Sa zambim putin : patanii la pescuit :)

discutii si povestiri de la pescuit...

Moderatori: Adelin, johnnybravo, tudor, Moderatori

Scrie răspuns
Avatar utilizator
modigliani
veteran
veteran
Mesaje: 1209
Membru din: 17 Aug 2010, 14:36
Localitate: Atlantida

Re: Sa zambim putin : patanii la pescuit :)

Mesaj de modigliani » 04 Iun 2014, 07:57

Spuma Poliuretanica

..............................................

Sunt un tip destul de echilibrat . Rar s-a intamplat sa ma sperii din ceva , si mai rar s-a intamplat sa tip de spaima . Am avut o copilarie extrem de zbuciumata , plina de aventuri . O copilarie pe care daca m-as pune s-o povestesc l-as surclasa fara drept de apel pe Creanga . O tinerete la fel de plina de pericol , de situatii de-a dreptul crunte uneori . Si mereu am ramas calm , cumpatat , situatii in care imi spuneam doar ca trebuieste sa gestionez rational ceea ce mi se intampla . Mai mereu am reusit .......
Singura angoasa pe care o am sunt cutremurele . Dar alea au fost doar vreo patru sau cinci in toata viata mea care sa-mi zguduie psihicul . Sunt insa lucruri pe lume care te zmulg brusc din echilibrul de zi cu zi , lucruri nepravazute , venite sau aparute in cele mai nevinovate situatii ........

..............................................

- Unde esti Grasule ? intreb eu rasucindu-ma in toate directiile sa nu pierd si ultima liniuta de semnal de pe telefon.
- Pe dig , in puii mei ! Si-mi **** suspensiile , fiti-ar Dunarea a dracu' !
- Unde , dracului , pe dig ?
- Aaaaaa , ..... PLM , langa un pom ! Uite , acum trec de el si ajung la altu' ! Te-ai lamurit ? De un' sa stiu io unde anume sunt pe dig ?
- Bai , tu esti cu capu' ? Pe unde-ai urcat pe dig ?
- Pe unde-ai zis tu , tampitule , pe la silozurile alea comuniste . Si-am luat-o la stanga .
- Bai , fii atent ..... Da-l dracu' de pom "pe langa care treci tu acum" . Ma pis pe pomu' tau . Pe partea stanga a digului se afla .... un singur pom ..... M-auzi ? Alo !!! Grasule ..... M-auzi mah ?
- Acum da . Mai zii odata !
- Fii atent : .... Pe .... stanga .... digului ..... e un singur pom ! Ai auzit ?
- Da !
- Bun ! ..... E un .... stejar ..... urias ! Un stejar urias ! Capisci !
- Roger that !
- Ia-o-nspre el . Over !

Deja vad furgoneta grasilor prin valatucii de praf starnit pe coama digului ......
Grasii sunt prietenii mei . Grasu Mare , Marius , si Grasu Mic , Florin . Niste baieti de toata isprava . Lucreaza ca instalatori , montatori de aere conditionate , etc . Si-s buni , domle , in ce fac ei .
Intrucat au si ei un weekend liber , auzindu-ma ca ies la peste m-au rugat sa-i iau cu mine . Doar ca eu plec de vineri , ei neputand sa vina decat de sambata dimineata . Asa se si intampla ......

Pe masura ce furgoneta se apropie disting prin parbriz in lumina rosie a rasaritului cele doua siluete "grase" . Sunt fericiti nevoie-mare probabil sfidand pentru moment suspensiile solicitate crunt de catre sleaurile digului Dunarii . Grasu Mic iese jumatate pe geam , vantura extaziat o sticla de Black si zambeste cu toata gura . Tipa fericit :

- Sa traiasca Pictoruuuuuuu !!!!!! Yyyyyy..... haaaaaa !!!!!! Ia zii , mah , unde dam la peste ?
- Ei , ho ! Intai mai aveti de trecut si padurea . Luati-o pe rampa asta . Drumu' va duce direct in tabara .

Grasu Mare forjeaza motorul si ma lasa scufundat in valatucii de praf din urma lor . N-aveam loc sa urc langa ei . N-au decat doua locuri . Ii urmez la pas .
Restul baietilor inca dorm . E abia ora cinci si aseara ne-am cam intins cu spritul . Ghinionul lor , pentru ca Grasii , in entuziasmul lor , odata ajunsi in tabara si gasindu-i p-astia dormind , recurg instant la petarde aruncate-n corturi !
Padurea este zguduita de pocnete si zbierete , de mascari si hohote . Matinalele pasarele amutesc pentru cateva minute . Sunt minutele Grasilor si si le revendica zgomotos .......

