rupt (partial) traditia, pregatindu-ma pentru o cariera tehnica in industrie, insa in timp am descoperit cata dreptate a avut taica-miu cand mi-a zis "daca ai baut apa din ispol, n-ai sa te vindeci vreodata de balta, bizamule" .
Bratesul a fost si a ramas pentru mine un univers intreg, fiindca inclusiv in conditiile artificiale de crescatorie, ecosistemul acvatic s-a dezvoltat si a prosperat pe toate etajele trofice, balta fiind plina de pasari de toate tipurile, care mancau incepand de la insecte (pasarile mici), pana la pesti marisori (pelicanii).
Ca sa nu lungesc prea mult acum descrierea, ajungem in 1990, la debutul sezonului de pescuit, pe data de 15 august. Toata lumea, de la seful de ferma - inginerul Glavan, pana la ultimul zilier (inclusiv subsemnatu'), era in fibrilatii, cu gandul la recolta de peste asteptata timp de un an, cu care urmau de-acum incolo sa-si umple tolbele si ulterior teschereaua . Sperantele erau mari, fiindca doar era democratie, si pestii din balta nu erau numarati . Dupa o zi fructuoasa de pescuit, in care bineinteles s-au consumat toate proviziile de licori bahice avute la pachet si a fost nevoie de interventia "obletzarilor" ca sa reimprospateze bufetul (am sa povestesc si despre asta), lumea si-a facut proviziile de peste la maxim, in afara de gentile regulamentare s-a bagat la dulman, la cizme, s-au lasat horetze pline la sarghii, (numai eu am lasat 2 ), in timp ce brigada smecherilor in frunte cu Glavan avea pline cu saci de peste cele 2 flotoare ale catamaranului care cara nacelele unde se aduna marfa de la navod.
Urma controlul regulamentar, astfel ca pescarii sa ia acasa cel mult 5 kile de peste (asta in teorie ), toti turbalaii stateau aliniati privind pe furis la Glavan, Ohan si Haric, care teoretic trebuiau sa ne bulaneasca si sa ne scuture straiele de pe noi de pestele ascuns in ele . Afara era o caldura infernala inclusiv la 6 seara, si noi eram incotosmanati cu toate boarfele si cu pelerinele pe deasupra, unde camuflam pe langa geanta regulamentara inca o traista de peste.
Am trecut toti zilierii la control, am scapat fiecare dupa noroc mai mult sau mai putin bulaniti de marfa, ne-am urcat in remorca tractorului, dupa care au ramas fata in fata gashca lui Glavan cu brigada de sefi de navod, intre care era si taica-miu. Fiecare din gashti stia ca ailalti trebuiau sa-si umfle marfa blatuita si s-o roiasca, trebuia doar ca treaba asta sa se intample pe rand, ca asa era elegant, sa nu vada subalternu' cat fura superioru' . Si asa a inceput dansu'...
La cat de cald era afara, la un moment dat Glavan face o mecla teatrala, se uita in zare, se schimonoseste, si dintr-o data striga: "Auleu ci ploai vini baaaaaa, Dorule, adu repidi masina ba sa plecam, si voi martalogilor vira acasa ca uiti ci ploai vini!" Normal ca nu era nici un nor pe cer, darmite de ploaie, dar daca ordinu' era ca "vini ploaia", asa trebuia sa se intample . Glavan si sleahta lui se urca in Aro, urmat de izoterma cu gheata pentru marfa de protocol, si se fac ca pleaca spre sud, noi pornim cu tractoru' si sefii de navod cu Daciile spre vest, dupa care ne oprim la vreo 500 de metri, asteptand sa-si umfle marfa smecherii.
Dupa ce vedem Aro-ul si izoterma mare dincolo de pista veche, noi coteii sarim repede in Dacii, fiecare alaturi de gashca lui, si vira la sarghii sa umflam horetzele pline-ochi cu marfa, le trantim in portbagaje de se cocoseaza sarmanele Dacii cu 2 randuri de arcuri pe spate sub greutatea portbagajelor pline de peste. Ne luam apoi viteza pe dig pana la "gard", unde iscoada noastra nea Dinica de la canton ne spune ca drumu' e liber de "garda", dupa care viteza spre cartier de-a lungul liniei "Marladului", pana ajungem acasa, unde ne asteapta deja o coada de clienti la peste. Punem repede si busim marfa, incasez mica suma care mi se cuvenea, imi pun boarfele, pelerina, cizmele si geanta la punct, apoi o baie la furtun in curte si vira la cadaoale la discoteca Top de la Gradina Publica .
Si uite asa toata toamna s-a dansat dansul "auleu ci ploai vini", s-a carat marfa si s-au strans lovele, anul 1990 fiind cel mai prosper pentru sleahta de braconieri-pescari la Brates. In anul urmator Glavan si-a deschis cateva consignatii, a inceput sa aduca marfa din toata tara si sa duca marfa de Galati (indeosebi peste) in marile orase, si fiecare din pescarii galateni si-a investit dupa cum l-a dus capu' mai bine sau mai prost agoniseala. Urmeaza celelalte episoade, stay tuned .
