Rubrica reparatii echipamente pescuit

discutii despre lansete, mulinete, fire, naluci, etc. destinate pescuitului rapitorilor

Moderatori: Adelin, johnnybravo, tudor, Sorin, Moderatori

Scrie răspuns
Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1288
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 24 Apr 2019, 09:04

Da, aşa este cum spune domnul Semlecan, trebuie grijă la deschiderea unei mulinete, mai ales dacă s-a mai umblat în ea. În asemenea situaţii, e bine să verificaţi şi vaselina care a fost introdusă în exces. Astfel am găsit în acea vaselină în două situaţii, o şaibă de calare a capacului imobilizată (un caz fericit) în masa vaselinei la un Certate Hypercustom, respectiv semiinelul de etanşare din cauciuc de sub capac la o Stella (din păcate, deja distrus de dinţii angrenajului).

Cât despre cele două şaibe distanţiere despre care a amintit domnul Semlecan, la fel, are dreptate, din fabrică vin montate. Am văzut atât de culoare gri cât şi transparente şi de grosimi diferite. Mulineta Shimano Rarenium despre care am discutat mai sus, le avea pe ambele. Una din ele, este şi acum în mulinetă, sub cea roşie pe care am montat-o eu deasupra sa, iar cealaltă şaibă, de lăngă bucşa wormshaftului, am găsit-o ulterior, la remontare în capacul ornamantal din coada mulinetei şi nu am mai refăcut poza. De aceea e lipsă în poză. Ea căzuse în timpul utilizării mulinetei, din cauza acelei plăcuţe destrânse şi se lipise de capac. Oricum, am procedat la înlocuirea bucşei cu un ultim rulment pe care-l mai aveam la dispoziţie şi distanţiere care au anulat orice joc. Acum e permisă doar rotaţia.

Atât Rareniumul cât şi Exence-ul, erau la un pas de defectare şi asta s-ar fi întâmplat în timpul utilizării, cu efecte grave de tot, de aceea am decis să vă avertizez să vă verificaţi mulinetele de tip CI4 dacă constataţi jocuri nefireşti de mari ale axului tamburului.

TDum. Rew.

Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1288
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 01 Mai 2019, 15:16

tdum scrie:
24 Apr 2019, 09:04
Atât Rareniumul cât şi Exence-ul, erau la un pas de defectare şi asta s-ar fi întâmplat în timpul utilizării, cu efecte grave de tot, de aceea am decis să vă avertizez să vă verificaţi mulinetele de tip CI4 dacă constataţi jocuri nefireşti de mari ale axului tamburului.
De fapt... nu doar mulinetele cu corp din CI4 trebuie verificate cand se observa jocuri exagerat de mari ale axului tamburului, ci orice model constructiv de mulineta care contine mecanisme de depanare a firului de tip wormshaft (si nu numai). Prea des iau contact cu situatii de defectare sau predefectare a unor mulinete inca in garantie, din cauza montarii neglijente cu jocuri mari care induc defecte, daca nu inca din perioada de garantie, atunci, imediat ulterior expirarii acesteia. Montarea neglijenta o vad mai grava chiar decat lipsa agentilor de gresare, cu care, de fapt, ne-am obisnuit deja.

Urmeaza in curand sa vedem impreuna o Stella defectata in perioada de garantie si sper eu, sa pot aplica unele din solutiile cu care v-am familiarizat, (fara inlocuirea de piese) si sa o pot readuce la viata. Deocamdata, n-am vazut-o inca, dar presupun ca tot ansamblul wormshaftului se face vinovat de blocarea mulinetei. Implicatiile reparatiei depind de cat si cum a fost fortata dupa ce a dat semne de blocare.

Utilizatorul acestei Stelle a incercat sa profite de reparatia pe garantie, insa din motive ce nu imi sunt clare (dar nici nu ma intereseaza) nu a fost fezabil acest lucru. Prin urmare, a deschis-o el, insa nu a ajuns la nici o concluzie, asa ca vom vedea impreuna despre ce este vorba si poate mai invatam ceva din aceasta experienta.

TDum Rew.