Restu' , lipiti de somn si cu privirile nauce ii injura p-astia "ca la Vadu Lat" . Grasilor li se rupe . Ei sunt veseli , domle ! Evident , ma amuza situatia .
In fine , trecem la cafea , Grasii-si pun si ei cortu' si-si scot bagajele din masina . Scaune n-au . Au tot avut dar sarmanele au tot cedat sub cururile gigantice ale celor doi . Acum isi cauta locuri de pescuit "dotate" natural cu busteni , buturugi , pietroaie , sau alte alea pe care sa nu le mai farame . Ziua capata incet-incet conotatii normale . Pescuim maruntis de pe langa maluri . Toata trupa are ca target borsul "de trei pesti" cu care i-am amenintat eu . Materie prima pentru borsul respectiv avem din belsug , mai multe fatze de diferite specii se lasa pacalite de mehlemurile din carlige ............
Black-ul Grasului Mic se pierde vertiginos in canile noastre de campanie , fumul tigarilor se inalta incet de la fiecare post de pescuit . Nu adie nici cel mai mic vanticel . E o zi perfecta .........

...............................................................

Pe la 11 incep focul . Cu "balariile" aferente si cu vun kil de oblete ( prins de Grasu Mare care tipa fericit la fiecare trasatura ) . Pe la 12 deja obletele e "topit" in fiertura , vin si ceilalti baboi , iar pe la 15 stam in sezlonguri la umbra satui si ragaind somnoros .

- Pictore , ce ziceai ca ai de facut in baie ?
- Am schimbat tot . Grasie , faianta , vase , etc . Mai am doar sa montez scurgerile . Cand veniti sa le facem ?
- Maine seara venim sa vedem ce-ti trebuie , luni seara venim sa o rezolvam . Bine ?
- Da , mah . Perfect . Mersi !
- Tu sa fii sanatos . Hai noroc !
- Noroc !

.............................................................

Duminica seara , direct din "balta" noroiti si obositi ne oprim direct la mine , spre groaza nevesti-mii care spune ca abia a facut curat . Grasii sunt "la constatare" si din hainele lor curg tot soiul de nenorociri adunate-n pliuri de pe malul Dunarii . Inspre reusita finalizarii "balamucului" din casa ingaduim tacit .

- Uite , am luat cada noua si vreau s-o montez . Am pregatit si niste BCA pe care s-o punem , masca din Rigips , etc . Voi sa faceti racoardele si ......
- Hahahaha ! Ce zici de asta , mah ? Pictore , ce puii mei de meserias esti tu , mah ?
- Adica ?
- Pai , baaaaaah , nu se mai pun cazile pe BCA din secolu' trecut !
- Da' pe ce dracului se pun ?
- Bai tampitule , n-ai auzit de ..... "pat de Spuma Poliuretanica" ?

Fac ochii mari ! Incep si compilez metoda si mi se pare geniala ! Este incredibil !!! Cum dracului nu mi-a dat prin cap ca "patul de Spuma" poate fixa cada mai bine ca orice altceva ?? Grasii rad in continuare dar si trec la lista de materiale . Grasu Mic e cu curu'-n sus - o priveliste deloc incantatoare , curu' fiindu-i adapostit de-o pereche de blugi ponositi de dimensiunile unei parasute - si-i dicteaza Grasului Mare numarul de coturi , tronsoanele de teava PPR , si alte d-alea de-ale lor . Lista arata grotesc . E mazgalita cu un creion de tamplarie pe-un ciob de Rigips . Imi propun totusi s-o retranscriu dupa ce pleaca ei . Doar n-o sa ma fatai prin Dedeman cu "hieroglifele" Grasului dupa mine . Prefer o hartiuta scrisa frumos , si usor de pastrat in buzunarul de la piept .
Sufocanta sedinta din baie ia sfarsit . In baie cu ambii Grasi nu-i decat o provocare maxima . Abia ai loc sa te intorci . Ne mutam in living unde-mi pun serios problema integritatii canapelelor mele . Insa acestea trec de proba de foc . Par temeinic facute .......

