Atat de adevarat....
<<Acum vreo douăzeci de ani, lucram ca taximetrist, ca să mă întreţin. Într-o noapte, când am ajuns la o comandă, la 2:30 AM, clădirea era în întuneric, cu excepţia unei singure lumini la o fereastră de la parter...
În asemenea circumstanţe, mulţi taximetrişti ar claxona o dată sau de două ori, ar aştepta un minut şi apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulţi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.
Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la uşă .
Deci, am mers şi-am bătut la uşă ...
- "Doar un minut" răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă.
Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii.
După o pauză lungă, uşa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de vreo 80 de ani stătea în faţa mea. Purta o rochie colorată şi o pălărie mare cu o panglică de catifea prinsă pe ea,ca o femeie dintr-un film din anii '40. Langă ea era o valiză mică, de nailon. Apartamentul arăta ca şi cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearşafuri.
Nu găseai nici un ceas pe pereţi, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Într-un colţ era un panou plin cu poze protejat de un suport de sticlă.
- "Ai putea să-mi duci bagajul până la maşină?" zise ea.
Am dus valiza la maşină şi apoi m-am întors să o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braţ şi am mers încet spre maşină. A continuat să-mi mulţumească pentru amabilitate.
- "Nu e mare lucru" i-am zis eu. "Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aş vrea ca mama mea să fie tratată"
- "Oh, eşti un băiat aşa de bun!" zise ea.
Când am intrat în maşină, mi-a dat o adresă, şi apoi m-a întrebat:
- "Ai putea sa conduci prin centrul oraşului?"
- "Nu este calea cea mai scurtă" am răspuns eu. - "Oh, nu conteză" spuse ea. "Nu mă grăbesc. Eu, acum, merg la azil..."
M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori...
- "Nu mi-a mai rămas nimeni din familie..." a continuat ea. "Doctorul spune că nu mai am mult timp..."
În tăcere, am căutat ceasul de taxare şi l-am oprit.
- "Pe ce rută aţi vrea să merg?" Am întrebat.
Pentru următoarele două ore am condus prin oraş. Mi-a arătat clădirea unde odată ea lucrase ca operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea şi soţul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriţi. M-a dus în faţa unui magazin cu mobilă care, odată, fusese o sală de bal unde obişnuia să meargă la dans, pe vremea când era fată. Câteodată mă ruga să opresc în faţa unor clădiri sau colţuri de stradă şi să stau cu ea acolo în întuneric, contemplând în tăcere. Cum s-a arătat la orizont prima rază de soare, mi-a spus dintr-odată:
- "Sunt obosită... Hai să mergem."
Am condus în tăcere spre adresa pe care mi-o dăduse. Era o clădire ieftină, o casă mică , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portiţă... Doi oameni au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau atenţi şi concentraţi asupra fiecărei mişcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul şi am dus micuţa valiză până la uşă . Femeia fusese deja asezată într-un scaun cu rotile.
- "Cat îţi datorez?" a întrebat ea, în timp ce-şi căuta portmoneul..
- "Nimic" am zis eu.
- "Dar trebuie şi tu să te întreţii...."
- "Nu vă faceţi griji...sunt şi alţi pasageri" am răspuns eu...
Aproape fără să mă gândesc m-am aplecat şi am îmbrăţişat-o. Ea m-a strâns cu putere...
- "Ai facut unei femei în vârstă un mic moment de bucurie" spuse ea. "Mulţumesc."
I-am strâns mâna şi apoi am plecat în lumina dimineţii.
În spatele meu, o uşă se închisese... Era sunetul de încheiere al unei vieţi.... Nu am mai luat alţi pasageri în tura aceea de lucru...
Am condus pierdut în gânduri... Pentru restul zilei, de-abia puteam vorbi...
Ce ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerăbdător să-şi termine tura?...
Ce-ar fi fost dacă aş fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o dată şi apoi să plec?...
Uitându-mă în urmă. Nu cred că am făcut ceva mai important în întreaga mea viaţă...
Suntem tentaţi să credem că vieţile noastre se învârt în jurul unor momente măreţe. Dar adesea aceste momente măreţe ne iau prin surprindere - frumos împachetate în ceea ce alţii ar considera ceva neînsemnat.OAMENII S-AR PUTEA SĂ NU-ŞI AMINTEASCĂ EXACT CEEA CE AI FĂCUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR ÎNTOTDEAUNA ÎŞI VOR AMINTI CUM I-AI FĂCUT SĂ SE SIMTĂ!!!Viaţa aceasta s-ar putea să nu fie petrecerea pe care o speram, dar cât timp suntem aici putem de asemenea să dansăm.În fiecare dimineaţă când îmi deschid ochii, îmi spun : "Ziua de azi este o zi specială!"