Revenind la golanii baltareti din sudul Moldovei in epoca post-decembrista, nu cred ca se gasea la nivelul intregului "oras rosu" o brigada mai eterogena si mai nemernica decat gashca de pescari furaciosi aciuati sub aripa protectoare a intreprinderii piscicole. Putinii veterani scoliti pe vremuri ca tehnicieni piscicoli constituiau baza know-how-ului, de la reproductie, populare si furajare pana la tehnicile traditionale de posadire a sculelor si constructie si reparatie a barcazelor.
Restul fortei de munca permanente era constituit din personaje negative care nu-si gaseau locul prin alte intreprinderi, si incepeau de la 'carbunaru' si 'ciobanu' pana la veterani de zbarna, care dupa 'lasarea la vatra' aveau cuibaru asigurat la pescarie, dupa motto-ul 'zice lumea ca-s golan angajat in Badalan, carte multa nu se cere, prost sa fii sa ai putere'. Forta de munca sezoniera era compusa din pescari pensionari, alintati cu denumirea de 'turbalai', si cotzcari tineri inraiti bine de timpuriu, care erau in stare s-o f... si pe ma-sa pentru un dulman de peste.
Zona vechii cherhanale de la Brates fusese foarte renumita inainte de ww2 ca principalul punct de desfacere al pestelui din zona Galati, inca din epoca medievala, fiind supranumita 'Vadu Ungurului', din cauza numeroaselor carute venite din Ardeal sa care peste sarat. De-a lungul timpului, satul Vadu Ungurului s-a unit cu Galatiul mare, insa a ramas renumit pana in prezent ca un cartier de oameni foarte duri si violenti, unde daca ai intrat, te intorci acasa cu capu in sacosa . Nume ca Haric Zabar, Romica Javra, Ghita Busila, Dorel Bazgarov, Gorea Ene, Gica Osanu ar trebui scrise cu litere de smoala si calafat in galeria arhetipurilor de hoti de peste din mosi-stramosi, de la Petru Rares pana in prezent .
Imi amintesc o faza de pomina pe care am vazut-o live, care spune multe despre temperamentul crancen al baltaretilor. Oricat de multa bautura ar fi avut pescarii la pachet, niciodata nu le ajungea. Asa ca de obicei dupa a 2-a toana, cand era pauza de masa, incepea invazia obletzarilor. Astia erau niste flamanzi care se bagau cu chielea goala in apa si mergeau pana la barcaze, unde dadeau bautura la schimb cu peste; daca bautura era buna, isi luau un horetz plin, daca nu, isi luau cateva lopeti pe schinare de nu mai veneau a 2-a oara.
Dupa ce isi consumau si proviziile de la obletzari, pescarii aruncau sticlele in apa, insa era unul, Dorel Bazgarov, care le aduna pe toate, ca sa-si puna vinul in ele sau ca sa le dea ca garantie cand isi cumpara bautura. In fiecare zi Bazgarov venea acasa cu un horetz de sticle. Intr-o zi, cand tractorul se oprise ca de obicei in scuarul de pe strada mea si pescarii coborau din remorca, o matahala pe nume Gica Borisov apuca horetzul cu sticle si intreaba 'ali cui sunt sticlili astea bai martalogilor', dupa care le arunca din remorca si le face praf pe toate, razand. Bazgarov (care s-ar traduce aproximativ ca "mic si rau") se da jos din remorca, isi ia spasit horetzul plin cu cioburi, se duce incet la Borisov, care il priveste sfidator, si ii spune pe un ton umil "scuza-ma Gicule ca am indraznit sa adun sticlili di pi mosia ta", dupa care se arunca fulgerator asupra matahalei si ii tranteste horetzul plin de cioburi direct in mecla, matahala cade ametita pe spate, si Bazgarov incepe sa danseze apasat cu cizmele pe fatza uriasului naucit.
Bazgarov nu se lasa si face rost dintr-un gard de o gogeamitea scandura, cu care-l croieste din fuga pe Borisov, care lasa geanta de peste si traista amanet, cautand disperat sa scape de asaltul crancen al vanosului si agilului Bazgarov. Din ziua aia, Bazgarov a devenit cel mai temut pescar, si n-a mai indraznit nimeni macar sa-i ciobeasca vreo sticla .
Dupa instalarea regimului comunist, noua putere a incercat sa canalizeze energia distructiva a locuitorilor zonei, care isi reglau treburile intre ei exclusiv cu topoarele, intr-o directie folositoare, angajandu-i pe toti cu japca in noul complex piscicol care luase locul Bratesului mare, fostul rai al braconierilor. Cel mai ciudat era ca sefii de ferma, inginerasi spilcuiti si baieti finuti de oras, nu prea rezistau intre hienele din Vad, fiind doar 3 cazuri de domnie longeviva a sefilor de ferma: inginerii Burada, Mitea si mai sus-mentionatul Glavan. Oamenii astia erau turbe crescute de mici in balta, care au avut mai mult cap si mai multa vana decat gloata, ajungand in pozitii foarte bine cotate la vremea respectiva, cand cu un peste deschideai orice usa si iti rezolvai orice problema, de la obtinerea unei butelii pana la obtinerea unui apartament .