- Ti-o montam noi ?
- Nu ! O montez eu ! Pare extrem de simplu cu spuma .
- Da , da'-n cazu' asta o montezi tu maine iar noi venim abia marti , cand e spuma intarita . Si sa lasi la scurgere cumva un loc de manevra pentru conducte .
- Normal ! Ce dracu , crezi ca-s tampit ?
- Da , cred . Si cum cred ca esti suficient de tampit iti spun sa pui in cada toate greutatile de le ai prin casa . Saci de CM 11 , BCA , saci cu nisip , cu ciment , cu toate nenorocirile de le-ai luat d-am-pulea .
- Bai , da-o dracu de spuma , doar n-o fi asa de "smechera" ?
- Nu ? Ei bine , fa tu altfel decat iti spun io ! Sa pomenesti !

........................................................

Luni dimineata fug la Materiale de Constructii si cer plin de exuberanta ..... un bax de spray-uri de Spuma Poliuretanica ! Mama-mama ce montaj am sa fac eu azi ! Sunt vesel si abia astept sa ma apuc de treaba !
Pregatesc rama din stelaj de Rigips pentru frontul cazii , pregatesc placa - Rigips verde - o perforez alocuri pentru "injectiile" cu spuma , pozitionez cada - cu laseru' , domle , ce naiba ? - protejez zona de racordare si ..... trec la treaba ! Cu simt de raspundere termin baxul de spray-uri . 12 bucati . "Sa tina , nene" ! Sa nu cumva sa am goluri de aer pe colo-colo . In doua ore am terminat cu totul . Spuma sfaraie incet . O aud in spatele mastii de Rigips . Si cum am terminat atat de repede si nu am altceva de facut dau o fuga pe Ciorogarla sa testez cateva muste pe mrenutele din chinuitul raulet ce se strecoara pe la marginile Bucurestiului . Intre lanseuri ma gandesc apreciativ la ingenioasa solutie a Grasilor , cea de fixare a cazii ..... cu spuma ! Iarasi imi spun , este incredibil cum de nu mi-a dat vreodata asta prin cap ! ..... Genial !!!

Seara vad cum firicele de spuma se scurg catre-n afara mastii de Rigips prin gaurile ce le dadusem pentru "injectii" . N-are nimic , se curata cu cutterul si apoi masca va fi placata cu faianta . E "gluma" . Numa' maine sa vina Grasii , sa-mi lege scurgerile , apoi in maxim doua zile baia-i gata .......

..........................................................

De cativa ani sunt insomniac . Ma apuca "nervii" din somn si ma trezesc cu noaptea-n cap . Asa si marti dimineata . Ma foiesc in pat . Sunt constient ca m-am trezit dar ma agat din rasputeri de ultimele fire de somn . Poate-poate reusesc sa adorm la loc . Dar nu . Nu reusesc .

"Imi bag picioarele ! Ma scol si cu asta basta ! Dau o tura prin forumuri , citesc stirile Yahoo , alea-alea ! Ce dracu , stau in pat cu ochii pe pereti ?"

Ma uit la telefon . E 4 si 10 ! "Baga-mi-as !!!" . Ma ridic buimac din pat si prin bezna holului ma indrept catre baie lovindu-ma usor de pereti cu umerii . Intind mana unde stiu ca se afla intrarupatorul , aprind lumina-n baie si ....... AAAAAAAAAAAAAAAA !!!!! Tip ca un dobitoc si sar inapoi !!!! La mine-n baie se afla un monstru !!!!!!! O chestie uriasa de-o forma ..... fara de forma , plina de gogoloaie grotesti , si-n "cap" cu cada mea cea noua din fibra de sticla , inclinata periculos catre usa !