Amintiţi-vă asta, prietenii mei : nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul show pe care îl jucăm.Tratează oamenii în felul în care ai vrea TU să fii tratat !!!!!!!!!!
Dezvoltare personala
Moderatori: johnnybravo, dr.pike, tudor, Adelin, Moderatori
Re: Dezvoltare personala
"Cand cineva iti da un sut,in loc sa i-l intorci,gandeste-te ca tu ai facut un pas inainte,in timp ce el a ramas cu un pas in urma ta."
Re: Dezvoltare personala
Buna asta Ilie!
Pentru a ajunge sa vezi curcubeul trebuie mai intai sa suporti ploaia.
Re: Dezvoltare personala
Ilie, mult adevar si sensibilitate in ce ai scris. Se simte ca scri cu placere si cred, cu usurinta. Nu am mai intrat de mult in sectiunea asta a forumului si am crezut ingropat topicul asta. Ma bucur ca a inviat.
Nu sta degeaba, ca degeaba stai!
Re: Dezvoltare personala
...Adrian SB scrie: Se simte ca scri cu placere si cred, cu usurinta.
M-am invatat. Mai nou imi fac preventiv antivenin.
Re: Dezvoltare personala
Efectul Placebo - efectul Nocebo
Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei. Si intrucât mintea subconştientã este cea care controleazã corpul nostru şi intreaga viaţã, prin intermediul sugestiei putem avea parte de o mulţime de intâmplãri – unele plãcute, altele extrem de neplãcute.
Multã lume a auzit de efectul placebo. In cadrul unui experiment medical, ţi se dã un medicament despre care ţi se spune cã este foarte eficient – de pildã ca pansament gastric. Din 100 de voluntari pe care se testeazã medicamentul, aproximativ 50 constatã intr-adevãr cã au scãpat de durerea de stomac. Dar – surprizã ! Aşa-zisul medicament este de fapt o bobiţã de zahãr acoperitã de un inveliş albastru. El nu conţine nimic altceva decât zahãr. Si atunci, ce anume i-a vindecat pe cei 50 de voluntari?
Forţa sugestiei. Li s-a spus cã se vor face bine, au fost convinşi cã se vor face bine şi s-au fãcut bine. In fapt, subconştientul lor a fost convins de eficienţa medicamentului şi a dat organismului comenzile necesare pentru a se face bine.
Tot ceea ce mintea noastrã crede, poate realiza.
Mult mai puţini au auzit de efectul nocebo. In cadrul unui experiment similar, ţi se dã o pastilã despre care eşti avertizat cã iţi va face rãu – de pildã crampe stomacale. De data aceasta, numãrul celor ce se plâng de dureri la stomac este insã de 90! Evident era aceeaşi pastilã inofensivã de zahãr. Se constatã insã cã forţa sugestiei negative este mult mai mare decât a sugestiei pozitive.
Lucrul acesta trebuie sã ne dea de gândit.
Suntem expuşi zilnic, orã de orã, unei adevãrate avalanşe de mesaje negative, in primul rând prin presã. Inundaţii, cutremure, avioane prãbuşite, crime, violuri, preţuri care cresc, bârfe rãutãcioase ale colegilor, accidente de maşinã; etc etc.
Aceste mesaje cu puternicã valoare emoţionalã lucreazã fãrã sã ne dãm seama asupra subconştientului nostru. Iar rezultatul este cã ne merge prost fãrã sã ştim de ce. Suntem deprimaţi, ne pierdem increderea intr-o viaţã mai bunã, ne aşteptãm sã ni se intâmple ce e mai rãu. Si, de obicei, la ce te aştepţi, aşa se intãmplã. Dãm vina pe ursitã, pe guvern, pe socri , pe colegi, fãrã sã observãm cã, de fapt rãul este in noi. Cã l-am lãsat sã pãtrundã in mintea noastrã ori de câte ori a vrut, fãrã sã realizãm cã trãim in casã cu un duşman.
Gata ! Puneţi piciorul in prag! Incepând de astãzi inchideţi uşile pentru aceşti musafri periculoşi.
