semlecangheorghe scrie:apsalba scrie:semlecangheorghe scrie:Nea Fane,o dadusi in bara cu cips-ul..Era previzibil..Cind citesti din statut doar partea care iti convine..si aia cu ''other bodies''o treci cu vederea..inadmisibil pentru un ..presedinte..
Am impresia că doar tu faci acest sport. Citește și condițiile de pierdere a calității de reprezentant la CIPS. Vezi art. 6 din Statutul CIPS.
Esti mai previzibil decit serialele tv cu tiraj in mii de episoade..
1. The Status of C.I.P.S. Member shall be deemed to be forfeited:
1) by voluntary resignation notified by means of registered letter having effect upon expiry
of the fiscal year;
2) by expulsion:
a) due to infringement to the principles, the articles of the Statute of the Association or
additional provisions therein;
b) if, within its own Country, a Federation loses its Status or National Association of
angling;
c) in the event of non payment of the fees due to the C.I.P.S. by National Federations
Cind si-a pierdut A.J.V.P.S. statutul?
Sau hai sa o luam altfel,sa zicem ca si l-a pierdut..
Unde scrie in statutul C.I.P.S.,ca in acest caz,automat,trebuie sa afilieze la sine insasi,federatia pe ramura de sport ''pescuit'',din tara respectiva..??
Nu-i obligatoriu..asta nu intelegi tu..,in ipotetica situatie de mai sus,concursurile internationale se pot tine la fel de bine si fara reprezentanta tarii noastre..Ai fi multumit sa ajungi acolo??
Ai aici data și Decizia Curții Constituționale cu data când și-a pierdut acest drept:
DECIZIA Nr.156
din 12 octombrie 1999
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art.4, 5, art.26 alin.(2) şi (6) şi ale art.27 alin.(1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr.103/1996, modificată prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/1999
Publicată în Monitorul Oficial nr.10 din 12.01.2000
Lucian Mihai - preşedinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokár Gábor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.4, 5, art.26 alin.(2) şi (6) şi ale art.27 alin.(1) din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr.103/1996, ridicată de Asociaţia de vânătoare “Căprioara” din Iaşi în Dosarul nr.5.901/1998 al Tribunalului Iaşi, având ca părţi pe autoarea excepţiei şi Asociaţia judeţeană a vânătorilor şi pescarilor sportivi Iaşi, precum şi soluţionarea excepţiei ridicate de Asociaţia de vânătoare “George Topârceanu” din Iaşi în Dosarul nr.5.899/1998 al Tribunalului Iaşi, având ca părţi pe autoarea excepţiei şi Asociaţia judeţeană a vânătorilor şi pescarilor sportivi Iaşi.
În şedinţa din data de 25 mai 1999 Curtea a dispus conexarea Dosarului nr.163C/1998 la Dosarul nr.162C/1998 care a fost înregistrat primul, constatând că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate au acelaşi obiect, precum şi că există o strânsă legătură între cele două cauze, urmând să se pronunţe prin decizia de faţă asupra ambelor excepţii de neconstituţionalitate.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 25 mai 1999 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 1 iunie 1999 şi apoi pentru 10 iunie 1999, dată la care Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 21 septembrie 1999, întrucât în cadrul completului format din 8 judecători nu a putut fi luată o decizie cu majoritate de voturi. În plus Curtea a apreciat ca fiind necesară obţinerea unei documentări suplimentare referitoare la dezbaterile din comisiile parlamentare şi din şedinţa celor două Camere ale Parlamentului, precum şi a unei documentări de drept comparat.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 12 octombrie 1999.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, prin Încheierea din 26 octombrie 1998, pronunţată în Dosarul nr.5.901/1998, şi prin Încheierea din aceeaşi dată, pronunţată în Dosarul nr.5.899/1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.4, 5, 26 şi 27 din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr.103/1996, excepţie ridicată atât de Asociaţia de vânătoare “Căprioara” din Iaşi, cât şi de Asociaţia de vânătoare “George Topârceanu” din Iaşi în cele două cauze civile care au ca obiect soluţionarea acţiunilor formulate de Asociaţia judeţeană a vânătorilor şi pescarilor sportivi Iaşi pentru dizolvarea celor două asociaţii autoare ale excepţiei.