Tipatul meu scoala toata casa ! Primul apare turbat de la el din camera fii-miu . E ciufulit , confuz , etc . vede peste umarul meu ce-i in baie si ...... AAAAAAAAAAAAAAAAAA !!!!!! Tipa si el !
Nevasta-mea , la fel de buimaca , impiedicandu-se de caini in drum spre hol - care latra turbati nestiind la ce - se loveste de-o priveliste cel putin neobisnuita . Eu si fii-miu-n hol , ambii in chiloti , facand miscari necontrolate , asteptand parca sa fim atacati de "monstrul" din baie , cel ce "incearca sa fuga cu cada noastra" !
Evident , saraca reactioneaza cu ........ AAAAAAAAAAAAAAAAAAA !!!!! Cainii efectiv spumega ! Latra smintit ..... inca nestiind de ce , doar electrizati de tipetele noastre ! Deodata vad si ei "ghionoia" din baie iar spumele lor atingant cote apoteotice ! Pur si simplu sunt scosi din sarite !
Ciufulita , speriata , si ea nauca , apare din dormitor soacra-mea . Ati ghicit , ....... AAAAAAAAAAAAAAAAAAAA !!!
Nu mai are timp sa vada ca si eu si fii-miu suntem in chiloti . Iar noua ni se rupe de ce-ar putea ea crede . Tocmai ne confruntam cu o hidosenie ..... probabil extraterestra . Cainii nu se opresc din latraturi . Intreaga situatie depaseste orice prin care-a trecut vreodata aceasta familie .......

Categoric , toate astea au durat doar cateva secunde . Pe masura ce psihicul mi se "aduna" realizez ce s-a intamplat . Ecuatia e simpla , ..... ca un tampit - vorba Grasului Mic - am bagat spuma cu nemiluita . Iar aceasta a facut ce stie ea mai bine sa faca . S-a umflat !
Ne linistim ( cumva , oarecum ) si trecem la cafea . E limpede ca nimeni nu va mai putea dormi de-aici incolo . Avem insa grija sa inchidem baia . Cainii sunt in continuare convinsi ca avem un monstru acolo si-s imposibil de linistit . Ei nu-s asa de tampiti ca mine insa nu stiu ce-i aia .... Spuma Poliuretanica .

.................................................................

Toata ziua de marti spuma a continuat sa expandeze . Ca sa nu risc sa-mi umple baia total ( greu de spus daca exagerez sau nu . N-am riscat sa experimentez ) culeg din ea bucati-bucati si o duc in fata blocului , unde isi vede-n continuare de-ale ei . Se toooooot umfla , nene ! Cainii descopera unde duc bucati din "monstru" si-s imposibil de tinut departe de geamul ce la inspre tomberoane . Latra furiosi in continuare . Nevasta-mea , ne mai suportandu-i ii ameninta cu extraverale . Sper ca totusi sa n-o faca ......

.................................................................

Pe la patru ma suna Grasu Mare . Stiu ca nu au ce face astazi la mine-n baie , insa trebuieste neaparat sa-i aduc aici si sa-i spurc pentru rahatul lor de idee "geniala" .

- Ce faci , mah ?
- P-aici , pe-acasa .
- Ai pus cada ?
- Normal . Cand veniti ?
- Pai .... acum . Tocmai am plecat de la alta lucrare .
- Hai . Va astept .
- Pa , mah ! Si sa ne-astepti cu bere rece !
- Sigur ca da ! Sigur ! Bere rece si un "dus" la fel .
- Adica ?
- Hai ....... V-astept ......

..................................................................

"Monstrul" inca nu-i "transat" total si spuma INCA lucreaza . Decid sa ma opresc si sa astept Grasii . In asteptarea lor am timp sa vad ca am spuma lipicioasa si-n albu' ochilor . Fii-miu a scapat ieftin . A avut cursuri toata ziua . Nevasta-mea e-n depresii , soacra-mea ia calmante inca de dimineata . Cica inima i-a ramas blocata pe palpitatii . O cred . De fapt vad ! Nu se opreste din tremurat !

Suna interfonul . Sunt Grasii . Au in bratele gigantice fel de fel de scule , de nush ce rahat de "aparat de sudura PPR" , ..... de-ale lor . Ca de obicei sunt veseli si joviali . Zambesc cu toata gura si par a avea un teribil chef de treaba .
Le-am pastrat lumina stinsa si-n hol , si-n baie . Ii invit frumos catre aceasta si ii las Grasului Mic "placerea" de-a aprinde lumina :

- De unde dracu se aprinde , mah , lumina la tine ?
- Vezi acolo , in stanga .
- Unde ? ..... Aha ! si apasa intrerupatorul !

Din doua piepturi grase izbucneste simultan un ..... AAAAAAAAAAAAAAAAAAA !!!!! Dau sa fuga catre usa insa holul meu e prea ingust pentru cei doi agitandu-se . La asta adaugati si toate sculele lor scapate din maini si aveti imaginea busculadei perfecte . Cainii mei se alatura sonor vacarmului general - inchisi fiind de cateva ore la fii-miu-n camera . Nevesti-mii reusesc pana la urma sa-i dea lacrimile . Gata ! A cedat nervos .

