Se garanteaza CAMPION NATIONAL 2014.

Moderatori: johnnybravo, dr.pike, tudor, Adelin, Moderatori
Acest Campionat National garanteaza si participarea la Campionatul Mondial in conformitate cujhonny scrie:Se garanteaza CAMPION NATIONAL 2014.
???Federaţia Română de Pescuit Sportiv aduce la cunoştiinţă cluburilor şi sportivilor legitmaţi, că participarea la competiţiile oficiale internaţionale în anul 2014, organizate sub egida CIPS, se face cu Autorizarea expresă a MTS, la cererea federaţiei, în comformitate cu prevederile exprese ale art. 18 lit.r) şi art. 37 alin.1 lit.d, din Legea nr. 69/2000, coroborate cu prevederile art. 20 din Regulamentul de aplicare al Legii nr.69/2000, aprobat prin HG 884/2001.
Popescu ăsta e bolnav rău. L-a întrebat, nu l-a întrebat cineva, el face program. Pe principiul "luați-l de pe mine că-l omor".CAMPIONATUL MONDIAL DE PESCUIT LA CRAP 2014.
Federatia Română de Pescuit Sportiv a primit confirmarea oficială din partea Federației Internaționale de Pescuit Sportiv în Ape Dulci prin care se confirmă calitatea României ca țară organizatoare a Campionatului Mondial de pescuit la CRAP 2014, ce va avea loc pe Lacul Corbu II.
În conformitate cu prevederile Legii si in baza Avizului MTS, FRPS va elabora programul Campionatului Mondial în conformitate cu cerintele FIPS, pe care le va comunica FIPS, impreună cu documentele de autorizare pentru organizare emise de MTS în condițiile legii.
Cu alte cuvinte: hai, cine face un oral lu' musiu', are asigurata toata discretia m'nealui(mare om, mare caracter!ANUNT CN 2014
Mesajde florentiniuga » 14 Ian 2014, 15:53
In vederea constituirii sau completarii loturilor de crap, spinning, feeder, stationar (toate categoriile) si fly fishing pentru participarea la Campionatul National si calificarea la Campionatul Mondial 2014, Clubul Sportiv Carp Zone, membru al FRPS, a inceput legitimarea pescarilor si incheierea contractelor sportive pe acest an competitional. Cei care doresc sa participe la una din aceste probe sportive pot solicita aderarea la club, indiferent de localitatea de provenienta. Pentru confortul celor care se simt deranjati de un anumit curent de opinie negativ, solicitarile si listele de participare vor fi confidentiale si nu vor fi facute publice decat in momentul anuntarii participantilor de catre FRPS. In acest sens puteti trimite cererea de aderare prin mesaj privat sau pe adresa florentin@infopescar.tv
Carevasazica violul continua..StefanDinu scrie:Popescu ăsta e bolnav rău. L-a întrebat, nu l-a întrebat cineva, el face program. Pe principiul "luați-l de pe mine că-l omor".CAMPIONATUL MONDIAL DE PESCUIT LA CRAP 2014.
Federatia Română de Pescuit Sportiv a primit confirmarea oficială din partea Federației Internaționale de Pescuit Sportiv în Ape Dulci prin care se confirmă calitatea României ca țară organizatoare a Campionatului Mondial de pescuit la CRAP 2014, ce va avea loc pe Lacul Corbu II.
În conformitate cu prevederile Legii si in baza Avizului MTS, FRPS va elabora programul Campionatului Mondial în conformitate cu cerintele FIPS, pe care le va comunica FIPS, impreună cu documentele de autorizare pentru organizare emise de MTS în condițiile legii.
Are și competenta să îl facă.