Revenind la nea Glavan, un grasun ochelarist cu palarie de mexican si o limba veninoasa care deseori lansa temutul si implacabilul "di maini nu mai vii !", intr-unul din primii ani dupa revolutie a primit vizita unui canadian care se lauda ca este mare specialist in reproductie si crestere intensiva de sturioni. Dupa luarea contactului si studiul reciproc, s-a trecut la vizitarea bazinelor de puiet care ar fi urmat sa fie folosite pentru sturioni. Discutia care a urmat arata modul cum se tratau afacerile la vremea respectiva :
Canadianul: J'aime bien vos amenagements de peche, et j'espere que ce sera le debut d'une collaboration fructueuse pour chaque partie.
Glavan: Ui ui mesio, e nublie pa ca nuz avon an proverb isi an rumani: notr pul dan votr ***
Canadianul: Merci monsieur, j'aime votre metaphore, elle signifie que notre collaboration sera plus profonde que je pensais!
Glavan: Biensiur mesio, e pur continue la metafor, nuz avon bocu de pul, e vuz ave iun si grand *** ...
...Pana la urma normal ca afacerea nu s-a incheiat vreodata, japca a continuat nestingherita, pana s-a ajuns la declararea falimentului la sfarsitul anilor 90. De atunci balta a ramas in parasire, renaturandu-se de la sine, in prezent fiind populata cu peste salbatic, vegetatie bogata, numeroase pasari, si cativa braconieri rapanosi, care-si joaca ziua la barbut agoniseala noptii pe balta. Spiritul personajelor si epocii care au dat culoare baltii a disparut in neant, insa in memoria afectiva a unora din noi mai traiesc alde Dorel Bazgarov si gashca de turbe pe care nimic nu le tulbura, aveau taria de a trece peste orice obstacol si de a se lua la tranta cu cele mai dure incercari ale vietii...
Azi dimineata am revenit din balta, dupa ce mi-am facut alergarea si baia regulamentare, si intrand pe forum am vazut ca lumea e destul de segregata pe diverse topicuri tehnice, ceea ce nu prea e normal in mijlocul verii, cand toti ar trebui sa fim pe ape . Dar fiind inca in timpul saptamanii, e de inteles, mai ales ca si eu urmeaza sa ma umplu iar de rasini si fibra, asa ca pana atunci sa mai povestim cate ceva.
Pescuitul la navod e o indeletnicire care are radacinile in preistorie, si culmea e ca inclusiv in ziua de azi tehnica pescuitului la navod nu se deosebeste prea mult de cea din epoca biblica de exemplu. Pe scurt, navodul e o unealta de pescuit formata dintr-o "punga" centrala numita matitza, de la care pleaca 2 aripi de plasa numite crile, fiecare lansata din cate o barca, deci sunt folosite 2 barci pentru lansarea si apoi strangerea navodului. La inceput se lanseaza complet navodul, dupa care se lasa la apa o sfoara de legatura de lungimea crilei. Sfoara respectiva se strange manual pe un mosor numit mitroc situat la mijlocul barcii, barcile fiind ancorate si crilele navodului apropiindu-se incet de barcazul fiecareia. In felul acesta navodul aduna pestele de pe o suprafata dubla fata de cea delimitata doar de crile.
Pentru eficienta pescuitului si acoperirea unei arii mult mai mari, de obicei se foloseau 4 navoade care lucrau impreuna,
formandu-se un cerc de plasa. Astfel, fiecare pereche de barcaze lansa matitza, dupa care fiecare barcaz isi lansa crila si apoi sfoara de legatura. Se tragea apoi la mitroc pana se inchidea cercul, apoi cele 8 barcaze se adunau in centrul cercului, la mijlocul "toanei". Acolo ancorau si trageau din nou la mitroc, navoadele luand forma unei flori cu 4 petale, pana ajungeau crilele la barci si fiecare pereche de barcaze incepea sa-si scoata navodul propriu.
Echipajul unui barcaz este alcatuit din 4 oameni, in ordine ierarhica:
1. carmaciul, care comanda echipajul, guverneaza barcazul si participa la unele munci la toana;
2. parashul, care bate parul de ancorare si se ocupa de "imbre", adica adunatul plasei in barcaz;
3. plutasul, care trage de sfoara superioara a crilei, unde sunt plutele;
4. camanasul, care trage camana, sfoara de fund a crilei.