...........................................................

Acum cada mea este impecabil pozitionata . Dupa o saptamana intreaga in care am curatat faianta si gresia puse proaspat ne-am reapucat de treaba . Tot cu spuma . Insa doar un tub si jumatate .......

Avatar utilizator
adiwolf
veteran
veteran
Mesaje: 4616
Membru din: 14 Ian 2006, 16:32
Localitate: Rm.Valcea

Re: Sa zambim putin : patanii la pescuit :)

Mesaj de adiwolf » 04 Iun 2014, 18:24

:lol: :lol: :lol:
super, mi-ai inseninat ziua.
multumesc tare mult si te mai astept !
Omul care crede că dragostea poate fi cumpărată cu bani n-a avut niciodată câine în casă.

schumi
veteran
veteran
Mesaje: 1147
Membru din: 20 Iul 2009, 12:07
Localitate: Brasov

Re: Sa zambim putin : patanii la pescuit :)

Mesaj de schumi » 07 Iun 2014, 06:45

Tare povestioara, bravo... :lol: :wink:

Avatar utilizator
modigliani
veteran
veteran
Mesaje: 1209
Membru din: 17 Aug 2010, 14:36
Localitate: Atlantida

Re: Sa zambim putin : patanii la pescuit :)

Mesaj de modigliani » 05 Iul 2014, 14:06

Cu Radio in barca , sau scoaterea din sarite dusa la nivel de arta

Partea a V-a

.................................................

Soarele ne lafaie in raze dulci si calde , in lumini strecurate printre frunzele vegetatiei malului langa care suntem ancorati . Dunarea ne rasfata in sipote incete ale apei ce se strecoara pe langa baloanele pneumaticei . Traim a nenumarata oara o senzatie absolut minunata ce de fiecare data ni se va parea , ca si-acum , ca este unica ....

Peste toate astea este liniste ! O liniste adanca , asa cum speram sa am parte cand visam cu cateva zile-n urma la iesirea asta . O liniste mistica . O liniste plina de ciripituri , clipoceli , fosnete , etc . O liniste galagioasa de altfel . Linistea mea preferata .
Cu toate astea , macar o molecula din mine ramane in alerta ! A fi cu Radio langa tine interzice cu desavarsire dreptul la liniste . Si-i raman dator moleculei respective , pentru ca doar datorita ei n-am murit de AVC in urmatoarele ore .......

V-ati intrebat vreodata de ce-i spunem Radio ? Ei bine , "polocru" respectiv ii vine de la un nenorocit de aparat de radio ........

Dracu' stie de unde-a facut rost de-un aparat de radio portabil Seiko . D-ala mic , cu doua baterii , nu mai mare decat un pachet de tigari . Ce spun eu ...... inseamna ..... de fo 25 de ani ! E d-ala cu husa de piele si cu atarnatoare de plastic de pus pe mana ! ..... Vai soarta lui de aparat ! E spart , "bandajat" cu izolir , legat cu vreo doua sarme , si mai are pe spate o bucata de plastic prinsa cu leucoplast care nu mai e roz de fo 15 ani . E de-un cacaniu infect ..... si deja pute !

Al dracului nenorocit de aparat de radio nu prinde altceva in afara de Radio Romania Actualitati , si-n mod predilect Viata la Sat ! S-au facut pariuri grele precum ca "javra" asta de aparat poa' sa prinda postu' asta si din Noua Zeelanda !

Altceva nu stie . Daca-i umbli la scala scartaie si piuie ca toti dracii de-ti vine sa-l arunci in foc ! Ei bine , Radio-l cara dupa el ori pe unde umbla si ne scoate pe noi din sarite cu el , punandu-l in permanenta sa-i "sune" la ureche . Are vesnic dupa el "un kil" de baterii ( sa-i ajunga ! Doamne fereste sa ramana fara ele ! ) . Nu suntem foarte siguri ca-ntelege sau ca asculta cu atentie ce emite "javra" , dar suntem extrem de siguri ca-l cara dupa el ca sa ne scoata pe noi din sarite !

"Javra" de aparat a dus la situatii incredibile in gasca noastra ! Odata , in drum catre Facaieni , a trebuit sa facem cale-ntoarsa de pe la Lehliu , pentru ca tembelu' il uitase acasa ! Oricat am incercat sa-l convingem ca pierdem vremea aiurea si consumam aiurea benzina , ...... el "Nu si nu" ! Sa mearga acasa sa-si ia "javra" ca altfel e de rau augur pentru sejurul nostru !