Evitaţi sã mai urmãriţi jurnalele cu ştiri negative. Schimbaţi postul pe altceva. In fond aveţi 25 -30 -40 de canale prin firma de cablu. Urmãriţi emisiunile educative şi cele care sã vã refacã starea optimistã. Muzicã, divertisment, comedii….
Evitaţi persoanele negative, cele care permanent se vaietã, criticã şi condamnã. Dacã aşa sunt colegii de serviciu sau, mai rãu, şeful dumneavoastrã, gândiţi-vã foarte serios sã vã cãutaţi un alt loc de muncã. Altfel, rãmânând alãturi de ei, riscaţi sã vã condamnaţi la o viaţã de eşec şi frustrare.
Asociaţi-vã cu persoane pozitive, optimiste, orientate spre succes. Dacã vreţi sã aveţi o viaţã de succes, trebuie sã staţi cãt mai mult in preajma unor oameni de succes. Invãţaţi de la ei, gândiţi ca ei, acţionaţi ca ei.
Folosiţi permanent forţa sugestiei pozitive citind cãrţi motivaţionale sau biografii ale oamenilor de succes, ascultând casete şi CD-uri motivaţionale, participând la cursuri şi seminarii despre succes, urmãrind emisiuni radio şi Tv cu oameni de succes.
Pe scurt, folosiţi la maximum forţa sugestiei pozitive şi reduceţi la minim forţa sugestiei negative.
Preluaţi controlul tuturor elementelor de sugestie din preajma dumneavoastrã şi folosiţi-le pentru a vã atinge obiectivele.
Vã sugerez un mic exerciţiu pe care sã-l faceţi zilnic. Timp de douã sãptãmâni :
1) nu vã mai plângeţi de nimic, nici in sinea dumneavoastrã, nici faţã de alţii
2) nu mai urmãriţi jurnalele de ştiri la televizor
3) nu ascultaţi vãicãrelile celor din preajmã, cereţi-le sã schimbe subiectul. Dacã aveţi rãbdarea sã faceţi acest exerciţiu, veţi observa cã perspectiva asupra vieţii vi se va schimba.”
Articol preluat de pe http://www.autoeducare.ro
Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei. Si intrucât mintea subconştientã este cea care controleazã corpul nostru şi intreaga viaţã, prin intermediul sugestiei putem avea parte de o mulţime de intâmplãri – unele plãcute, altele extrem de neplãcute.
Multã lume a auzit de efectul placebo. In cadrul unui experiment medical, ţi se dã un medicament despre care ţi se spune cã este foarte eficient – de pildã ca pansament gastric. Din 100 de voluntari pe care se testeazã medicamentul, aproximativ 50 constatã intr-adevãr cã au scãpat de durerea de stomac. Dar – surprizã ! Aşa-zisul medicament este de fapt o bobiţã de zahãr acoperitã de un inveliş albastru. El nu conţine nimic altceva decât zahãr. Si atunci, ce anume i-a vindecat pe cei 50 de voluntari?
Forţa sugestiei. Li s-a spus cã se vor face bine, au fost convinşi cã se vor face bine şi s-au fãcut bine. In fapt, subconştientul lor a fost convins de eficienţa medicamentului şi a dat organismului comenzile necesare pentru a se face bine.
Tot ceea ce mintea noastrã crede, poate realiza.
Mult mai puţini au auzit de efectul nocebo. In cadrul unui experiment similar, ţi se dã o pastilã despre care eşti avertizat cã iţi va face rãu – de pildã crampe stomacale. De data aceasta, numãrul celor ce se plâng de dureri la stomac este insã de 90! Evident era aceeaşi pastilã inofensivã de zahãr. Se constatã insã cã forţa sugestiei negative este mult mai mare decât a sugestiei pozitive.
Lucrul acesta trebuie sã ne dea de gândit.
Suntem expuşi zilnic, orã de orã, unei adevãrate avalanşe de mesaje negative, in primul rând prin presã. Inundaţii, cutremure, avioane prãbuşite, crime, violuri, preţuri care cresc, bârfe rãutãcioase ale colegilor, accidente de maşinã; etc etc.
Aceste mesaje cu puternicã valoare emoţionalã lucreazã fãrã sã ne dãm seama asupra subconştientului nostru. Iar rezultatul este cã ne merge prost fãrã sã ştim de ce. Suntem deprimaţi, ne pierdem increderea intr-o viaţã mai bunã, ne aşteptãm sã ni se intâmple ce e mai rãu. Si, de obicei, la ce te aştepţi, aşa se intãmplã. Dãm vina pe ursitã, pe guvern, pe socri , pe colegi, fãrã sã observãm cã, de fapt rãul este in noi. Cã l-am lãsat sã pãtrundã in mintea noastrã ori de câte ori a vrut, fãrã sã realizãm cã trãim in casã cu un duşman.