Pentru eficienta si pierderi minime, crilele se scot incrucisat, deci un barcaz scoate crila din dreptul celuilalt. Pe masura ce crilele se strang in barcaze si se apropie matitza, se aduna tot mai multi pesti la "imbre". Spectacolul cel mai fascinant la Brates era oferit de pestii fitofagi din grupa crapilor chinezesti - sangerii. Acesti pesti constituiau baza biomasei piscicole pe vremea comunismului, fiind preferati pentru performantele productive in conditiile valorificarii fitoplanctonului, a carui dezvoltare era stimulata prin deversarea in apa a dejectiilor de bovine si azotatului de amoniu. Cand acesti sangeri simteau la nas plasa crilei, incepeau o cavalcada impresionanta de salturi aeriene, de spuneai ca ai nimerit intr-o fantana arteziana cu pesti . Cel mai de gashca era cand o namila de peste de 8-10 kile sarea si lovea dur vreun pescar, dupa care cadea in barca si improsca apa murdara de pe fundul barcii peste tot.
Conditiile de pescuit la navod variau de la apa-oglinda pana la furtuni violente, planul de productie trebuia sa fie indeplinit indiferent de conditiile meteo. Sezonul de pescuit incepea in iulie-august si se termina in decembrie, deci la inceputul sezonului munceam in chiloti, iar la sfarsit in pufoaice si musamale groase. Cel mai placut era insa in septembrie-octombrie, clima fiind blanda si foarte placuta, fara excesele termice din vara, cand organismul era secatuit dupa o zi caniculara de munca de 12-14 ore.
Intr-o astfel de zi calma de toamna s-a intamplat una din cele mai amuzante chestii pe care am vazut-o la navod: dupa primele 2 toane, s-a stat la masa, s-a drinkuit tot alcoolul care exista la pachet, si ne-am aruncat la a 3-a toana. In timp ce strangeam navoadele la mitroc, au venit obletzarii si au improspatat proviziile de alcoale, astfel ca la intalnirea barcazelor in mijlocul toanei majoritatea turbalailor erau deja mutzi de bautura. Intr-unul dintre barcaze era brigada cea mai renumita de betivani, in frunte cu Sandi Craciun cel cu nasul vesnic rosu.
Apa era pur si simplu oglinda, iar in momentul cand s-au desfacut navoadele si parasii se pregateau sa ancoreze barcazele batand parii, s-au auzit niste tipete nervose dinspre barcazul lui Sandi Craciun: unul dintre turbalai din cauza bauturii se lasase cu curu pe usna (copastie), se tinea de alt turbalau, astfel ca barca intrase cu usna sub apa si lua apa la greu. Sandi a tipat la ei "dati-va ba carnatilor di pi usna", carnatii s-au miscat in sfarsit spre celalalt bord, insa miscarea lor a fost violenta, astfel ca toata apa din barcaz, alaturi de turbalaii care au cazut unul peste altul in celalalt bord, au facut ca barca sa se umple pur si simplu cu apa.
Peisajul din acel moment a fost unul memorabil, 4 oameni stateau in picioare, cu niste priviri triste, intr-un barcaz care se scufunda incet, in rasetele crancene ale celorlati pescari. Barcazul de lemn avea ceva flotabilitate,insa fiind incarcat cu oameni si unelte, se scufunda incet, ca in reluare, iar privirile triste ale ocupantilor ar fi trebuit imortalizate pentru eternitate . Cea mai tare faza a fost atunci cand nu se mai vedeau din barcaz decat "chiscurile", adica extremitatile prova si pupa, si in acel moment unul dintre turbalai a vazut o galeata plutind, si a inceput pur si simplu sa dea apa afara din barcazul care nu se mai vedea, fiind deja scufundat . Momentul respectiv a fost unul de rasete si mistouri infernale, Sandi Craciun a ramas pentru totdeauna maimutoiul care se scufundase in toana, pe o apa oglinda, ceea ce era cea mai mare rusine pentru un pescar navodar .
am sa bag o "mica" poveste de pe forumul "Barcaholic.ro":Viata de braconier, by Vali, publicat in 6 noiembrie 2010, (sper sa nu se supere cineva da mie mi-a placut la nebunie si vreau sa cititzi si voi...)
Dupa cum am promis, incep aici o serie de povestiri de pe vremea cand pescuiam alaturi de (scuzati gradul de comparatie fortat ) cele mai negative personaje posibile din ecosistemul social galatean pe vremea lui Ceausescu - pescarii profesionisti. Daca exista la vremea aia ceva mai rau decat ei, erau doar recidivistii inraiti, care-si petreceau toata viata la zbarna .
Exploatatia piscicola principala din zona Galati era complexul Brates, cu bazinele de puiet si reproducatori, apartinand Institutului Piscicol, in partea de sud, si crescatoria mare, apartinand Piscicola, in nord.