Ce sa-i faci nebunului ? Ori te-ntorci din drum sa-i recuperezi "relicva" , ori sa-i dai una-n cap !


Eee , .... si sta cu el la peste , il inveleste frumusel cu o batistuta ( pesemne sa nu-l bata soarele-n cap ) il aseaza frumusel pe cutia cu momeli , si numai Dumnezeu stie daca intradevar asculta Viata la Sat ...... sau desavarseste cu glorie ceea ce-as numi "scoaterea totala a noastra din sarite" !!!! Odata chiar a recunoscut pe jumatate ca de fapt asta urmareste .......

N-ajunge ca-l asculta ..... Nooooo ! Pai n-ar avea farmec daca la cate-o juma' de ora nu l-ai auzi pe Radio :

- Ai auzit ?
- Ce s-aud ?
- Ai auzit ce zice la radio ?
- Ce s-aud , mah ? Ce PLM zice la radio ?
- Ca cica-l cauta astia pe Bin Laden in Pakistan !
- Asa ! .... Si ?
- Si nimic ! ..... Ti-am zis !

sau :

- Bai , ia-uzi ce "zice" astia la radio !
- Radioooooo , ...... ma cac pe ea de "javra" bandajata ! Fiti-ar a dracu' sa-ti fie ..... Acu' zii , ce "zice" aia ?
- Ca cica vine un fenomen meteorologic nemaiantalnit !
- Ce fenomen , mah ?
- Nu stiu , ca n-am inteles bine . ..... Vezi ? ..... Vezi daca vorbesti ? N-am cum s-aud !
- Fi-ti-ar al dracu' de nenorocit , intr-o zi ti-l arunc pe axa Dunarii !
- Bineeeeee ..... Daca tu vrei sa ne certam ..... arunca-l !


Cert este ca a dracu' "javra" se incapataneaza sa ne distruga toate sejururile si vad ca n-are nicio intentie de-a-si buli vreun tranzistor , vreo rezistenta sau difuzoru' ! Cat e el de janghinos merge "brici" ! Atata doar , ..... numa' pe Radio Romania Actualitati !


Dar la fel de bine stim ca , insotit sau nu de catre "javra" , Radio ar fugi de la propriile-i funeralii daca ai avea nevoie de un cat de mic ajutor de la un prieten .

.................................................. ............

Culmea , uitasem de "javra" . Suntem la 470 de doua zile si nu i-am auzit piuiturile . Desi de cate ori il strig de pe "polocru" ar trebui sa-l asociez cu asta , de data asta uitasem .
Dintr-o data acea liniste mirifica se sparge in mii de cioburi agresive ! "Javra" emite !!!! Ceva de genul asta : Angelica Stoican si Grupu Izverna -Hora de pomana. - YouTube

- Radioooooo , opreste nenorocirea aia ca-l sparg , sa mor io !!!
- Ce-ai , domle ? ma intreaba asta limpede , cu privirea unui copil pedepsit pe nedrept
- Ma pis pe muzica ta populara ! Du-te dracu de nebun ! Vreau liniste !
- Pai uite , e dat incet de tot .
- Nu ma intereseaza ! N-am chef de muzica populara ! Nici daca aia canta-n soapta !
- ..... N-am cum . Tre' sa ma recreez si in cateva minute astept stirile de la ora doispe .
- Tu asa te recreezi ?
- Pai cum altfel ? Tu nici nu ma bagi in seama .
- Pai si ce vrei sa-ti fac ? Sa-ti fac conversatie sa nu te plictisesti ?
- Normal !
- Bai , uite , ..... sunt la peste ! N-am chef sa vorbesc . Io la peste ..... dau la peste ! Daca te plictisesti n-ai decat sa-ti vorbesti singur !

Aveam sa regret crunt ceea ce tocmai ii spusesem . Si-am realizat asta exact in secunda in care-am rostit-o . Fara nicio indoiala Radio va incepe sa ..... vorbeasca singur !

Cum necum rezist Angelicai Stoican si mirificelor sale acorduri , rabd destoinic si stirilor de la doispe ce au cuprins si cotele apelor dunarii , in romana , rusa , franceza si nu mai stiu in ce alta limba , si dau la aer somotei intre kil si kil-jumate unul dupa altul . Sarmanii , sunt singura mea mangaiare si suport psihic in ziua respectiva . Ii prind si-i eliberez multumindu-le din suflet ca m-au "vizitat" .