Gata ! Puneţi piciorul in prag! Incepând de astãzi inchideţi uşile pentru aceşti musafri periculoşi.
Evitaţi sã mai urmãriţi jurnalele cu ştiri negative. Schimbaţi postul pe altceva. In fond aveţi 25 -30 -40 de canale prin firma de cablu. Urmãriţi emisiunile educative şi cele care sã vã refacã starea optimistã. Muzicã, divertisment, comedii….
Evitaţi persoanele negative, cele care permanent se vaietã, criticã şi condamnã. Dacã aşa sunt colegii de serviciu sau, mai rãu, şeful dumneavoastrã, gândiţi-vã foarte serios sã vã cãutaţi un alt loc de muncã. Altfel, rãmânând alãturi de ei, riscaţi sã vã condamnaţi la o viaţã de eşec şi frustrare.
Asociaţi-vã cu persoane pozitive, optimiste, orientate spre succes. Dacã vreţi sã aveţi o viaţã de succes, trebuie sã staţi cãt mai mult in preajma unor oameni de succes. Invãţaţi de la ei, gândiţi ca ei, acţionaţi ca ei.
Folosiţi permanent forţa sugestiei pozitive citind cãrţi motivaţionale sau biografii ale oamenilor de succes, ascultând casete şi CD-uri motivaţionale, participând la cursuri şi seminarii despre succes, urmãrind emisiuni radio şi Tv cu oameni de succes.
Pe scurt, folosiţi la maximum forţa sugestiei pozitive şi reduceţi la minim forţa sugestiei negative.
Preluaţi controlul tuturor elementelor de sugestie din preajma dumneavoastrã şi folosiţi-le pentru a vã atinge obiectivele.
Vã sugerez un mic exerciţiu pe care sã-l faceţi zilnic. Timp de douã sãptãmâni :
1) nu vã mai plângeţi de nimic, nici in sinea dumneavoastrã, nici faţã de alţii
2) nu mai urmãriţi jurnalele de ştiri la televizor
3) nu ascultaţi vãicãrelile celor din preajmã, cereţi-le sã schimbe subiectul. Dacã aveţi rãbdarea sã faceţi acest exerciţiu, veţi observa cã perspectiva asupra vieţii vi se va schimba.”
Articol preluat de pe http://www.autoeducare.ro
Nu sta degeaba, ca degeaba stai!
Re: Dezvoltare personala
Ultimatum game
Ultimatum game este un foarte interesant joc psihologic, un experiment care a dovedit o mare capcana in logica si gandirea umana, capcana in care majoritatea oamenilor cad si raman saraci, nefericiti, depresivi si invidiosi pe rezultatele altora.
Un fel de ”sa moara si capra vecinului”.
Sunt puse 2 persoane la masa. Sa zicem Ghita si Ion.
Pe masa sunt 100 de dolari.
Regula e ca Ghita are dreptul sa imparta banii cum vrea el. Ion are dreptul sa accepte sau sa refuze imparteala. Daca Ghita decide cat ia fiecare, Ion are ultimul cuvant spunand DA sau NU.
Daca Ion este de acord cu imparteala facuta de Ghita, amandoi pleaca cu bani acasa. Daca Ion nu este de acord cu imparteala, amandoi pleaca cu mainile goale.
Bun. Aici incepe distractia. Au fost aduse sute de perechi diferite de Ghita si Ion si pusi la masa. Cand Ghita zicea ”hai sa luam jumate-jumate sau eu iau 60% si tu Ioane iei 40%,” de obicei Ion era de acord si amandoi plecau cu bani acasa.
Partea faina e ca in unele cazuri, Ghita se lacomea un pic si propunea ca el sa ia 70% si Ion 30%. Atunci Ion nu era deacord si plecau ambii fara niciun ban.
CONCLUZIE
De ce Ion pleca acasa cu ZERO bani chiar daca avea posibilitatea sa plece cu 20 sau 30 de dolari? Nu pierdea nimic concret. Pur si simplu spunea NU unor bani pe care ii primea fara niciun efort.
Experimentul a fost facut apoi in tari africane unde 100 de dolari era salarul pe cateva luni. Rezultatele au fost aceleasi.