Motivarea ambelor excepţii de neconstituţionalitate este identică, după cum urmează:
— Art.37 alin.(1) din Constituţie prevede dreptul la liberă asociere. Afilierea organizaţiilor vânătoreşti cu personalitate juridică la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România reprezintă o operaţiune de subordonare, acestea neavând posibilitatea de a avea un statut propriu. Deoarece prin afiliere membrii organizaţiilor vânătoreşti sunt obligaţi să facă parte şi dintr-o altă asociaţie, se încalcă şi dispoziţiile art.20 pct.2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevăd că nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie.
— Art.4 şi 5 din Legea nr.103/1996, care se referă la obligativitatea organizaţiilor vânătoreşti de a se afilia şi de a fi reprezentate la nivel naţional şi internaţional numai de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, contravin principiului constituţional privind dreptul la liberă asociere.
— Art.26 şi 27 din aceeaşi lege, în care se prevede că reprezentanţii acestei asociaţii participă de drept în comisiile pentru examinarea noilor vânători şi că permisele, împreună cu autorizaţiile de vânătoare sunt emise şi înseriate numai de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi nu de organizaţia vânătorească gestionară a respectivului fond de vânătoare, contravin aceluiaşi principiu prevăzut la art.37 alin.(1) din Constituţie.
Exprimându-şi opinia instanţele judecătoreşti au apreciat că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor art.37 din Constituţie, deoarece dreptul la liberă asociere îşi găseşte pe deplin recunoaşterea în Legea nr.103/1996, conform căreia înfiinţarea şi funcţionarea organizaţiilor vânătoreşti ca persoane juridice de sine stătătoare nu sunt condiţionate, direct sau indirect, de acordul ori de avizul Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor din România. Întrucât la art.7 din Legea nr.103/1996 s-a prevăzut în mod expres că administrarea fondului cinegetic al României se realizează de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, iar gestionarea fondului de vânătoare se atribuie de către menţionata autoritate publică organizaţiilor vânătoreşti legal constituite, pentru raţiuni organizatorice şi în vederea realizării unei anumite simetrii de autoritate, legiuitorul a considerat util să existe, corespunzător autorităţii publice centrale, o asociaţie care să reunească organizaţiile vânătoreşti constituite pe teritoriul României, afilierea acestora din urmă la structura agreată de legiuitor nefiind însă obligatorie. Instanţele au reţinut, de asemenea, că Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România are, în principal, scopuri de natură metodologică şi de reprezentare, care nu afectează în vreun fel activitatea de gestionare a fondului de vânătoare ori a patrimoniului organizaţiilor vânătoreşti afiliate, art.20 din Legea nr.103/1996 detaliind sfera de competenţă a Consiliului Naţional de Vânătoare, în care Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România deţine un număr de doar 4 reprezentanţi. În ceea ce priveşte prezenţa a 2 reprezentanţi ai Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România în comisiile de examinare constituite pentru recunoaşterea calităţii de vânător şi pentru acordarea permiselor de vânătoare, instanţele au considerat că aceasta nu poate constitui o atingere a drepturilor solicitantului şi nici ale organizaţiei din care acesta face parte, întrucât statul are dreptul ca, prin organismele proprii sau prin cele pe care le recunoaşte ca partenere, să instituie forme de control menite să asigure realizarea scopurilor de interes naţional, inclusiv prin supravegherea modului de acordare a permiselor de vânătoare. Potrivit opiniei exprimate de instanţă, Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, înfiinţată în baza Decretului nr.211/1948, continuă să funcţioneze ca structură organizatorică şi după intrarea în vigoare a Legii nr.103/1996 şi, în măsura în care aceasta s-a conformat prevederilor