Avatar utilizator
semlecangheorghe
veteran
veteran
Mesaje: 9544
Membru din: 04 Mai 2009, 07:05
Localitate: Arad

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de semlecangheorghe » 01 Mai 2019, 21:12

Eu am un Shimano Aspire , mulineta care cred ca a aparut pe piata in urma cu maI bine de 10 ani. Eu am luat-o secondhand. Nu stiu al catelea propietar sunt. Este un model cu buza tamburului rotunjita , similar cu stella FB. Are jocurile acelea de care vorbiti..toate mulinetele mele shimano le au. Eu nu am cautat sa le reduc , doar din cand in cand le curat, si le ung. Nu mi s-a intimplat niciodata vreo paguba majora nici la wormshaft nici la alt sistem??
De ce??
Nu este de vina sistemul wormshaft, inca comparativ cu cel pe cama este mult mai fluid si mai sigur, este de vina utilizatorul care bruscheaza mulineta. Acelasi utilizator ar pune la fel pe butuci si o mulineta cu sistem pe cama. Asta este parerea mea. Daca se mai si nimereste o mulineta cu ceva piese usor neconforme din fabrica, rezultatul e si mai rapid..nu are de-a face cu tipul de mecanism ci cu mana care il manuieste.
Si-Gi Lures wobblers&more..

.

Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1288
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 01 Mai 2019, 23:08

semlecangheorghe scrie:
01 Mai 2019, 21:12
Este un model cu buza tamburului rotunjita , similar cu stella FB. Are jocurile acelea de care vorbiti..toate mulinetele mele shimano le au. Eu nu am cautat sa le reduc , doar din cand in cand le curat, si le ung. Nu mi s-a intimplat niciodata vreo paguba majora nici la wormshaft nici la alt sistem??
De ce??
Probabil, pentru ca:
- Face parte dintr-o generatie mai veche, construita cu materiale mai rezistente. Eu am vazut pinioane din aluminiu cu micromodule ale noilor generatii uzate deja, cu zumzait...
- Periodic, asa cum ati spus, are parte de curatare si ungere, deci implicit si verificare generala si asigurarea suruburilor.
- Folositi mulineta judicios, in aplicatiile potrivite pentru ,,puterile" ei.
- Mulineta a avut parte de CTC real dupa procesul de fabricatie, astfel a ajuns sa depaseasca cu mult perioada de functionare garantata de producator.
- Poate ati folosit in paralel cu aceasta si alte mulinete.
- Poate a fost din constructie montata cu jocuri mici si a fost unsa corespunzator, etc...

Jocurile pe care spuneti ca nu le-ati redus nu au depasit inca valoarea critica care sa duca la defectare. Stiti insa ca jocurile tot cresc cu timpul, pana la o valoare in care ,,geometria" cursorului va deveni incompatibila cu cea a canalelor axului vierme si efectul va aparea brusc, cu un pocnet, in timpul unei recuperari.

Desi la mine ajung majoritatea mulinetelor abia atunci cand au deja probleme, sa stiti ca am vazut totusi cateva Shimano cu sistem wormshaft, care au fost construite/montate perfect din fabrica, fara jocuri si cu functionare foarte buna. Aveau nevoie doar de ungere.

Se pare ca e nevoie si de putin noroc in faza de achizitionare, sau de informatii. Iar aici, asta facem, oferim informatii. Oricine vrea o Stella (de ex.) si are informatiile, poate verifica chiar in magazin cand alege mulineta, miscand de tambur. E clar ca nu va plati pentru o mulineta cu flendereala de noua si nu va avea ignoranta sa mizeze pe garantie. Nu???

Dumneavoastra domnule Semlecan, ati avut noroc cu mulinetele dv. iar eu va doresc sincer sa aveti si pe mai departe si sa le folositi mult si bine fara reparatii. Ati ales bine! Si eu pentru mine am ales tot din generatiile mai vechi de mulinete si ma servesc bine, fara surprize.

TDum Rew.

Avatar utilizator
semlecangheorghe
veteran
veteran
Mesaje: 9544
Membru din: 04 Mai 2009, 07:05
Localitate: Arad

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de semlecangheorghe » 02 Mai 2019, 06:47

Eu nu ma refeream doar la Aspire, mai am Biomaster (second hand) , Ultegra(unic propietar)-asta e de generatie destul de recenta ci4+, apoi am avut Sustain, si un model de Technium. Asta din urma nu avea rulment la galet. Eu cand l-am cumparat nu mi-am pus problema ca n-ar avea rulment la galet, si cand am descoperit faptul l-am vandut..Am mai avut pentru feeder Exage-sistem pe cama, astea nici nu stiu daca le-am uns , oricum le-am folosit destul de intens cativa ani si mergeau excelent..Asa cum zice-ti tre sa si ai noroc sa pui bina pe o mulineta buna si mai si trebuie sa stii sa o intretii si folosesti.
Si-Gi Lures wobblers&more..