In viata noastra de zi cu zi, suntem setati sa preferam ca toti sa piarda daca noi consideram ca nu primim EGAL sau MAI MULT decat restul. CORECTITUDINEA pentru noi inseamna doar egalitate sau avantaj fata de restul.
De aceea foarte multi oameni sunt saraci, nefericiti si depresivi. Pentru ca prefera sa plece cu buzunarul gol decat sa primeasca cel de langa ceva in plus.
E valabil si in alte domenii ...
Ultimatum game este un foarte interesant joc psihologic, un experiment care a dovedit o mare capcana in logica si gandirea umana, capcana in care majoritatea oamenilor cad si raman saraci, nefericiti, depresivi si invidiosi pe rezultatele altora.
Un fel de ”sa moara si capra vecinului”.
Sunt puse 2 persoane la masa. Sa zicem Ghita si Ion.
Pe masa sunt 100 de dolari.
Regula e ca Ghita are dreptul sa imparta banii cum vrea el. Ion are dreptul sa accepte sau sa refuze imparteala. Daca Ghita decide cat ia fiecare, Ion are ultimul cuvant spunand DA sau NU.
Daca Ion este de acord cu imparteala facuta de Ghita, amandoi pleaca cu bani acasa. Daca Ion nu este de acord cu imparteala, amandoi pleaca cu mainile goale.
Bun. Aici incepe distractia. Au fost aduse sute de perechi diferite de Ghita si Ion si pusi la masa. Cand Ghita zicea ”hai sa luam jumate-jumate sau eu iau 60% si tu Ioane iei 40%,” de obicei Ion era de acord si amandoi plecau cu bani acasa.
Partea faina e ca in unele cazuri, Ghita se lacomea un pic si propunea ca el sa ia 70% si Ion 30%. Atunci Ion nu era deacord si plecau ambii fara niciun ban.
CONCLUZIE
De ce Ion pleca acasa cu ZERO bani chiar daca avea posibilitatea sa plece cu 20 sau 30 de dolari? Nu pierdea nimic concret. Pur si simplu spunea NU unor bani pe care ii primea fara niciun efort.
Experimentul a fost facut apoi in tari africane unde 100 de dolari era salarul pe cateva luni. Rezultatele au fost aceleasi.
In viata noastra de zi cu zi, suntem setati sa preferam ca toti sa piarda daca noi consideram ca nu primim EGAL sau MAI MULT decat restul. CORECTITUDINEA pentru noi inseamna doar egalitate sau avantaj fata de restul.
De aceea foarte multi oameni sunt saraci, nefericiti si depresivi. Pentru ca prefera sa plece cu buzunarul gol decat sa primeasca cel de langa ceva in plus.
E valabil si in alte domenii ...
Nu sta degeaba, ca degeaba stai!
Re: Dezvoltare personala
Un antropolog a propus un joc unor copii dintr-un trib african.
A pus un coș plin cu fructe lângă un copac și le-a spus că cel care va ajunge primul va câștiga toate fructele.
Când a dat startul pentru alergare, toți copiii s-au luat de mână și au alergat împreună, apoi s-au așezat să se bucure de premiu.
Când i-a întrebat de ce au alergat așa, dacă unul singur ar fi putut câștiga toate fructele, i-au răspuns:
- Ubuntu*... Cum ar fi putut fi unul dintre noi fericit dacă toți ceilalți ar fi fost triști?
*„Ubuntu” este un cuvânt vechi african, concept-bază a culturii Xhosa, însemnând „umanitate către ceilalți (semenii noștri)”. Se poate traduce prin „eu sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toți”.
A pus un coș plin cu fructe lângă un copac și le-a spus că cel care va ajunge primul va câștiga toate fructele.
Când a dat startul pentru alergare, toți copiii s-au luat de mână și au alergat împreună, apoi s-au așezat să se bucure de premiu.
Când i-a întrebat de ce au alergat așa, dacă unul singur ar fi putut câștiga toate fructele, i-au răspuns:
- Ubuntu*... Cum ar fi putut fi unul dintre noi fericit dacă toți ceilalți ar fi fost triști?
*„Ubuntu” este un cuvânt vechi african, concept-bază a culturii Xhosa, însemnând „umanitate către ceilalți (semenii noștri)”. Se poate traduce prin „eu sunt ceea ce sunt datorită a ceea ce suntem noi toți”.
Nu sta degeaba, ca degeaba stai!