art.48 din lege, nici o dispoziţie legală nu poate împiedica statul să continue a recunoaşte ca partener social această persoană juridică, având un pronunţat scop obştesc. Se opinează totodată că, astfel cum organizaţiile vânătoreşti legal constituite nu sunt obligate să se afilieze la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, tot astfel nici statul nu poate fi obligat să accepte parteneriatul unor persoane care nu se supun unui anumit cadru instituţionalizat şi unui minim control, menit să asigure reprezentarea interesului naţional în raport cu interesul de grup. În discuţie nu poate fi vorba, în opinia instanţelor judecătoreşti, de îngrădirea dreptului cetăţenilor la liberă asociere, ci de crearea unui cadru legislativ şi organizatoric care să permită statului, prin autoritatea publică competentă, gestionarea în condiţii optime şi de siguranţă a fondului cinegetic, motiv pentru care cel care doreşte să participe la gestionarea acestei resurse naturale trebuie să accepte un anumit cadru instituţional, care este egal pentru toţi.
Potrivit art.24 alin.(1) din Legea nr.47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că excepţia de neconstituţionalitate formulată este întemeiată, întrucât dispoziţiile art.4, 5, 26 şi 27 din Legea nr.103/1996 sunt în contradicţie cu prevederile art.20 şi 37 din Constituţie. În susţinerea acestei opinii sunt aduse următoarele argumente:
— Art.37 alin.(1) din Constituţie are ca domeniu nu numai asocierile în cadrul unei persoane juridice, respectiv asociaţiile, ci orice “alte forme de asociere”, aşadar chiar şi asocierile prin care nu se constituie o persoană juridică.
— Art.37 din Constituţie, art.11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, deosebit de explicit, art.20 pct.2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului protejează nu numai aşa-zisa libertate “pozitivă” de asociere, ci şi dreptul “negativ” de a nu fi obligat să adere la o asociere. Existenţa acestui din urmă drept a fost statuată, de altfel, şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de exemplu în cazul “Young, James şi Webster împotriva Regatului Unit”.
— În raport cu aceste susţineri trebuie să se constate că dispoziţiile criticate din Legea nr.103/1996 sunt în contradicţie, sub un aspect sau altul, cu exercitarea laturii “negative” a libertăţii de asociere. Astfel, faptul că art.5 din Legea nr.103/1996 condiţionează posibilitatea unei organizaţii vânătoreşti de a fi reprezentată pe plan naţional sau internaţional de “afilierea” — cum în mod expres dispune alin.(2) — la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România este de natură să constituie o semnificativă constrângere în exercitarea dreptului de a nu fi obligat să facă parte dintr-o asociere. Este incontestabil că “afilierea” menţionată se circumscrie sferei sintagmei “alte forme de asociere”, utilizată la art.37 alin.(1) din Constituţie. Aceeaşi concluzie rezultă şi din analiza prevederilor art.4 din Legea nr.103/1996, care condiţionează accesul la gestionarea fondului de vânătoare de calitatea de organizaţie vânătorească afiliată la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, precum şi în legătură cu art.26 şi 27, care restrâng indirect dreptul organizaţiilor de vânătoare de a obţine permise de vânătoare ori autorizaţii de vânătoare, impunându-le acestora, implicit, afilierea la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, datorită următoarelor motive:
— Dreptul la liberă asociere, consacrat de art.37 din Constituţie, este recunoscut în Legea nr.103/1996, întrucât chiar dispoziţiile cuprinse în art.4 şi 5 permit înfiinţarea şi funcţionarea organizaţiilor de vânători şi pescari ca organizaţii nonprofit, cu personalitate juridică şi cu patrimoniu propriu, iar dispoziţiile din lege nu condiţionează nici dobândirea personalităţii juridice şi nici funcţionarea ulterioară a acestora de avizul sau de acordul Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, astfel încât, indirect, să le oblige să se afilieze.
