Rubrica reparatii echipamente pescuit

discutii despre lansete, mulinete, fire, naluci, etc. destinate pescuitului rapitorilor

Moderatori: tudor, Adelin, johnnybravo, Sorin, Moderatori

Scrie răspuns
Avatar utilizator
semlecangheorghe
veteran
veteran
Mesaje: 9489
Membru din: 04 Mai 2009, 07:05
Localitate: Arad

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de semlecangheorghe » 07 Apr 2018, 08:02

Frecarea cursorului prin wormshaft este mult mai mica decat a boltului in canalul ''S' al sistemului pe cama. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca la unele modele , chiar scumpe, roata dintata care conduce boltul este dintr-un material diferit decat boltul in sine, iar piesa care in care este canalul''S'' are tot la unele modele peratii atat de subtiri de te intrebi cat are sa tina. Sistemul wormshaft se poate imbunatati cu saibe,astfel incat jocul sa fie minim, si odata fact lucrul acesta din acea parte nu mai apare nici o problema. Pentru siguranta, unii pun in loc de bucse,rulmenti in acel punct, nu atat pentru vreun efect vizibil, cat pentru o mai buna rezistenta in timp acoloo fiind totusi frecare. Ce se poate uza la wormshaft sunt bucsele de pe capeti si cursorul,primele foarte usor de inlocuit dupa cum am zis, al doilea existent ca si piesa de schimb, insa, piesa cu canal ''S'' odata uzata va trebui inlocuita cu alta noua..Fiecare are avantaje si dezavantaje , insa un sistem wormshaft bine executat, evident fara probleme de genul celor gasite de dvs-tra, tine foarte mult, iar ca si exemplu avem Daiwa Tournament SS..si multe alte modele.
Chestia cu rulmentul acela m-a dat gata..intr-adevar este impardonabil.Mai stiu tot de un Twin Power Hagane cu rulmentul de galet care scartaia in sarcina desi mulineta a fost cumparata de noua..Scartaia doar cu woblere sau cicade, pe gume n-avea nimic..Va dat seama ca daca o trimiti inapoi pe garantie vor zice ca mulineta merge bine, nu are nimic..Ma tem ca faca vrei o mulineta buna e musai sa inveti sa umbli in ele, ori topicul de fata ajuta enorm, de aceea aveti toate respectele mele..
Si-Gi Lures wobblers&more..

.

Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1094
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 10 Apr 2018, 12:43

@ semlecangheorghe:

Cristos a inviat! Va multumesc mult pentru aprecieri. Va asigur ca si dumneavoastra aveti tot respectul meu. Sanatate maxima!

Astazi am reparat un rulment de antiretur de tip unisens de la Daiwa, ocazie cu care am facut si cateva fotografii care impreuna cu explicatiile pot fi utile celor interesati de subiect. Timpul total alocat reparatiei este de 35 de minute. Scule necesare in plus fata de cele pentru demontarea si remontarea mulinetei: O pila si o lama de bomfaier. Materiale necesare: Un mic arc de intindere.

Iata in poza de mai jos avem in stanga un rulment de antiretur de tip unisens, iar in dreapta un rulment de antiretur de tip on/off, rulmenti care au echipat pentru o vreme mulinetele de tip real four de la Daiwa. Ambii, dupa un timp, din varii motive, dadeau rateuri.
Imagine

In cele ce urmeaza am sa va prezint si modalitatea de remediere a rulmentilor de tip unisens. In acest scop, avem de executat cateva operatiuni. Am marcat cu rosu zonele asupra carora se va interveni prin aschiere:
Imagine

In coltul din stanga cheii coroanei se pileste un spatiu necesar pentru deplasarea/rotirea mai ampla a coroanei care actioneaza asupra coliviei ce contine rolele. In partea dreapta a cheii coroanei, se taie un canal, in scopul crearii unui suport pentru atasarea unui capat al unui arc care va actiona prin intermediul coroanei de comanda colivia si o va tine ferm pe role, indiferent de temperaturi si de uzuri. Atentie sa nu gresiti fata piesei (coroanei) cand faceti aceste operatiuni. Exista o singura pozitie functionala! Cele 8 decupaje interioare din coroana sunt decalate fata de cheie spre stanga! Se vede mai jos rezultatul dupa prelucrare:
Imagine

Se indoaie putin suportul creat pentru arc, si se cauta un arc, cat mai slab, confectionat din lita de otel subtire, care ca exercite constant o forta foarte mica, dar suficienta si eficienta asupra coroanei de comanda, deci si asupra coliviei si a rolelor ce sunt in contact perment cu camasa interioara a rulmentului.
Imagine