Aici se vede zona, cu bazinele din sud transformate azi in exploatatii agricole, piscicultura locala fiind demult in agonie din cauza unor decizii postdecembriste catastrofale. In afara de Brates, mai erau exploatatii la Vladesti, Lozova, Malina, plus peste Dunare cele din zona Crapina-Rachelu, ultimele din pacate asanate in mare parte in 1985-1986. In plus, foarte important era si pescuitul la Dunare, cu unelte curgatoare de tip setca, ava sau laptas, care se practica si azi.
Bratesul la origine a fost un liman fluviatil, adica un rau (Chineja) caruia i s-a colmatat gura de varsare in Dunare si astfel s-a format lacul, a carui suprafata initiala era de 13.000 de hectare . In anii 60, urmare a planului national de asanare si transformare in teren agricol a baltilor din Lunca Dunarii, plan elaborat de Grigore Antipa, Bratesul original a fost complet secat, dupa care s-au construit digurile viitorului complex piscicol, in suprafata de 2300 de hectare (care trebuia sa furajeze cu peste clasa muncitoare numeroasa a "orasului rosu"), restul pana la 13.000 fiind redat agriculturii.
Pe lacul asta au pescuit inaintasii mei din tata-n fiu, si inainte si dupa desecare si crearea noului complex. Eu am fost primul care am rupt (partial) traditia, pregatindu-ma pentru o cariera tehnica in industrie, insa in timp am descoperit cata dreptate a avut taica-miu cand mi-a zis "daca ai baut apa din ispol, n-ai sa te vindeci vreodata de balta, bizamule" .
Bratesul a fost si a ramas pentru mine un univers intreg, fiindca inclusiv in conditiile artificiale de crescatorie, ecosistemul acvatic s-a dezvoltat si a prosperat pe toate etajele trofice, balta fiind plina de pasari de toate tipurile, care mancau incepand de la insecte (pasarile mici), pana la pesti marisori (pelicanii).
Ca sa nu lungesc prea mult acum descrierea, ajungem in 1990, la debutul sezonului de pescuit, pe data de 15 august. Toata lumea, de la seful de ferma - inginerul Glavan, pana la ultimul zilier (inclusiv subsemnatu'), era in fibrilatii, cu gandul la recolta de peste asteptata timp de un an, cu care urmau de-acum incolo sa-si umple tolbele si ulterior teschereaua . Sperantele erau mari, fiindca doar era democratie, si pestii din balta nu erau numarati . Dupa o zi fructuoasa de pescuit, in care bineinteles s-au consumat toate proviziile de licori bahice avute la pachet si a fost nevoie de interventia "obletzarilor" ca sa reimprospateze bufetul (am sa povestesc si despre asta), lumea si-a facut proviziile de peste la maxim, in afara de gentile regulamentare s-a bagat la dulman, la cizme, s-au lasat horetze pline la sarghii, (numai eu am lasat 2 ), in timp ce brigada smecherilor in frunte cu Glavan avea pline cu saci de peste cele 2 flotoare ale catamaranului care cara nacelele unde se aduna marfa de la navod.
Urma controlul regulamentar, astfel ca pescarii sa ia acasa cel mult 5 kile de peste (asta in teorie ), toti turbalaii stateau aliniati privind pe furis la Glavan, Ohan si Haric, care teoretic trebuiau sa ne bulaneasca si sa ne scuture straiele de pe noi de pestele ascuns in ele . Afara era o caldura infernala inclusiv la 6 seara, si noi eram incotosmanati cu toate boarfele si cu pelerinele pe deasupra, unde camuflam pe langa geanta regulamentara inca o traista de peste.
Am trecut toti zilierii la control, am scapat fiecare dupa noroc mai mult sau mai putin bulaniti de marfa, ne-am urcat in remorca tractorului, dupa care au ramas fata in fata gashca lui Glavan cu brigada de sefi de navod, intre care era si taica-miu. Fiecare din gashti stia ca ailalti trebuiau sa-si umfle marfa blatuita si s-o roiasca, trebuia doar ca treaba asta sa se intample pe rand, ca asa era elegant, sa nu vada subalternu' cat fura superioru' . Si asa a inceput dansu'...
La cat de cald era afara, la un moment dat Glavan face o mecla teatrala, se uita in zare, se schimonoseste, si dintr-o data striga: "Auleu ci ploai vini baaaaaa, Dorule, adu repidi masina ba sa plecam, si voi martalogilor vira acasa ca uiti ci ploai vini!" Normal ca nu era nici un nor pe cer, darmite de ploaie, dar daca ordinu' era ca "vini ploaia", asa trebuia sa se intample . Glavan si sleahta lui se urca in Aro, urmat de izoterma cu gheata pentru marfa de protocol, si se fac ca pleaca spre sud, noi pornim cu tractoru' si sefii de navod cu Daciile spre vest, dupa care ne oprim la vreo 500 de metri, asteptand sa-si umfle marfa smecherii.