— Dispoziţiile art.5 din Legea nr.103/1996, care prevăd că Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România reprezintă la nivel naţional organizaţiile vânătoreşti “constituite pe principiul liberei asocieri a vânătorilor” şi că numai aceasta poate fi, potrivit dispoziţiilor art.4, gestionar de fonduri de vânătoare, trebuie interpretate în sensul că legiuitorul, din raţiuni organizatorice, a înţeles să recunoască un organism neguvernamental, constituit la nivel naţional, ca un partener al autorităţilor publice cu atribuţii în domeniul fondului cinegetic şi al protecţiei vânatului, iar nu ca o obligare a asociaţiilor locale de a se afilia la acest organism.
— Nici prevederile art.26 şi 27 din legea menţionată nu sunt în contradicţie cu dispoziţiile cuprinse în art.37 din Constituţie. Acordarea unor competenţe, astfel cum prevăd dispoziţiile art.26 şi 27 din Legea nr.103/1996, Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România s-a făcut, de asemenea, din raţiuni organizatorice menite să asigure prioritatea interesului naţional în raport cu interesul de grup. Gestionarea optimă a fondului cinegetic impune crearea unui cadru instituţional, iar cel care doreşte să participe la această activitate trebuie să se conformeze legislaţiei care reglementează materia. Prezenţa reprezentanţilor Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România în comisiile de examinare pentru obţinerea permisului de vânătoare şi gestionarea de către aceasta a formularelor pentru permise şi autorizaţii individuale sau colective de vânătoare nu poate aduce atingere drepturilor solicitanţilor şi nici ale organizaţiilor din care ei fac parte, întrucât statul are dreptul de a-şi recunoaşte ca partener o anumită formă instituţionalizată pe care o consideră în măsură să contribuie la realizarea unui anumit scop.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.
Prin Încheierea din 10 iunie 1999 Curtea a dispus, între altele, obţinerea unei documentări suplimentare referitoare la dezbaterile din comisiile parlamentare şi din şedinţa celor două Camere ale Parlamentului, precum şi a unei documentări de drept comparat. Ca urmare, au fost comunicate Curţii proiectul legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului, raportul comisiei de mediere la acest proiect şi lucrările comisiilor permanente ale Parlamentului, sesizate în fond cu proiectul legii în cauză. Din partea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului s-a depus la dosar un raport referitor la raţiunile care au stat la baza adoptării prevederilor art.4 şi 5 din Legea nr.103/1996, precum şi o informare, întocmită de cadre didactice universitare din domeniu, asupra modului de organizare a asociaţiilor de vânători din unele ţări europene, potrivit legislaţiei acestora.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:
În temeiul art.144 lit.c) din Constituţie şi al art.23 din Legea nr.47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizată.
Textele de lege a căror neconstituţionalitate se invocă de către autorii excepţiei au următorul cuprins:
“Art.4. — Gestionarea fondului de vânătoare se atribuie, de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, organizaţiilor vânătoreşti legal constituite din România, Regiei Naţionale a Pădurilor, unităţilor de cercetare ştiinţifică cu profil cinegetic din România, denumite, în sensul prezentei legi, gestionari ai fondurilor de vânătoare.”
“Art.5. — (1) Organizaţiile vânătoreşti, constituite pe principiul liberei asocieri a vânătorilor, sunt organizaţii nonprofit, au personalitate juridică, patrimoniu distinct şi sunt reprezentate la nivel naţional şi internaţional de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.
(2) Afilierea organizaţiilor vânătoreşti la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România se face potrivit legii şi statutului acesteia.”