Se taie apoi cu lama de bomfaier un mic spatiu in carcasa mulinetei, pentru a fi atasat carligul de la capatul celalalt al arcului. Acest spatiu este necesar si pentru a putea fi remontact corect, capacul din tabla ce inchide ansamblul rulmentului de antiretur.
Imagine

Aceasta este noua configuratie a antireturului, care va functiona fara rateuri de acum, mult si bine.
Imagine

Dupa o metoda asemanatoare poate fi modificat si rulmentul de tip on/off, pentru a se monta un arc, insa in acel caz, va trebui eliminata si parghia de comanda on/off, respectiv butonul extern de actionare a acesteia. Eu unul insa, nu as incuraja o astfel de practica... fiindca agreez prezenta butonul de comanda a antireturului.

Sper sa va fie de folos la nevoie si aceste informatii.

Rew.

Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1094
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 12 Apr 2018, 09:43

Un concitadin a cumparat la mana a doua o mulineta Shimano Nasci 4000 (prezentata ,,ca noua") si a avut surpriza sa primeasca mulineta defecta, cu un blocaj grav, peste care se trecea greu, si reaparea dupa doua ture de manivela. Pentru faptul ca depanatorul avea un raport de fix 2:1, am banuit ca era ceva in legatura cu acesta. Vedem in continuare pasii pentru identificarea si rezolvarea problemei. Aceasta e mulineta:
Imagine

Am demontat capacul carterului cu angrenajul in pozitia ,,blocat" :
Imagine

Am scos pinionul si angrenajul era in continuare blocat. Clar era ceva din sistemul depanator:
Imagine

Am scos si axul principal (al tamburului). Blocajul era inca prezent:
Imagine

Am scos racordul de oscilatie/antitirsiune si in interiorul canalului ,,S" spre partea cu bara antitorsiune se vede o denivelare rezultata din procesul de gaurire (gaurire necesara pentru introducerea barei antitorsiune). Am considerat ca acesta ar putea fi motivul blocajului, fiindca se vedeau usoare urme de frecare pe acea suprafata valurita:
Imagine

Am mai observat urme de frecari (carente de proiectare) dar care nu aveau legatura cu blocajul. Se vede mai jos una:
Imagine

Si pinionul are urme de frecari cu racordul de antitorsiune care se deplaseaza pe deasupra sa. Aceste frecari nu produc blocaje, ci doar zgomot si fasait. Vedem mai tarziu si motivul pentru care exista aceste frecari:
Imagine

Am depistat si un dinte usor stirbit, care incepea sa cedeze din cauza efortului indus de blocaj:
Imagine

Am pilit 0,15mm din inaltimea stiftului excentric care culiseaza in canalul ,,S" in speranta ca va disparea blocajul.
Imagine

Am uns apoi totul si am inceput reasamblarea. In poza de mai jos se vede si motivul pentru care vin in contact piesele pozate mai sus despre care am spus ca produc fasait. Ei bine, pinionul de oscilatie, este montat direct pe un butuc din plastic, profilat din carcasa mulinetei. Nu au montat acolo nici un rulment, nici o bucsa din bronz, nici macar un surub central care sa tina pinionul in pozitie fixa, fara posibilitatea de sa freca pe racord si sa genereze zgomot (,,Protectcore" !?!?)
Imagine

A urmat o surpriza. Una mare la care nu m-as fi gandit ca ar fi posibila la o firma de asa ,,calibru" La remontare, am constatat ca blocajul era inca prezent, desi creeasem o garda suficienta intre inaltimea stftului excentric si suprafata valurita (din fabricatie) a fundului canalului ,,S" Nu era doar de acolo problema. Au ramas doar doua variante:
1) Ori canalul ,,S" era prea scurt in partea dinspre bara stabilizatoare si excentricul din interiorul sau nu putea sa-si faca cursa necesara, blocajul fiind inca prezent, chiar daca nu montam bara stabilizatoare ci doar racodul si axul tamburului.
2) Ori stiftul excentric de pe pinionul de oscilatie era din proiectare sau din executie dispus prea aproape de circumberinta pinionului respectiv si se bloca astfel in capatul canalului ,,S"
Intrucat mi s-a parut riscant sa prelucrez capatul canalului ,,S", am preferat sa actionez asupra stiftului excentric, exact in acest punct indicat mai jos, ca sa-i creez spatiu de manevra:
Imagine