Re: Dezvoltare personala
Bill Cosby: "Am 74 de ani şi sunt sătul"
Am 74 de ani. Am lucrat din greu de la 17 ani, în afară de o scurtă perioadă de timp, în anii '50, când am fost în armată. În afară de perioadele când am fost bolnav, am lucrat 50 de ore pe săptămână şi nu mi-am luat concedii de boală timp de 40 de ani. Am reuşit să câştig salarii rezonabile, dar n-am avut moşteniri şi prin urmare a trebuit să lucrez ca să ajung la ceea ce am acum. Având în vedere ce se întâmplă în economie, pensionarea mea se pare că a fost o idee proastă şi sunt sătul. Foarte sătul.
Sunt sătul să mi se tot spună că trebuie să "ajut financiar" persoanele care nu au etica muncii pe care o urmez eu. Sunt sătul să mi se tot spună că Guvernul va lua din banii pe care îi câştig - prin forţă, dacă e necesar - şi îi va da oamenilor prea leneşi ca să câştige bani.
Sunt sătul să mi se tot spună că Islamul e "Religia Păcii" când în fiecare zi pot citi zeci de relatări cu musulmani care îşi omoară surorile, soţiile şi fiicele pentru "onoarea" familiei; sau despre musulmani care manifestează violent pentru cea mai mică ofensă; sau despre musulmani care omoară creştini şi evrei fiindcă nu-s "credincioşi adevăraţi"; sau despre musulmani care ard şcolile de fete; sau despre musulmani care omoară cu pietre victimele violurilor, pe care le consideră "adultere"; toate acestea în numele lui Allah, fiindcă Koranul şi Legea Islamică le impune să facă asta.
Sunt sătul să mi se tot spună că trebuie "fim toleranţi cu alte culturi" şi deci trebuie să lăsăm Arabia Saudită şi alte ţări arabe să îşi folosească banii din petrol ca să finanţeze moschei şi şcoli islamice care răspândesc ura contra ne-musulmanilor în Australia, Noua Zeelandă, Regatul Unit, SUA şi Canada. Şi asta în timp ce nimeni care trăieşte în Arabia Saudită sau alte ţări arabe nu are voie să construiască vreo biserică, vreo sinagogă sau vreo şcoală religioasă, care să înveţe lumea despre dragoste şi toleranţă....
Sunt sătul să mi se tot spună să îmi reduc standardul de viaţă, pentru ca astfel să lupt împotriva Încălzirii Globale, pe care nimeni n-are voie să o dezbată.
Sunt sătul să mi se tot spună că consumatorii de droguri sunt de fapt bolnavi şi că trebuie să îi ajut să se trateze şi să plătesc pentru stricăciunile pe care le fac. Oare cumva, vreun bau-bau uriaş i-a înghesuit pe o alee întunecoasă, le-a îndesat praf de cocaină pe nas şi le-a înfipt vreun ac în venă, în timp ce ei tot luptau să se opună?
Sunt sătul să tot aud de atleţi, artişti şi politicieni bogaţi din toate părţile, care vorbesc de greşelile lor inocente, de greşelile lor stupide, de greşelile lor din tinereţe, când de fapt toţi ştim că singura lor greşeală a fost că au fost prinşi asupra faptului. Sunt sătul de oamenii care cred că au drept la orice, fie ei bogaţi sau săraci.
Sunt într-adevăr sătul de oamenii care nu-şi asumă responsabilitatea pentru vieţile şi acţiunile lor. Sunt sătul să îi ascult cum învinovăţesc Guvenul, sau discriminările, sau orice altceva, pentru problemele lor.
Sunt de asemena sătul să văd tineri şi tinere, adolescenţi sau abia trecuţi de 20 de ani, care se "împodobesc" cu tatuaje şi piercinguri, retezându-şi singuri şansele să fie angajaţi undeva şi apoi cerşind bani de la Guvern.
Da, sunt al dracului de sătul. Dar de asemenea sunt fericit că am 74 de ani. Fiindcă nu am să ajung să văd lumea pe care o fac oamenii ăştia. Îmi pare rău doar pentru nepoata mea şi pentru copiii ei. Mulţumesc Domnului că-s pe drumul către El şi nu invers.
Am 74 de ani. Am lucrat din greu de la 17 ani, în afară de o scurtă perioadă de timp, în anii '50, când am fost în armată. În afară de perioadele când am fost bolnav, am lucrat 50 de ore pe săptămână şi nu mi-am luat concedii de boală timp de 40 de ani. Am reuşit să câştig salarii rezonabile, dar n-am avut moşteniri şi prin urmare a trebuit să lucrez ca să ajung la ceea ce am acum. Având în vedere ce se întâmplă în economie, pensionarea mea se pare că a fost o idee proastă şi sunt sătul. Foarte sătul.