“Art.26. — (1) Permisele de vânătoare se eliberează de către organizaţiile vânătoreşti, legal constituite, solicitanţilor de cetăţenie română şi rezidenţilor în România care au împlinit vârsta de 18 ani, au efectuat un an stagiatură şi au absolvit examenul de vânător, susţinut în faţa unei comisii de examinare, constituită la nivel judeţean, la data stabilită anual de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
(2) Din comisia de examinare fac parte doi reprezentanţi ai autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, doi reprezentanţi ai Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi un reprezentant al instituţiilor de învăţământ superior de specialitate.
(3) Examenele se organizează anual, în condiţiile stabilite potrivit prezentei legi.
(4) Permisul de vânătoare nu poate fi obţinut de persoanele care, potrivit legii, nu au dreptul la permis de portarmă şi nici de cele care, în ultimii 3 ani, au fost sancţionate pentru săvârşirea vreunei contravenţii prevăzute de prezenta lege.
(5) Permisul de vânătoare se va retrage şi se va anula persoanelor care, după obţinerea acestuia, se constată că se încadrează în una din categoriile prevăzute la alin.(4), precum şi persoanelor care refuză să se legitimeze la cererea personalului cu atribuţii legale să constate contravenţii şi infracţiuni în domeniul cinegetic sau care se sustrag controlului acestuia. Retragerea şi anularea permisului de vânătoare se aduc la cunoştinţă organizaţiilor vânătoreşti legal constituite, din România, interesate prin publicarea oficială a listelor acestora.
(6) Formularele permiselor de vânătoare sunt documente cu regim special, emise şi înseriate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, conform modelului şi reglementărilor emise de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi puse la dispoziţie organizaţiilor vânătoreşti legal constituite.”
“Art.27. — (1) Formularele autorizaţiilor individuale sau colective de vânătoare sunt documente cu regim special, emise şi înseriate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi, respectiv, de Regia Naţională a Pădurilor, conform modelului şi reglementărilor emise de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.
(2) Documentele prevăzute la alin.(1) pot fi obţinute şi folosite de gestionarii fondurilor de vânătoare, în condiţiile stabilite prin reglementările referitoare la organizarea şi practicarea vânătorii, elaborate de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.”
Autorii excepţiei susţin că aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor art.37 alin.(1) din Constituţie, potrivit cărora “Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere”. Se face referire, de asemenea, şi la art.20 alin.(2) din Constituţie, care prevede: “Dacă există neconcordanţă între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.” Din această perspectivă, susţin autorii excepţiei, este încălcat şi art.20 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care la alin.(1) stabileşte că “Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire şi de asociere paşnică”, iar la alin.(2) prevede că “Nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie”. Pe de altă parte, se invocă şi încălcarea art.11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevede: “(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui împreună cu alte persoane sindicate şi de a se afilia unor sindicate pentru apărarea intereselor sale.
(2) Exercitarea acestor drepturi nu poate forma obiectul unor restricţii decât al acelora care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirii infracţiunilor pentru protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altei persoane. Prezentul articol nu interzice ca exercitării acestor drepturi să-i fie impuse restricţii legitime de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.”