Asa arata dupa prelucrare. Se vede fata de poza anterioara diferenta. Aceasta e cota necesara pe care nu a avut-o din fabrica:
Imagine

A urmat curatarea finala, reasamblarea, testele in gol si in sarcina. Rezultatul final: O mulineta perfect functionala, cu un usor fasait discontinuu asociat tehnoligiei. Daca proprietarul nu se va impaca cu acest fasait, atunci am sa prelucrez atat butucul pinionului de oscilatie cat si pinionul, pentru a face loc unui surub central de fixare a acestuia.
Imagine

Dupa toate acestea, e clar ca aceasta mulineta facea obiectul GARANTIEI si nu trebuia sa ajunga NICIODATA pe piata ci sa fie obiect de studiu pentru producator. Probabil au un lot intreg de mulinete cu acest defect. Toate care au piese executate pe aceleasi masini sau aceleasi matrite, vor avea aceeasi problema.

Rew.

mfbogdan
junior
junior
Mesaje: 32
Membru din: 30 Mar 2012, 16:15
Localitate: constanta

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de mfbogdan » 12 Apr 2018, 17:32

Buna ziua, foarte bune solutiile domnului Tdum de rezolvare si reparare a diferitelor probleme aparute in functionarea mulinetelor ( respect pentru ceea ce faceti si pentru faptul ca o si impartasiti) . Tocmai imi faceam curaj sa-mi repar mulineta cu ajutorul mai multor postari ale dumneavoastra, dar problema e ca pozele nu mai apar si nici nu se deschid, decat cele din ultima postare. Am incercat si de pe telefon, aceeasi problema. Problema este de la mine sau mai intampina cineva aceasi problema. Va multumesc.

Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1094
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 12 Apr 2018, 20:22

@ mfbogdan

Va salut. Nu cred ca e de la dv. problema. Si la mine ,(poate si la altii) unele imagini se vad, altele nu. Ieri nu se vedeau unele care azi se vad, in schimb azi sunt altele indisponibile, care ieri se vedeau... Cred ca e de la siteul care gazduieste imaginile Postimage.org . Sper ca vor rezolva problema.

Multumesc.

Rew.

mfbogdan
junior
junior
Mesaje: 32
Membru din: 30 Mar 2012, 16:15
Localitate: constanta

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de mfbogdan » 12 Apr 2018, 20:32

Ok, astepi sa-si revina si ma apuc de treaba. Multumesc.

Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1094
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 13 Apr 2018, 16:53

@ mfbogdan

Gazda imaginilor, a postat cu font rosu pe pagina de pornire acest anunt:

,, postimg.ORG domain is locked by Registry, no prior notice.
While we hope to resolve the issue, we chose postimg.CC as our new home.
Please update codes embedded in your websites. "

Sper sa-si revina. Ma bucur daca va sunt utile informatiile din acest topic, acestea e scopul sau, de a ajuta si va felicit pentru determinarea de a va repara mulineta in regie proprie.

Rew.

mfbogdan
junior
junior
Mesaje: 32
Membru din: 30 Mar 2012, 16:15
Localitate: constanta

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de mfbogdan » 13 Apr 2018, 20:58

V-am trimis mp. Respect.

Avatar utilizator
semlecangheorghe
veteran
veteran
Mesaje: 9489
Membru din: 04 Mai 2009, 07:05
Localitate: Arad

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de semlecangheorghe » 14 Apr 2018, 20:36

T-dum, motivul pt. care am optat pentru seria LT de la Daiwa si nu pentru Shimano in categoria asta de pret, a fost faptul ca am putut vedea in diferite video-uri cum este facut a seria LT. La Fuego roata conducatoare a boltului de antrenare sta pe o flansa de otel rectificata (asta e lucru mare) se invarte pe rulment si este fixata cu surub. Felul cum e facuta la Nasci mi se pare de o superficialitate dusa la extrem. Am invartit un Nasci al unui amic si merge foarte bine, dar eu cred ca atunci cand uzura isi va spune cuvantul la modelul acela, mulineta nu va mai fi buna de nimic .Mulineta mea Fuego LT, a doua, ca prima am returnat-o, merge destul de bine, doar ca are un usor fashait. Am apucat sa ii pun doi rumenti la knob si sa scot jocul lateral al knobului cu niste saibe mici. Am gasit rulment pentru galet, dar inca nu am avut timp sa ma bag in ea sa vad de fashait si sa vad cum adaptez rulmentul la galet.