Sunt sătul să mi se tot spună că trebuie să "ajut financiar" persoanele care nu au etica muncii pe care o urmez eu. Sunt sătul să mi se tot spună că Guvernul va lua din banii pe care îi câştig - prin forţă, dacă e necesar - şi îi va da oamenilor prea leneşi ca să câştige bani.
Sunt sătul să mi se tot spună că Islamul e "Religia Păcii" când în fiecare zi pot citi zeci de relatări cu musulmani care îşi omoară surorile, soţiile şi fiicele pentru "onoarea" familiei; sau despre musulmani care manifestează violent pentru cea mai mică ofensă; sau despre musulmani care omoară creştini şi evrei fiindcă nu-s "credincioşi adevăraţi"; sau despre musulmani care ard şcolile de fete; sau despre musulmani care omoară cu pietre victimele violurilor, pe care le consideră "adultere"; toate acestea în numele lui Allah, fiindcă Koranul şi Legea Islamică le impune să facă asta.
Sunt sătul să mi se tot spună că trebuie "fim toleranţi cu alte culturi" şi deci trebuie să lăsăm Arabia Saudită şi alte ţări arabe să îşi folosească banii din petrol ca să finanţeze moschei şi şcoli islamice care răspândesc ura contra ne-musulmanilor în Australia, Noua Zeelandă, Regatul Unit, SUA şi Canada. Şi asta în timp ce nimeni care trăieşte în Arabia Saudită sau alte ţări arabe nu are voie să construiască vreo biserică, vreo sinagogă sau vreo şcoală religioasă, care să înveţe lumea despre dragoste şi toleranţă....
Sunt sătul să mi se tot spună să îmi reduc standardul de viaţă, pentru ca astfel să lupt împotriva Încălzirii Globale, pe care nimeni n-are voie să o dezbată.
Sunt sătul să mi se tot spună că consumatorii de droguri sunt de fapt bolnavi şi că trebuie să îi ajut să se trateze şi să plătesc pentru stricăciunile pe care le fac. Oare cumva, vreun bau-bau uriaş i-a înghesuit pe o alee întunecoasă, le-a îndesat praf de cocaină pe nas şi le-a înfipt vreun ac în venă, în timp ce ei tot luptau să se opună?
Sunt sătul să tot aud de atleţi, artişti şi politicieni bogaţi din toate părţile, care vorbesc de greşelile lor inocente, de greşelile lor stupide, de greşelile lor din tinereţe, când de fapt toţi ştim că singura lor greşeală a fost că au fost prinşi asupra faptului. Sunt sătul de oamenii care cred că au drept la orice, fie ei bogaţi sau săraci.
Sunt într-adevăr sătul de oamenii care nu-şi asumă responsabilitatea pentru vieţile şi acţiunile lor. Sunt sătul să îi ascult cum învinovăţesc Guvenul, sau discriminările, sau orice altceva, pentru problemele lor.
Sunt de asemena sătul să văd tineri şi tinere, adolescenţi sau abia trecuţi de 20 de ani, care se "împodobesc" cu tatuaje şi piercinguri, retezându-şi singuri şansele să fie angajaţi undeva şi apoi cerşind bani de la Guvern.
Da, sunt al dracului de sătul. Dar de asemenea sunt fericit că am 74 de ani. Fiindcă nu am să ajung să văd lumea pe care o fac oamenii ăştia. Îmi pare rău doar pentru nepoata mea şi pentru copiii ei. Mulţumesc Domnului că-s pe drumul către El şi nu invers.
Omul care crede că dragostea poate fi cumpărată cu bani n-a avut niciodată câine în casă.
Re: Dezvoltare personala
Un vapor a ancorat în Mexic, lângă un micuț sat de pescari. Un turist, i-a complimentat pe pescari pentru calitatea produselor și i-a întrebat cât timp le ia să prindă acei pești.
- Nu foarte mult timp, au raspuns pescarii la unison.
- Dar de ce n-ați mai stat, ca să prindeți mai mult pește?
Pescarii i-au răspuns că micile cantități pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor și ale familiilor lor.
- Și ce faceți în restul timpului? a întrebat turistul.