Examinând textele legale a căror neconstituţionalitate se invocă, prin raportarea lor la dispoziţiile art.37 alin.(1) şi ale art.20 din Constituţie, precum şi la textul art.20 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la cel al art.11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională reţine următoarele:
1. Critica de neconstituţionalitate a prevederilor art.4 din Legea nr.103/1996, text care prevedea obligativitatea organizaţiilor vânătoreşti de a se afilia la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România pentru a li se putea atribui gestionarea fondului de vânătoare de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, a rămas fără obiect, întrucât prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129 din 10 septembrie 1999 pentru modificarea Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr.103/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.445 din 14 septembrie 1999, această reglementare a fost modificată, în sensul că gestionarea fondului de vânătoare se atribuie organizaţiilor vânătoreşti legal constituite din România fără obligaţia de a mai fi afiliate la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România. În acest fel, din textul de lege supus examinării au fost înlăturate dispoziţiile a căror neconstituţionalitate, în raport cu prevederile art.37 alin.(1) din Constituţie şi cu jurisprudenţa (obligatorie, în lumina art.20 din Constituţie) a Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărârea pronunţată în cazul “Young, James şi Webster împotriva Regatului Unit”), nu a fost constatată cu majoritate de voturi, anterior repunerii cauzei pe rol. De aceea Curtea Constituţională reţine că excepţia de neconstituţionalitate, deşi iniţial întemeiată sub acest aspect, a devenit inadmisibilă, urmând să fie respinsă. Această soluţie se impune datorită dispoziţiilor art.23 alin.(6) din Legea nr.47/1992, republicată, care nu permit Curţii Constituţionale să decidă decât, astfel cum prevede alin.(1) din acelaşi text legal, “asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare [...]”.
2. Referitor la dispoziţiile art.5 alin.(1) din Legea nr.103/1996, prin care se prevede că “organizaţiile vânătoreşti, constituite pe principiul liberei asocieri a vânătorilor” sunt organizaţii “nonprofit”, cu personalitate juridică, patrimoniu distinct şi sunt “reprezentate la nivel naţional şi internaţional de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România”, Curtea constată că acestea nu pot fi considerate neconstituţionale, deoarece ele nu afectează prin conţinutul lor libertatea de asociere. Stabilirea de către legiuitor a unei organizaţii neguvernamentale reprezentative nu aduce atingere dreptului constituţional la liberă asociere, ci face parte din regimul juridic pe care legea îl prevede din necesităţi de raţionalizare a activităţii asociaţiilor de vânătoare legal constituite.
Instituirea unor reguli specifice privind reprezentarea organizaţiilor vânătoreşti la nivel naţional şi internaţional reprezintă, în aceste condiţii, o măsură necesară pentru funcţionarea sistemului constituit din ansamblul acestor organizaţii în raporturile cu alte structuri cu care ele intră în legătură la nivel naţional sau internaţional pentru rezolvarea scopurilor prevăzute de lege.
De aceea, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate se va respinge.
3. Un alt text de lege, considerat de autorii excepţiei ca fiind neconstituţional, este art.5 alin.(2) din Legea nr.103/1996, care prevede că “Afilierea organizaţiilor vânătoreşti la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România se face potrivit legii şi statutului acesteia”.
Critica de neconstituţionalitate are în vedere faptul că această dispoziţie legală criticată “face din afiliere o condiţie pentru ca o asociaţie de vânătoare să poată gestiona fonduri de vânătoare”.
Examinând textul de lege criticat, în lumina acestei susţineri, Curtea reţine că prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr.103/1996 nu pot avea, în condiţiile modificărilor aduse textului art.4 din lege prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129 din 10 septembrie 1999, decât semnificaţia unei posibilităţi pentru organizaţiile vânătoreşti de a se afilia şi nicidecum semnificaţia unei obligaţii, întrucât reglementarea art.4, în noua sa redactare, nu mai condiţionează posibilitatea organizaţiilor vânătoreşti de a gestiona fonduri de vânătoare de afilierea la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.
4. În ceea ce priveşte susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora prevederile art.26 şi 27 din Legea nr.103/1996 sunt neconstituţionale, din examinarea argumentelor formulate de aceştia Curtea reţine că, în realitate, se face referire la modalitatea de eliberare a permiselor de vânătoare către organizaţiile vânătoreşti, fiind criticate, aşadar, numai dispoziţiile art.26 alin.(2), care prevăd că “Din comisia de examinare fac parte [...] doi reprezentanţi ai Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România [...]”, ale art.26 alin.(6), potrivit cărora “Formularele permiselor de vânătoare sunt documente cu regim special, emise şi înseriate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, conform modelului şi reglementărilor emise de autoritatea publică centrală [...], precum şi ale art.27 alin.(1), text care stabileşte că “Formularele autorizaţiilor individuale sau colective de vânătoare sunt documente cu regim special, emise şi înseriate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi, respectiv, de Regia Naţională a Pădurilor, conform modelului şi reglementărilor emise de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură”.