- Pictore , da' cu markeru' asta ce faci ?
- Tu n-ai vazut ca la toate alea de spinning am fire textile ?
- Asa , si ?
- Si-s toate fluorescente .
- Asa , si ?
- Pai inegresc cam doi metri de la naluca-n sus .
- Asa , si ?
- Esti tampit ? Ce PLM nu intelegi ? Sa nu se vada firu'-n apa !
- Asta ai invatat-o la arbitrajele alea ale tale ! Ai vazut pe la smecherii aia de prind peste . N-avea cum sa fii tu atata de destept sa-ti dea prin cap sa maschezi firu' .
- Da . Asa e . Am invatat-o la arbitraje . Care-i problema ?
- Nu-i nicio problema . Ziceam si eu , asa ......
- Bine . Acu' da-mi o bere din lada aia .
- Nu mai e .
- ...... CUM NU MAI E BERE , MAH ??
- Nu mai e .
- Bai , erau 10 beri in lada dimineata !
- Da , erau ! Nu mai sunt .
- Eu am baut doua . Restul opt unde sunt ?
- Ia sa vedem , ghicesti ?
- ...... Idiotule !!!

Ma resemnez si imi vad de ale mele in continuare . De sete ..... imi aprind o tigare . Vai mama mea .

- Pictore , ....
- Taci ! Pur si simplu .... TACI !
- Sa tac ? Bine , tac . Ca-n ultima strofa din asta , si se-apuca dilaul sa-mi recite ..... Mistretul cu colti de argint !
Se ridica in picioare pe podina si recurge si la mimica aferenta minunatului poem . Gesticuleaza si traieste fiecare vers :

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:
- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!...

- Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste:
- Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!...

- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspunde întorcându-se: - Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.

Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum stă în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase sălbatic prin colbul roşcat.

- Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...

- Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci.

Mai bine ia cornul şi sună întruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creste luna
şi cornul sună, însă foarte puţin.


Pur si simplu-mi cade fata !!!!!!!!!!!!!! Pret de cat a durat sa termin tigarea asta mi-a oferit o reprezentatie absolut minunata ! Ceea ce mi se intampla tine de ireal .......
PLM , stau ca boul in *** pe balonul barcii , cu ochii cat cepele , pe Dunare , legat de-o buturuga , si ma uit lung la cel mai dilau personaj din intreaga istorie a omenirii cum recita in chiloti ..... Mistretul cu colti de argint ! Culmea , si fara cusur !

- Acu-mi dai o tigare ?
- ....... Iti dau , raspund eu foarte greu , inca uluit .
- Multumesc .

Ii intind pachetul . Isi ia o tigare , si-o aprinde , iar la momentul la care se intinde sa mi-l inapoieze se dezechilibreaza si scapa pachetul in apa .......

Vad rosu-n fata ochilor ! Stele verzi ! Mi se umfla venele in gat ! Simt ca cedez nervos ! Niciunui om normal n-ar trebui sa i se intample atatea intr-o singura zi ...... Imi vine sa-l strang de gat ! Insa pana la asta ma uit la el probabil cu cea mai crunta privire . Raspunde laconic :

- Gata , tac . Si trage puternic din tigare .....

.................................................. ...........

--- va urma ---

Avatar utilizator
modigliani
veteran
veteran
Mesaje: 1209
Membru din: 17 Aug 2010, 14:36
Localitate: Atlantida

Re: Sa zambim putin : patanii la pescuit :)

Mesaj de modigliani » 16 Feb 2015, 22:57

Petrica din .... Danarmeanca !

.................................................. .........

Cu ani in urma l-am cunoscut pe Nicu . Un baiat de zahar , un fel de .... ceva pe la Primaria sect. 6 . Doamne , cate alea-alea am facut cu el !! Nimic ilegal , insa el raspundea de "alifie" . In loc sa-mi zaboveasca cu lunile fel de fel de autorizatii pe la idioatele alea de la ghisee ... Nicu le dadea cu "kerosen" de-mi ieseau alea in "doua secunde si trei miscari" ! Treaba mea , treaba lui , fiecare traiam din ceva . ce va spun eu acum se intampla acum vreo 15 - 16 ani .... Mama , ce vremuri ......