- Dormim până târziu, pescuim puțin, ne jucăm cu copiii și ne facem siesta împreună cu soțiile noastre. Mai târziu, pe seară, mergem în sat, unde ne întâlnim cu prietenii, bem puțin, cântîm la chitară câteva cântece și tot asa…. Avem o viață plină.
Turistul i-a intrerupt,
- Stați puțin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diplomă în economie și pot să vă ajut! Trebuie să pescuiți mai mult timp în fiecare zi. În felul acesta, o să puteți vinde peștele pe care îl prindeți în plus. Cu veniturile suplimentare, veți putea cumpăra o barcă mai mare.
- Și după asta? au întrebat pescarii.
- Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veți putea cumpăra o a doua și o a treia barcă și tot așa, până când veți avea o întreagă flotă. În loc să vindeți peștele unui intermediar, veți putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar să vă construiți propria fabrică. Atunci veți putea părăsi sătucul ăsta micuț și să vă mutați în Mexico City, Los Angeles, sau poate chiar la New York ! De acolo vă veți putea conduce noua întreprindere prosperă.
- Și cam cât timp ne-ar lua asta? au întrebat pescarii.
- Douăzeci, poate chiar douăzeci și cinci de ani. a replicat turistul.
- Și după asta?
- După asta? Ei bine, prietene, ăsta-i momentul cand devine cu adevarat interesant,” a răspuns zâmbind larg turistul. Când afacerea ta este cu adevărat uriașă, poți să începi să vinzi și să cumperi active și să faci milioane de dolari!
- Milioane? Serios? Și după asta? au întrebat pescarii.
- După asta, veți putea să vă retrageîi din afaceri, să traiți într-un sătuc liniștit și retras pe malul mării, să dormiți târziu, să vă jucați cu copiii voștri, să vă faceți siesta cu soțiile și să vă petreceți serile împreună cu prietenii distrandu-vă cum vreți voi.
- Domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul să irosim douăzeci și cinci de ani? au întrebat mexicanii…
- Nu foarte mult timp, au raspuns pescarii la unison.
- Dar de ce n-ați mai stat, ca să prindeți mai mult pește?
Pescarii i-au răspuns că micile cantități pe care le prind, sunt suficiente pentru nevoile lor și ale familiilor lor.
- Și ce faceți în restul timpului? a întrebat turistul.
- Dormim până târziu, pescuim puțin, ne jucăm cu copiii și ne facem siesta împreună cu soțiile noastre. Mai târziu, pe seară, mergem în sat, unde ne întâlnim cu prietenii, bem puțin, cântîm la chitară câteva cântece și tot asa…. Avem o viață plină.
Turistul i-a intrerupt,
- Stați puțin! Eu am absolvit Harvard-ul, am o diplomă în economie și pot să vă ajut! Trebuie să pescuiți mai mult timp în fiecare zi. În felul acesta, o să puteți vinde peștele pe care îl prindeți în plus. Cu veniturile suplimentare, veți putea cumpăra o barcă mai mare.
- Și după asta? au întrebat pescarii.
- Cu banii suplimentari pe care-i va aduce barca, veți putea cumpăra o a doua și o a treia barcă și tot așa, până când veți avea o întreagă flotă. În loc să vindeți peștele unui intermediar, veți putea negocia direct cu marile fabrici de procesare, poate chiar să vă construiți propria fabrică. Atunci veți putea părăsi sătucul ăsta micuț și să vă mutați în Mexico City, Los Angeles, sau poate chiar la New York ! De acolo vă veți putea conduce noua întreprindere prosperă.
- Și cam cât timp ne-ar lua asta? au întrebat pescarii.
- Douăzeci, poate chiar douăzeci și cinci de ani. a replicat turistul.
- Și după asta?
- După asta? Ei bine, prietene, ăsta-i momentul cand devine cu adevarat interesant,” a răspuns zâmbind larg turistul. Când afacerea ta este cu adevărat uriașă, poți să începi să vinzi și să cumperi active și să faci milioane de dolari!
- Milioane? Serios? Și după asta? au întrebat pescarii.
- După asta, veți putea să vă retrageîi din afaceri, să traiți într-un sătuc liniștit și retras pe malul mării, să dormiți târziu, să vă jucați cu copiii voștri, să vă faceți siesta cu soțiile și să vă petreceți serile împreună cu prietenii distrandu-vă cum vreți voi.
- Domnule, dar asta e exact ce facem acum. Care ar fi rostul să irosim douăzeci și cinci de ani? au întrebat mexicanii…
Nu sta degeaba, ca degeaba stai!