Dupa ce vedem Aro-ul si izoterma mare dincolo de pista veche, noi coteii sarim repede in Dacii, fiecare alaturi de gashca lui, si vira la sarghii sa umflam horetzele pline-ochi cu marfa, le trantim in portbagaje de se cocoseaza sarmanele Dacii cu 2 randuri de arcuri pe spate sub greutatea portbagajelor pline de peste. Ne luam apoi viteza pe dig pana la "gard", unde iscoada noastra nea Dinica de la canton ne spune ca drumu' e liber de "garda", dupa care viteza spre cartier de-a lungul liniei "Marladului", pana ajungem acasa, unde ne asteapta deja o coada de clienti la peste. Punem repede si busim marfa, incasez mica suma care mi se cuvenea, imi pun boarfele, pelerina, cizmele si geanta la punct, apoi o baie la furtun in curte si vira la cadaoale la discoteca Top de la Gradina Publica .
Si uite asa toata toamna s-a dansat dansul "auleu ci ploai vini", s-a carat marfa si s-au strans lovele, anul 1990 fiind cel mai prosper pentru sleahta de braconieri-pescari la Brates. In anul urmator Glavan si-a deschis cateva consignatii, a inceput sa aduca marfa din toata tara si sa duca marfa de Galati (indeosebi peste) in marile orase, si fiecare din pescarii galateni si-a investit dupa cum l-a dus capu' mai bine sau mai prost agoniseala. Urmeaza celelalte episoade, stay tuned .
Revenind la golanii baltareti din sudul Moldovei in epoca post-decembrista, nu cred ca se gasea la nivelul intregului "oras rosu" o brigada mai eterogena si mai nemernica decat gashca de pescari furaciosi aciuati sub aripa protectoare a intreprinderii piscicole. Putinii veterani scoliti pe vremuri ca tehnicieni piscicoli constituiau baza know-how-ului, de la reproductie, populare si furajare pana la tehnicile traditionale de posadire a sculelor si constructie si reparatie a barcazelor.
Restul fortei de munca permanente era constituit din personaje negative care nu-si gaseau locul prin alte intreprinderi, si incepeau de la 'carbunaru' si 'ciobanu' pana la veterani de zbarna, care dupa 'lasarea la vatra' aveau cuibaru asigurat la pescarie, dupa motto-ul 'zice lumea ca-s golan angajat in Badalan, carte multa nu se cere, prost sa fii sa ai putere'. Forta de munca sezoniera era compusa din pescari pensionari, alintati cu denumirea de 'turbalai', si cotzcari tineri inraiti bine de timpuriu, care erau in stare s-o f... si pe ma-sa pentru un dulman de peste.
Zona vechii cherhanale de la Brates fusese foarte renumita inainte de ww2 ca principalul punct de desfacere al pestelui din zona Galati, inca din epoca medievala, fiind supranumita 'Vadu Ungurului', din cauza numeroaselor carute venite din Ardeal sa care peste sarat. De-a lungul timpului, satul Vadu Ungurului s-a unit cu Galatiul mare, insa a ramas renumit pana in prezent ca un cartier de oameni foarte duri si violenti, unde daca ai intrat, te intorci acasa cu capu in sacosa . Nume ca Haric Zabar, Romica Javra, Ghita Busila, Dorel Bazgarov, Gorea Ene, Gica Osanu ar trebui scrise cu litere de smoala si calafat in galeria arhetipurilor de hoti de peste din mosi-stramosi, de la Petru Rares pana in prezent .
Imi amintesc o faza de pomina pe care am vazut-o live, care spune multe despre temperamentul crancen al baltaretilor. Oricat de multa bautura ar fi avut pescarii la pachet, niciodata nu le ajungea. Asa ca de obicei dupa a 2-a toana, cand era pauza de masa, incepea invazia obletzarilor. Astia erau niste flamanzi care se bagau cu chielea goala in apa si mergeau pana la barcaze, unde dadeau bautura la schimb cu peste; daca bautura era buna, isi luau un horetz plin, daca nu, isi luau cateva lopeti pe schinare de nu mai veneau a 2-a oara.
Dupa ce isi consumau si proviziile de la obletzari, pescarii aruncau sticlele in apa, insa era unul, Dorel Bazgarov, care le aduna pe toate, ca sa-si puna vinul in ele sau ca sa le dea ca garantie cand isi cumpara bautura. In fiecare zi Bazgarov venea acasa cu un horetz de sticle. Intr-o zi, cand tractorul se oprise ca de obicei in scuarul de pe strada mea si pescarii coborau din remorca, o matahala pe nume Gica Borisov apuca horetzul cu sticle si intreaba 'ali cui sunt sticlili astea bai martalogilor', dupa care le arunca din remorca si le face praf pe toate, razand. Bazgarov (care s-ar traduce aproximativ ca "mic si rau") se da jos din remorca, isi ia spasit horetzul plin cu cioburi, se duce incet la Borisov, care il priveste sfidator, si ii spune pe un ton umil "scuza-ma Gicule ca am indraznit sa adun sticlili di pi mosia ta", dupa care se arunca fulgerator asupra matahalei si ii tranteste horetzul plin de cioburi direct in mecla, matahala cade ametita pe spate, si Bazgarov incepe sa danseze apasat cu cizmele pe fatza uriasului naucit.