Referitor la uzura care se produce pe cama ..eu de aceea prefer mulinetele pe wormshaft, deoarece chiar daca sunt mai multe piese pina apare o uzura evidenta trece mult timp, si daca apare se poate remedia. Pe cand la sistemul pe cama, e mai complicat, se uzeaza boltul, canalul S..cand acolo apar jocuri mari..e nasol. Am de gand, nu stiu daca voi reusi , dar o sa incerc sa replic un racord din ala antitorsiune din alama pentru Fuego meu..as vrea sa aiba portiune ceva mai consistenta acolo unde culiseaza pe bare.O sa vad daca se poate..La fel si roata dintata cu bolt..
Si-Gi Lures wobblers&more..

.

Avatar utilizator
tdum
veteran
veteran
Mesaje: 1094
Membru din: 30 Ian 2016, 22:34
Localitate: Reşiţa

Re: Rubrica reparatii echipamente pescuit

Mesaj de tdum » 15 Apr 2018, 08:24

semlecangheorghe scrie:T-dum, motivul pt. care am optat pentru seria LT de la Daiwa si nu pentru Shimano in categoria asta de pret, a fost faptul ca am putut vedea in diferite video-uri cum este facut a seria LT.
In topicul ,,Daiwa - povestea merge mai departe" am pus poze (care din pacate nu se mai pot vedea in acest moment, nu stiu exact de ce) cu mulinete si mai ieftine care au rulment si surub in centrul pinionului cu stift excentric care face oscilatia tamburului. Generatia (ieftina) Ninja, Revros, Exceler A, etc. toate sunt echipate dupa acelasi principiu: Doua bare stabilizatoare si rulment in pinionul de oscilatie.
semlecangheorghe scrie:Referitor la uzura care se produce pe cama ..eu de aceea prefer mulinetele pe wormshaft, deoarece chiar daca sunt mai multe piese pina apare o uzura evidenta trece mult timp, si daca apare se poate remedia. Pe cand la sistemul pe cama, e mai complicat, se uzeaza boltul, canalul S..cand acolo apar jocuri mari..e nasol.
Chiar si dupa 10-15 ani de utilizare intensiva, va asigur ca sistemul pe ,,cama" al depanatorului Daiwelor, va avea joc mai mic deacat un sistem tip wormshaft (chiar si nou) Am cateva Daiwe luate la mana a 2-a si am mai tras si eu de ele si tot nu au joc in sistemul depanator - pe cama.
semlecangheorghe scrie:Am de gand, nu stiu daca voi reusi , dar o sa incerc sa replic un racord din ala antitorsiune din alama pentru Fuego meu..as vrea sa aiba portiune ceva mai consistenta acolo unde culiseaza pe bare.O sa vad daca se poate..La fel si roata dintata cu bolt.
Nu zic ca nu e frumoasa o astfel de provocare prin care sa ridici la un standard superior nivelul tehnologic al sculelor de care te folosesti. Si eu am facut asta, mi-a placut si am pus si poze cu rezultatele... Va doresc sa reusiti in ceea ce v-ati propus. Cred insa ca va faceti probleme prea mari maestre. Daca va uitati cu atentie la stiftul excentric de antrenare al depanatorului de pe pinionul Daiwelor, veti observa la majoritatea lor, prezenta unui simering (sau mai bine zis a unui mic inel din cauciuc) pe acel stift. Acel mic inel, are triplu rol in opinia mea si vad ca Daiwa nu renunta la el. Are atat rol de a atenua zgomotele si de a compensa subtil jocurile necesare unei miscari fluide, cat si rol de a proteja suprafetele (in sarcina redusa), fiindca stiftul si canalul, nu vin in contact direct prin interpunerea inelului-simering-silence. Sunt chiar surprins ca nu am gasit pana acum in nici o Daiwa (oricat de veche) deteriorat acel inel din cauciuc. La nevoie, inelul se poate inlocui cu altul (sau cu altceva - m-am gandit la o varianta) dar pana acum nu a fost cazul.

Daca ar fi sa-mi dau cu parerea, referitor la primele uzuri deranjante ce vor aparea in Fuego-ul LT, atunci mi-as face griji pentru articulatia pickupului, pe partea cu galetul. Cred ca se va uza inaintea sistemului depanator si inaintea rontaitului care desemneaza uzuri in dantura... Dar, mai e cale lunga pana atunci. S-o folositi sanatos!

Rew.

Scrie răspuns