Se intampla cateodata, accidental, ca mulinetele noastre sa ia apa. Daca nu se executa ulterior operatiunile de uscare si intretinere, rulmentii pot sa se oxideze si sa ajunga asa:

In aceasta situatie este obligatorie inlocuirea lor. Insa, daca mulineta este desfacuta (in timp util) si eliminata apa care a patruns in interior si executata gresarea, atunci nu se produce nici o paguba. Poate fi insa o problema decapsularea rulmentilor care sunt inchisi pe ambele fete cu placute de etansare, dar care vor lua totusi apa. Am gasit o metoda 2 in 1 de eliminare totala a apei si introducere in acelasi timp de ulei in acesti rulmenti fara a mai fi nevoie decapsularea acestora (scoaterea sigurantelor, placutelor, etc. cu riscurile de deformare aferente). Aceasta metoda este foarte eficienta in cazul in care se executa imediat (12-24 h) dupa ce mulineta a luat apa, deci inainte de a se produce oxidarea si am hotarat sa o impartasesc cu dumneavoastra intrucat poate sa va serveasca in viitor.
Metoda se bazeaza pe punctele de fierbere diferite ale apei si ale uleiului. Astfel, daca fierbem rulmentii capsulati in ulei (intr-o cutie de conserva pe aragaz, de exemplu) vom observa ca de indata ce temperatura uleiului depaseste 100 grade celsius, incepe sa se auda sfaraitul apei si se poate vedea cum aceasta se elimina din rulmenti. In momentul in care sfaraitul nu mai este prezent, nu mai este nici urma de apa in rulmenti si procedura este finalizata. Eu folosesc o metoda asemanatoare, minimalista:

Trebuie sa aveti insa grija sa nu supraincalziti uleiul cu mult peste 100 de grade fiindca acest lucru nu serveste la nimic, ba chiar se pot produce accidente. Deasemenea, este mai bine ca rulmentii sa fie introdusi de la bun inceput in uleiul rece si urmarita eliminarea totala a apei, dupa care trebuie oprita incalzirea. Asta-i tot. Sper sa va fie de folos.
Rew.