Bazgarov nu se lasa si face rost dintr-un gard de o gogeamitea scandura, cu care-l croieste din fuga pe Borisov, care lasa geanta de peste si traista amanet, cautand disperat sa scape de asaltul crancen al vanosului si agilului Bazgarov. Din ziua aia, Bazgarov a devenit cel mai temut pescar, si n-a mai indraznit nimeni macar sa-i ciobeasca vreo sticla .
Dupa instalarea regimului comunist, noua putere a incercat sa canalizeze energia distructiva a locuitorilor zonei, care isi reglau treburile intre ei exclusiv cu topoarele, intr-o directie folositoare, angajandu-i pe toti cu japca in noul complex piscicol care luase locul Bratesului mare, fostul rai al braconierilor. Cel mai ciudat era ca sefii de ferma, inginerasi spilcuiti si baieti finuti de oras, nu prea rezistau intre hienele din Vad, fiind doar 3 cazuri de domnie longeviva a sefilor de ferma: inginerii Burada, Mitea si mai sus-mentionatul Glavan. Oamenii astia erau turbe crescute de mici in balta, care au avut mai mult cap si mai multa vana decat gloata, ajungand in pozitii foarte bine cotate la vremea respectiva, cand cu un peste deschideai orice usa si iti rezolvai orice problema, de la obtinerea unei butelii pana la obtinerea unui apartament .
Revenind la nea Glavan, un grasun ochelarist cu palarie de mexican si o limba veninoasa care deseori lansa temutul si implacabilul "di maini nu mai vii !", intr-unul din primii ani dupa revolutie a primit vizita unui canadian care se lauda ca este mare specialist in reproductie si crestere intensiva de sturioni. Dupa luarea contactului si studiul reciproc, s-a trecut la vizitarea bazinelor de puiet care ar fi urmat sa fie folosite pentru sturioni. Discutia care a urmat arata modul cum se tratau afacerile la vremea respectiva :
Canadianul: J'aime bien vos amenagements de peche, et j'espere que ce sera le debut d'une collaboration fructueuse pour chaque partie.
Glavan: Ui ui mesio, e nublie pa ca nuz avon an proverb isi an rumani: notr pul dan votr ***
Canadianul: Merci monsieur, j'aime votre metaphore, elle signifie que notre collaboration sera plus profonde que je pensais!
Glavan: Biensiur mesio, e pur continue la metafor, nuz avon bocu de pul, e vuz ave iun si grand *** ...
...Pana la urma normal ca afacerea nu s-a incheiat vreodata, japca a continuat nestingherita, pana s-a ajuns la declararea falimentului la sfarsitul anilor 90. De atunci balta a ramas in parasire, renaturandu-se de la sine, in prezent fiind populata cu peste salbatic, vegetatie bogata, numeroase pasari, si cativa braconieri rapanosi, care-si joaca ziua la barbut agoniseala noptii pe balta. Spiritul personajelor si epocii care au dat culoare baltii a disparut in neant, insa in memoria afectiva a unora din noi mai traiesc alde Dorel Bazgarov si gashca de turbe pe care nimic nu le tulbura, aveau taria de a trece peste orice obstacol si de a se lua la tranta cu cele mai dure incercari ale vietii...
Azi dimineata am revenit din balta, dupa ce mi-am facut alergarea si baia regulamentare, si intrand pe forum am vazut ca lumea e destul de segregata pe diverse topicuri tehnice, ceea ce nu prea e normal in mijlocul verii, cand toti ar trebui sa fim pe ape . Dar fiind inca in timpul saptamanii, e de inteles, mai ales ca si eu urmeaza sa ma umplu iar de rasini si fibra, asa ca pana atunci sa mai povestim cate ceva.
Pescuitul la navod e o indeletnicire care are radacinile in preistorie, si culmea e ca inclusiv in ziua de azi tehnica pescuitului la navod nu se deosebeste prea mult de cea din epoca biblica de exemplu. Pe scurt, navodul e o unealta de pescuit formata dintr-o "punga" centrala numita matitza, de la care pleaca 2 aripi de plasa numite crile, fiecare lansata din cate o barca, deci sunt folosite 2 barci pentru lansarea si apoi strangerea navodului. La inceput se lanseaza complet navodul, dupa care se lasa la apa o sfoara de legatura de lungimea crilei. Sfoara respectiva se strange manual pe un mosor numit mitroc situat la mijlocul barcii, barcile fiind ancorate si crilele navodului apropiindu-se incet de barcazul fiecareia. In felul acesta navodul aduna pestele de pe o suprafata dubla fata de cea delimitata doar de crile.