.

Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1288
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 03 Mai 2019, 20:22

Intrucat Stella (despre care urma sa discutam) a intarziat ,,la aterizare" , am decis sa vad ce probleme are o frumusete de la Daiwa si anume Team Daiwa Z 2506 C Type R, cu ceva jocuri, la rotor, la Knobul manivelei, la axul tamburului, etc.

La manivela am gasit un joc axial la Knob, care a fost usor de eliminat cu metodele arhicunoscute deja.
La tambur, am observat firul bobinat conic, spre buza tamburului, dar asta, veti vedea ca are de-a face cu altceva, nu cu sistemul depanator, insa mi-am propus sa scot acel mic spatiu din stanga ce se vede in poza de mai jos si sa centrez depanarea pe mijlocul spatiului tamburului, fara sa umblu la saibele de sub tambur. Veti vedea la finalul postarii rezultatul.
Imagine

Un lucru demn de mentionat la acest model, este galetul. Partea exterioara a galetului care vine in contact cu firul, are o camasa din ,,sticla rosie" (zirconiu probabil):
Imagine

La Daiwele cu brat de pickup metalic, de regula, exista o singura saiba montata intre rulment si portgalet. Asa este si la aceasta. Atentie la remontarea ansamblului galetului. Acea saiba se monteaza cu fata cu marginile rotunjite spre rulment si implicit cu fata cu margini ascutite spre portgalet:
Imagine

Parca exista o regula. Nu vor sa unga arcul si tija din fabrica! De ce? Nu stiu. Stiu doar ca sunt frecari in acel punct atat intre arc si tija interioara cat si intre arc si peretele aripii de rotor:
Imagine

Ca sa imi dau seama de unde provin jocurile rotoarelor, obisnuiesc sa scot rotorul si sa introduc in locul sau pe pinion o bucsa tronconica, cu baza mica lipita de camasa interioara a rulmentului si peste baza mare strang piulita originala. Apoi, misc de-a lungul axului si pot sa observ daca este doar un joc normal intre bilele rulmentului si cele doua camasi, sau mai este si un joc al rulmentului fata de capacul care il inchide. In acest caz, era si se vede spatiul chiar si in poza:
Imagine

Spalate, angrenajele arata bine:
Imagine

Am instalat de proba si axul vierme si bara antitorsiune, fiindca ambele sunt inchise cu o piesa comuna. Am observat cu aceasta ocazie un joc al axului antitorsiune, iar la capatul sau din dreapta se vede cota mica de fixare, lucru nefiresc, care se datoreaza deplasarii barei spre stanga, nefiind fixata ferm. Va dati seama cam ce efecte se produc in mulineta daca acea bara scapa din orificiul din dreapta? Deasemenea, am constatat si un joc al axului vierme de-a lungul sau:
Imagine

Acea piesa ,,U" de fixare a celor doua axe, nu era inchisa suficient ca sa stea ferm pe caracasa:
Imagine

Pentru inlaturarea unor astfel de neajunsuri, sunt utile doua actiuni. A) strangerea ,,U" - ului, in vederea fixarii ferme pe peretele carcasei:
Imagine

Si B) Indoirea controlata (probe succesive din aproape in aproape)a acelui brat care inchide bara antitorsiune in capatul ei dinspre ,,coada" mulinetei:
Imagine

Introducerea unui distantier aditional (am ales unul mai ingust, ca sa vina in contact numai cu camasa interioara a rulmentului) peste distantierul original va elimina jocul axului vierme si va ridica putin mai sus axul tamburului, deci firul va fi bobinat (centrat) putin mai jos decat era initial:
Imagine

Important! Verificam intotdeauna daca componentele se misca usor. Orice urma de infranare trebuie evitata. Am facut o proba numai cu axul vierme instalat si desi nu mai exista joc de-a lungul sau, se rotea foarte usor.
Imagine

