StefanDinu scrie:Este un pacalici prost si nebun. Din pacate prea putini au crezut ca obsesia lui va fi destul e puternica sa o duca las sfarsit. Trebuia calcat pe cap de mult. !!
Sti cum a fost povestea bufonului de Alba, va spui eu:
...cica a fost odata ca niciodata un om sarac, atat de sarac, ca-cadeau nadragi de pe dansu'. Si cum mergea el pe ulitza intr-o zi mohorata de toamna ii trecu prin gand asa o strafulgerare si se trezi zambind in vitrina unui magazin de palarii. Patronul magazinului, care stergea praful de pe manechin, cand ii vazu zambetul natang si injumatatit de batranete, i se paru ca boschetarul il ironizeaza prin geam si manat de o furie oarba lua manechinul de ghips si il arunca cu putere prin vitrina spre curiosul trecator. Lovitura napraznica direct in crestet il trimite pe saracul om direct pe sectia de neuro chirurgie, unde cu greu un brancardier ramas singur in acea zi, la cusut si i-a pus creierul aproape la fel de bine cum vazuse la unul din legistii de la morga din curtea spitalului. Ba mai mult, asa cum vazuse la ultima autopsie la care asistase benevol, a indesat in tartareata bietului om si cateva bucati de cearceaf murdare...daca tot fuse loc, omul a facut treaba ca la carte.
Bietul om sarac cand se trezi a doua zi din coma, dupa lovitura zdravana pe care o incasase cu o zi inainte, nu reusea sa isi aminteasca nicicum ce viziune a avut in momentul de dinaintea loviturii napraznice din fata vitrinei de palarii...se facea cumva ca o palarie se oglindea in vitrina si dintr-un unghi imaginea lui si cu palaria facea un intreg care te ducea cu gandul la...nu isi mai amintea nicicum cu cine semana atat de mult....stai ca uite parca revine imaginea....DA, e el: Mihai Vitrazul!
"-Asta e un semn!", zise bietul om si stiind ce are de facut din acel moment a iesit in strada sa isi stranga oastea.
Totul se desfasura ca la carte, de parca urma un scenariu de dinainte stabilit, oameni care pana in acea zi nici nu auzisera de el ii vorbeau cu respect si deosebita linguseala si lui ii placea asta la nebunie. Ii placea atat de mult in mijlocul multimii incat de multe ori nici nu mai trecea sa isi vada familia. Petrecea toata ziua socializand cu necunoscuti si incercand sa adune in jurul sau oameni de isprava cu care sa isi implineasca viziunea. Si uite asa in cativa ani de zile, saracul la care iti era mila si sa te uiti, a devenit vedeta, ba mai mult chiar speranta celor ce au ales sa il urmeze orbese in lupta sa impotriva raului general.
Omul era deja important, amagise deja cativa dusmani si trecatori naivi, care au fost mai usor de pacalit si a castigat cu aceste ispravi respectul armatei sale, care topaia si se bucura la orice flatulatie a liderului lor. Toata suflarea credea in el, era speranta intregii osti si viitorul se arata stralucit si infloritor pt bravul conducator.
Numai cativa nenorociti din cartierele marginase unde nu a reusit sa isi exercite influenta nu iidadeau pace si il tot incurcau in drumul lui spre marea victorie.
"In fond sunt doar cativa pierdevara care nu inseamna nimic", se gandi el, avea deja autoritatile de parta lui, chiar si promisiuni ferme din strainatate ca totul va fi bine...deci nimic rau nu se mai putea intampla, cand deodata, mama ei de siguranta, un scurt circuit de la o priza care s-a incins, face sa cada curentul pe tot etajul sectiei de terapie intensiva a spitalului judetean Alba, unde un biet necunoscut fara buletin zace de ceva vreme conectat la aparate. Aparatele o iau razna, cu fum si scantei si deodata un piuit umple linistea din salon. Doua asistente care jucau table in camera de garda ies pe hol sa vada ce se intampla...cand ce le e dat sa vada?!...barbatul de care au si uitat ca e in coma se trezise si umbla buimac pe hol. Avea parul valvoi si murmura ceva aproape indescifrabil: " CIPS, MTS, arbitrii, concursuri, peeermiiiseee, foonduri, sponsorizari, tribunal, Bulgaria, victorie....ufff, unde sunt sportivii meeii?!!"....
....pe hol insa era liniste, liniste si intuneric.
Atunci una din asistente fiindu-i mila de de bietul batran il lua de mana si intrand in jocul lui il intreba cu compasiune:"...dar unde iti sunt vitejii majestate?!"
...batranelul nu putu sa zica nimic decat pana cand asistenta nu la dus inapoi la el la pat si cand l-a asezat confortabil pe perna-i turtita si asuata, a intrebat-o debusolat:" in ce an suntem domnisoara?!"
-" In 2014 musiu'!...in 2014!"
) 