Pentru eficienta pescuitului si acoperirea unei arii mult mai mari, de obicei se foloseau 4 navoade care lucrau impreuna,
formandu-se un cerc de plasa. Astfel, fiecare pereche de barcaze lansa matitza, dupa care fiecare barcaz isi lansa crila si apoi sfoara de legatura. Se tragea apoi la mitroc pana se inchidea cercul, apoi cele 8 barcaze se adunau in centrul cercului, la mijlocul "toanei". Acolo ancorau si trageau din nou la mitroc, navoadele luand forma unei flori cu 4 petale, pana ajungeau crilele la barci si fiecare pereche de barcaze incepea sa-si scoata navodul propriu.
Echipajul unui barcaz este alcatuit din 4 oameni, in ordine ierarhica:
1. carmaciul, care comanda echipajul, guverneaza barcazul si participa la unele munci la toana;
2. parashul, care bate parul de ancorare si se ocupa de "imbre", adica adunatul plasei in barcaz;
3. plutasul, care trage de sfoara superioara a crilei, unde sunt plutele;
4. camanasul, care trage camana, sfoara de fund a crilei.
Pentru eficienta si pierderi minime, crilele se scot incrucisat, deci un barcaz scoate crila din dreptul celuilalt. Pe masura ce crilele se strang in barcaze si se apropie matitza, se aduna tot mai multi pesti la "imbre". Spectacolul cel mai fascinant la Brates era oferit de pestii fitofagi din grupa crapilor chinezesti - sangerii. Acesti pesti constituiau baza biomasei piscicole pe vremea comunismului, fiind preferati pentru performantele productive in conditiile valorificarii fitoplanctonului, a carui dezvoltare era stimulata prin deversarea in apa a dejectiilor de bovine si azotatului de amoniu. Cand acesti sangeri simteau la nas plasa crilei, incepeau o cavalcada impresionanta de salturi aeriene, de spuneai ca ai nimerit intr-o fantana arteziana cu pesti . Cel mai de gashca era cand o namila de peste de 8-10 kile sarea si lovea dur vreun pescar, dupa care cadea in barca si improsca apa murdara de pe fundul barcii peste tot.
Conditiile de pescuit la navod variau de la apa-oglinda pana la furtuni violente, planul de productie trebuia sa fie indeplinit indiferent de conditiile meteo. Sezonul de pescuit incepea in iulie-august si se termina in decembrie, deci la inceputul sezonului munceam in chiloti, iar la sfarsit in pufoaice si musamale groase. Cel mai placut era insa in septembrie-octombrie, clima fiind blanda si foarte placuta, fara excesele termice din vara, cand organismul era secatuit dupa o zi caniculara de munca de 12-14 ore.
Intr-o astfel de zi calma de toamna s-a intamplat una din cele mai amuzante chestii pe care am vazut-o la navod: dupa primele 2 toane, s-a stat la masa, s-a drinkuit tot alcoolul care exista la pachet, si ne-am aruncat la a 3-a toana. In timp ce strangeam navoadele la mitroc, au venit obletzarii si au improspatat proviziile de alcoale, astfel ca la intalnirea barcazelor in mijlocul toanei majoritatea turbalailor erau deja mutzi de bautura. Intr-unul dintre barcaze era brigada cea mai renumita de betivani, in frunte cu Sandi Craciun cel cu nasul vesnic rosu.
Apa era pur si simplu oglinda, iar in momentul cand s-au desfacut navoadele si parasii se pregateau sa ancoreze barcazele batand parii, s-au auzit niste tipete nervose dinspre barcazul lui Sandi Craciun: unul dintre turbalai din cauza bauturii se lasase cu curu pe usna (copastie), se tinea de alt turbalau, astfel ca barca intrase cu usna sub apa si lua apa la greu. Sandi a tipat la ei "dati-va ba carnatilor di pi usna", carnatii s-au miscat in sfarsit spre celalalt bord, insa miscarea lor a fost violenta, astfel ca toata apa din barcaz, alaturi de turbalaii care au cazut unul peste altul in celalalt bord, au facut ca barca sa se umple pur si simplu cu apa.
Peisajul din acel moment a fost unul memorabil, 4 oameni stateau in picioare, cu niste priviri triste, intr-un barcaz care se scufunda incet, in rasetele crancene ale celorlati pescari. Barcazul de lemn avea ceva flotabilitate,insa fiind incarcat cu oameni si unelte, se scufunda incet, ca in reluare, iar privirile triste ale ocupantilor ar fi trebuit imortalizate pentru eternitate . Cea mai tare faza a fost atunci cand nu se mai vedeau din barcaz decat "chiscurile", adica extremitatile prova si pupa, si in acel moment unul dintre turbalai a vazut o galeata plutind, si a inceput pur si simplu sa dea apa afara din barcazul care nu se mai vedea, fiind deja scufundat . Momentul respectiv a fost unul de rasete si mistouri infernale, Sandi Craciun a ramas pentru totdeauna maimutoiul care se scufundase in toana, pe o apa oglinda, ceea ce era cea mai mare rusine pentru un pescar navodar .