Putina vopsea atat pe camasa exterioara a rumentului cat si pe capacul care il inchide, va reduce jocul rotorului:
Imagine

Iata in poza urmatoare motivul pentru care firul este bobinat conic la acest model de Daiwa. Se vede evident ca asa este construit tamburul. Ca sa dea acest efect conic. Nu comentez acest aspect...
Imagine

Am reancarcat firul si scopul a fost atins. A disparut acel mic spatiu care se vedea in prima fotografie. Mulineta se misca bine, fara jocuri, e unsa, verificata, iar angrenajele au viata lunga inainte. O mulineta usoara si frumoasa. ,,Rara Avis"
Imagine

Au mai fost si alte operatiuni pe parcurs, dar nu aduceau nimic nou, asa ca nu le-am mai amintit.

TDum Rew.

Avatar utilizator
semlecangheorghe
veteran
veteran
Mesaje: 9544
Membru din: 04 Mai 2009, 07:05
Localitate: Arad

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de semlecangheorghe » 04 Mai 2019, 16:10

Mi-as dori modelul acesta de Daiwa..
Si-Gi Lures wobblers&more..

.

Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1288
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 04 Mai 2019, 19:22

semlecangheorghe scrie:
04 Mai 2019, 16:10
Mi-as dori modelul acesta de Daiwa..
Domnule Semlecan, daca va ajuta cu ceva informatii, am pus orientativ un link ...
https://www.ebay.com/p/Daiwa-Td-z-2506c ... 2229546636

E de-a dreptul incredibil ca inca se gasesc pe piata aceste mulinete, fabricate intre anii 2002-2004. Cea din postarea mea de mai sus, are un singur pescuit la activ si e in stare foarte buna. In plus, are o manivela rigida care se infileteaza pe un ax custom hexagonal, fixat cu un surub in interiorul pinionului conducator. Suratele acestei mulinete aveau o manivela cu buton de rabatare si cu Knob din cauciuc, care aveau ax hexagonal, deci nu se montau prin infiletare pe butuc. Mulinete full magneziu, rigide si usoare. In opinia mea, le lipseste doar functia ,,rotor drag".

A costat o gramada de bani, (peste 600$) dar, asa ca si dv. proprietarul ei si-a dorit-o si a fost dispus sa plateasca acest pret. Totusi, asa cum ati vazut, a mai fost de lucru la ea. Dar e normal... Cred ca nici un producator nu-si permite sa ,,bibileasca" o zi la o mulineta, sa o monteze si demonteze pas cu pas, in mod repetat, ca sa identifice toate tolerantele optime de asamblare, ca produsul final sa se miste lin, usor, dar fara jocuri sau zgomote.

Deci, maestre, daca va doriti o mulineta asemanatoare, inca sunt sanse sa gasiti. Cred ca au fost si pe forum la vanzare unele asemanatoare. Daca imi permiteti insa, la banii respectivi, eu v-as recomanda cea mai completa dintre Stellele de la Shimano: Modelul FE.

Apropo de Stella (nu stiu inca ce model) ne vedem cu una luni, pe ,,masa de operatie". Vedem impreuna problemele, ca are si cautam leac...

Duminica frumoasa tuturor!

Cu respect, TDum. Rew.

Avatar utilizator
semlecangheorghe
veteran
veteran
Mesaje: 9544
Membru din: 04 Mai 2009, 07:05
Localitate: Arad

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de semlecangheorghe » 04 Mai 2019, 19:25

Da, multumesc , m-am uitat si eu imediat pe e-bay. Stiam de mult modelul acesta l-am dat de multe ori exemplu de mulineta Daiwa care imi place.
Si-Gi Lures wobblers&more..

.

Avatar utilizator
semlecangheorghe
veteran
veteran
Mesaje: 9544
Membru din: 04 Mai 2009, 07:05
Localitate: Arad

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de semlecangheorghe » 04 Mai 2019, 19:30

In alta ordine de idei, am gasit aceasta imagine pe facebook. Propietarul nu stie ce s-a putut intimpla de a aparut problema semnalizata cu sageata rosie. Care credeti ca ar fi cauza??
Imaginee85 near my location
Si-Gi Lures wobblers&more..

.

Scrie răspuns