Si totusi cand am timp nu preget a-l prapadi grabnic pe malul Istrului napadit de salcii, de rachiti si faneturi ce te-mbata cu miresmele vii, in speranta ca voi da lovitura odata si odata, iar vreo mreana inselata de-ale mele bolduri fistichii va pofti sa-mi cada-n bratza ca o fata-mbujurata, poposind in traistuta-mi olteneasca & vargata... De ani si ani pandesc un somn henorm cu mustetzi de gaspodin paidiom
, sau macar zburlite ca ale lui Motan, un forumist otan , cand ne e drag iar iel drog si cu dog se cearta de pe gardutzu-i naltarog, de nu-l zaresti decat daca te uiti la iel c-un benog... Una peste alta, trofeele mele pescaresti cele mai rasarite sunt, pana acuma, urmatoarele: o crapoaica aurie de 4 kile, plina de icre, prinsa chiar de ziua mea, pe 29 octombrie, acu 20 de ani ; un crap auriu de 7 kile, prins tot in octombrie -luna carpilor danubieni- cu vreo 19 ani in urma; una suta sabitze undite intr-o singura zi (6-7 kile in total), acu vreo 18 ani ; peste o suta de sule (un fel de guvizi ) prinse de asemenea intr-o singura zi (2-3 kile in total), acu vreo 17 ani, si cam atat... Asta doar la Dunare... Caci la Balta Potelu (“Mamina�, din protocronicele slavone, sau “iazurile de la Celei�, din Diploma Ioanitilor) am alte trofee, mai vechi, pe care rog sa-mi permiteti sa le tin secret, deocamdata... Ultima intamplare piscicola am avut-o acum vreo 5 ani, dar sa vedeti cum...Era prin iulie, pe o caldura toropitoare. M-am sculat cu noaptea-n cap, ca sa ma prinda aurora cu varga-n balta, cum zic unditarii, si-am scoborat malul Istrului aflat la doi pasi de blocu-mi, dand cu ochii mai intai de Dunarea Mica, aproape secata vara, apoi de ostrovel, apoi de Dunarea Mare, iar spre sud, pierduta in paclele diminetii, insasi Balkania...Pana s-ajung la vadul cu pesci, aflat la impreunarea Dunarii Mici cu surata-i mare, la capatul ostrovelului de care va spusei, trebuia insa sa ocolesc un isvor destul de maricel, aflat in mijlocul unui gropan de apa limpede si rece, de vreo 10-15 m in diametru, care isvor, printr-un canal lat de 2 m si plin de ierburi acvatice, se varsa la zece pasi mai incolo, in Dunarea Mica... In gropanu cu apa prea limpede si prea rece nu traieste, de regula, nici o vietate, insa atunci mi-au atras atentia neste mogaldete vinetii care se agitau de colo-colo la suprafata gropanului. La inceput crezui ca sunt broscute si vrusei sa trec mai departe, insa uitandu-ma mai cu luare aminte vazui ca sunt chiar pesci, mai precis zeci, poate sute de stiuculite vinetii ce se miscau alene prin gropan, cu boturile un pic iesite din apa. Nici n-am stat sa ma gandesc ce e cu dracutzele alea acolo, stiucile de obicei stand varate printre ierburi, la panda, si fiind tare sperioase si nervoase de felul lor, necum sa se plimbe creanga printr-o apa putin adanca si pe deasupra cristalina, ci imi “armai� in mai putin de 30 de secunde undita din dotare, bagand in carlige doua rame proaspete de balegar, si pac cu varguta-mi dirept langa botul uneia dintre stiuculitele mai rasarite. As!, in loc sa-nghita ca un monstru apetisantii viermi, lupul baltii paru ca nici nu ne observa...
Mai aruncai undita o data – nemic! Lansai langa botul alteia – la fel! Bagai o linguritza speciala pt rapitori si le-o plimbai pe subt boticuri – tot nemic ! Ma dadui atunci mai langa apa, insa cu gesturi moi, ferindu-ma sa nu sperii pescii ori, mai grav!, s-atrag atentia celorlalti pescari de pe malul Dunarii, aflati la nici 50 de metri mai incolo, care evident c-ar fi dat cu totii buzna incoace, daca s-ar fi prins ce-i cu mine la isvor, si s-ar fi lasat cu omor, n'asa...? Intinsei brusc batul unditei catre pestele mai apropiat, vrand sa-i testez reflexele, insa stiuca, in loc sa dispara in adanc ca fulgerul, abia se dadu mai incolo...! Pricepui, in fine, ca pescii, ametiti de lipsa de oxigen din Dunarea Mica, secatuita de aer de vipia solara si de invazia ierburilor, se retrasesera langa singura sursa de viatza din jur, izvorasul cu apa rece, pana dogoarea o trece... As fi putut sa ma reped acas si sa iau un minciog, cu care as fi capturat tont boboru de stiuci, insa dupa ce ma amuzai sa prind cu mana vreo doua-trei stiuculite (insa nu apucandu-le pur si simplu in mana, caci nu se putea asa-ceva, pescii fiind totusi suficient de vioi spre a-ti aluneca printe degete, ci saltand stiuculitele brusc din apa, impingandu-le cu mana de jos in sus, pe malul garlicei), le dadui apoi drumul si le gonii pe toate ca pe un card de ratisoare, fiindca tocmai vazui apropiindu-se o ceata de copii cu unditze care de care mai nashparlii, care dac-ar fi ajuns aci si-ar fi vazut stiuculitele vinetii-argintii... Capisci, bey...? Si-altceva ? Ce ziceti ca mai trancaniti voi p-acii...?
io inteleg ca te-am lasat cu gura-ti dintzoasa bouche bee si cu ochii albastrii-exolftalmii, dear costica al fishingii 
: 
