O zi cu vant puternic, care nu poate fi una de pescuit din barca (oricum mi-am luat ieri portia de salai) s-a dovedit una potrivita pentru drumetie, asa ca am parasit civilizatia. Am lasat pe stanga ultima asezare umana:
Am lasat in urma si ultimul dig de protectie impotriva torentilor de pe versanti>
Am vizitat locul unde era vechea mina in care cu riscuri intram cand eram copil, ea fiind o ruina abandonata inca de atunci. Acum intrarea e surpata complet, si doar o palnie adancita sugereaza ca dedesubt a fost o ,,sala" de unde eu stiu ca se bifurcau galeriile. Sunt printre putinii care mai stiu de existenta ei...
Din cauza taierilor masive de padure, torentii au sapat in teren si au antrenat bolovani imensi. Un arbore s-a prabusit, unind ca o punte versantii:
Un drum pietruit construit cu sute de ani inainte e functional si azi. El deserveste insa doar hotii de lemne... Toamna l-a acoperit pe alocuri cu un covor de frunze:
O veche cruce cioplita in piatra si mascata discret in peisaj, era la locul ei, neobservata de cei mai multi:
Vechiul pod de lemn cu aspect cat se poate se rustic, construit pe zidarie de piatra e inca la locul sau:
Acesta e drumul nemuritor care serpuieste nestiut de multi pe kilometri de padure:
Am lasat drumul pietruit in urma si am urcat la deal, trecand pe langa doua ,,fundatii" - tone de beton despre care nimeni n-a stiut niciodata sa-mi spuna nimic si pe care padurea incearca zadarnic sa le inghita odata cu secretele ce le ascund:
Am vizitat si ,,grota groazei" care ma ingrozea cand eram copil, gandindu-ma ca ar putea adaposti vreo fiara. Era tot goala, dar de la distata tot infricosatoare:
Batranul pin sub care am adastat si am mancat de atatea ori, nu mi-a supravietuit si l-am gasit la pamant...
Muschii, imbraca pretutindeni la aceasta altitudine busteni si bolovani deopotriva, facandu-i pufosi:
In drumul meu spre ,,promontoriul groazei" (fiindca e pe marginea unui abis) am trecut pe langa ceva care aduce a constructie si nu cred ca e naturala ci facuta de mana omului, sau a altcuiva si care imi aminteste de documentarele despre ,,extraterestrii antici" locatii misterioase, Puma Punku din Bolivia, etc...
Apropiindu-ma de ,,promontoriul groazei" mi se dezvaluia si panorama superba a Resitei, care ma face de fiecare data sa bifez pe itinerarul de drumetie acest reper:
Poate nu va dati seama, dar in poza urmatoare, stau chiar pe buza promontoriului, pe marginea abisului si sunt cu mult deasupra corooanelor unor arbori gigantici:
Si iata Resita vazuta de sus, fara drona:
Poteca ce ma conduce spre culme:
Pe culme, parca ar fi o livada:
Dar nu e, sunt doar o varietate de stejari pitici, dupa mine frumosi, care ma fac sa ma simt un urias:
Tot de pe culme, am avut o revelatie. O imagine pe care parca o mai vazusem, dar nu era decat o asemanare in partea de sus cu finalul acela superb din filmul ,,Ultimul mohican", unde trei din protagonisti privesc in zare. In partea de jos a imaginii, e prozaica Romanie - ,,Scheletele" - ramasitele unor falnici copaci doborati:
Am trecut apoi prin ,,cimitir" cu lacrimi in ochi:
Cioclii erau la datorie si tarau cu tractorul trupurile celor ucisi:
As fi vrut sa ma asez putin pe o bancuta la locul de popas unde mai stateam cand eram la cules de ciuperci, dar nu am facut-o. Doream sa scap cat mai repede de zgomotul TAF-urilor si al drujbelor, asa ca am marsaluit urmatorii doi km.
Am luat poteca care avea sa ma duca spre culmea culmii dealului pe care eu si prietenii il numim ,,la stanci"
Am depasit doi bolovani mari, plati, pusi parca de giganti pe suporti de piatra:
Am ajuns intr-un loc aparte, care imi da de fiecare data senzatia de intimitate, ca si cum as fi intr-o odaie familiara, senzatie ce nu poate fi redata in poze ci doar traita pe viu. Eu ii spun templul si cred ca acolo e casa Domnului mult mai mult decat in Catedrala Mantuirii Neamului si tocmai de aceea, am inchis ochii si m-am rugat pentru sanatate, a mea si a celor dragi. Locul are o magie ce nu poate fi surprinsa in poze, totusi:
Am luat drumul spre casa si am trecut pe langa o borna, despre care sincer, nu stiu nimic... Dar e acolo dinainte de nasterea mea:
Am salutat in drumul de intoarcere si niste stanci imense, poate cele mai mari din toata zona si nu pot banui cum au ajuns in pozitia aceea. Au de cateva ori statura unui om:
Aproape acasa, am mai facut doua poze inaintea intrarii in ,,civilizatie" Am pus deliberat ghilimelele!
Am intrat in casa fix la 16:09. Deci, am mers trei ore militareste, asa cum ii sta bine unui sergent in rezerva si am ars o groaza de calorii, dar am venit cu ,,tolba" plina de imagini, (mult mai multe decat am postat aici) bine dispus, caci m-am deconectat de la activitatile cotidiene, dar oarecum trist, caci nu pot fi imun la distrugerea padurii, mediului, climatului si viitorului generatiilor care urmeaza dupa noi.
Deocamdata, aceste frumuseti, minuni ale naturii, (in ochii mei) pe care le-am impartasit cu dumneavoastra, nestiute sau stiute de putini, inca exista. Multe s-au pierdut insa deja si imi pare rau.
Daca v-a placut aceasta postare si vedeti un rost al acestui nou topic, eu va invit stimati colegi sa postati poze asemanatoare cu frumuseti ce merita impartasite.
T.D. Rew.