Principala critică adusă acestor texte de lege constă în aceea că permisele sau autorizaţiile de vânătoare nu au valabilitate decât dacă sunt eliberate de către Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, de unde rezultă că prin aceasta se încalcă în mod flagrant dispoziţiile art.29 pct.2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în care se prevede că nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie.
Analizând această critică, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate nu sunt neconstituţionale, întrucât nu contravin dreptului la liberă asociere prevăzut la art.37 alin.(1) din Constituţie şi de actele internaţionale la care România este parte. În realitate, prin dispoziţiile respective legea a prevăzut, în vederea atragerii şi a societăţii civile, participarea uneia dintre organizaţiile vânătoreşti, organizate la nivel naţional, la realizarea unor atribuţii care, prin natura lor, revin statului şi care, îndeobşte, se exercită de autorităţi statale, în legătură cu evidenţa şi emiterea permiselor şi autorizaţiilor de vânătoare. Prin această reglementare legiuitorul nu a încălcat dreptul constituţional la liberă asociere, textele respective neavând incidenţă asupra constituirii înseşi a organizaţiilor vânătoreşti, care, astfel cum se precizează la art.5 alin.(1) din lege, se realizează “pe principiul liberei asocieri a vânătorilor”.
În sfârşit, critica privind necorelarea, pe de o parte, a prevederilor Legii nr.103/1996 cu prevederile Legii nr.21/1924 pentru persoanele juridice (asociaţii şi fundaţii) şi cu prevederile Decretului nr.31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice, pe de altă parte, nu are relevanţă în ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate exercitat de Curte. În acest sens, jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a statuat că numai autoritatea legiuitoare are competenţă de a asigura coordonarea legislaţiei şi de a elimina eventualele necorelări existente în sistemul legislativ, având în vedere dispoziţiile art.58 alin.(1) din Constituţie.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art.144 lit.c) şi al art.145 alin.(2) din Constituţie, precum şi al art.13 alin.(1) lit.A.c), al art.23 şi al art.25 alin.(1) din Legea nr.47/1992, republicată, cu majoritate de voturi privind art.4 şi art.5 alin.(1) din Legea nr.103/1996 şi cu unanimitate de voturi privind celelalte dispoziţii criticate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.4 din Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr.103/1996, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.129/1999, excepţie ridicată de Asociaţia de vânătoare “Căprioara” din Iaşi în Dosarul nr.5.901/1998 al Tribunalului Iaşi şi de Asociaţia de vânătoare “George Topârceanu” din Iaşi în Dosarul nr.5.899/1998 al aceleiaşi instanţe.
2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.5, art.26 alin.(2) şi (6) şi ale art.27 alin.(1) din aceeaşi lege, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 octombrie 1999.
Unde scrie în statutul CIPS? La art. 4 alin. 4 .
„
Niciunei naţiuni nu i se va permite să introduca mai multe Federaţii Naţionale sau alte organizaţii recunoscute la nivel naţional, la Federaţia Internaţională C.I.P.S., excepţie fiind doar pentru F.I.P.S.-Mer, în cazul în care mai multe federaţii pentru fiecare naţiune sunt acceptate (a se vedea statutul F.I.P.S.-M.E.R.). Dacă o Federaţia Naţională sau alte Organizaţii nu practică pe parcursul a patru ani la una sau mai multe discipline, aceasta poate fi înlocuită de o altă Federaţie sau Organizaţie Naţională care exercită o activitate în acest / aceste disciplină (e).
Vezi ce frumos spune? Numai națiunile pot înscrie o federație la CIPS. Te-ai prins?