In fine ..... El se imbolnaveste si se pensioneaza , eu m-am mai straduit sa ma tin cu capu' la suprafata , etc . Cert este ca am ramas prieteni buni .
Acu' fo cateva luni , prin vara , ne intalnim . Bucurosi , ne pupam , ne privim dincolo de ridurile adunate perfid pe fetele noastre , mergem la o bere . Evocam glorioasele vremuri de le-am trecut impreuna si ajungem la ceea ce facem astazi . despre el aflu ca in continuare sta acasa . Bolnavior , cu niscaiva tratamente de urmat , .... ca omu' , deh . Insa el pare uimit cand ii povestesc despre faptul ca "am schimbat macazul" aproape in totalitate catre nautica , barci , motoare , echipamente , etc .

In dimineata zilei de Ajun dau o fuga pana la atelier . Una-alta de dereticat p-acolo , nu cu multa treaba , nu cu multe de facut . Imi propun ca pana pe la maxim 12 h s-o iau spre casa . Vorba ceea , e Ajunul , nu ?
Pe la 11 suna Nicu ! ii vad numarul pe display si-i raspund bucuros . Precis vrea sa-mi ureze alea-alea , sa ne auzim , sa .....

- Sa traiesti Nicule !!! La Multi Ani , fratioare !
- Noroc , bai Pictoras ! Ce faci , mah ?
- Uite .... pe la atelier . Tu ?
- Bai , bine ca esti la atelier .
- Nenicule , te ajut cu ceva ?
- Mai Mihaita , tu ziceai ca esti cu barci , cu alea , .....
- Da, tata . Cu ce te-ajut ?
- Mai copile , nu pe mine .... Pe un nepot de-al lu' nevastamea . Unu' Petrica .... Poti ?
- Zii , frate , cu ce sa-l ajut ? Daca pot , pentru tine , cu tot dragul !
- Neicule , asta-i un beleuz . E plecat in Danemarca de fo 10 - 12 ani , e stabilit acolo . Si-acu' a dat de greu . E venit acasa de sarbatori si are de vanzare cica doua motoare de barca . Poate il ajuti , ca nu stie ce sa faca cu ele .
- Da Nicule ! Cu tot dragul ! Da-i numarul meu . Sa ma sune , sa vad ce pot face .
- Copile , multumesc mult !
- Stai , mah , linistit .... N-ai pentru ce . Tu sa fii sanatos !
- Hai , Sarbatori fericite ! Ii dau numarul tau . Si .... inca odata , mersi mult !
- Sa traiesti , tatutule ! Toate cele bune , sarutari de maini doamnei , si multa bucurie ! Te salut !

Inchidem telefoanele . Eu in gandurile mele , Nicu probabil ca-l suna pe Petrica sa-i dea numarul meu . Nicu merita neconditionat orice ajutor i-as putea vreodata oferi . Astept sa ma sune Petrica .......
Si in 7 - 8 minute imi suna telefonul . Un nr. de Cosmote . Cu siguranta e Petrica , nepotu' lu' nevasta lu' Nicu . Tipul stabilit in Danemarca acu - cica - fo 10 - 12 ani ....

- Alo , da !
- Noroc ! Pictoru ?
- Da , eu sunt .
- Domle , io te sun ca am numaru' de la unchie-miu , Nicu .
- Da , stiu . Asteptam sa ma sunati .
- Aaaaa , ..... io am doua motoare de vanzare !
- Mi-a spus Nicu . Ce motoare ?
- De barca , domle !!!
- ...... Aia am inteles , dar ce motoare , mai exact ?
- N-auzi domle ca de barca ? D-alea cu "ielicie"

"WTF ???" imi spun , "cine-i dobitocu' asta ?????

- Asta am inteles . In fine , cu ce va pot eu ajuta ?
- Pai le dau pe amandoua cu 500 de parai ! Asa , pe loc , la prima strigare !
- Hmm , .... doua motoare in 500 de Euro suna bine , indiferent de ce clasa sunt .
- Asa , vezi ?
- Pai hai sa ne vedem , sa le pornim , sa le facem poze , sa le punem pe anunturi ...
- Nu asa !!!
- Da' cum ?
- Le vrei sau nu ?
- Dl. Petrica , eu nu am nevoie de motor , dar putem sa ....
- Pai si daca n-ai nevoie de ce mai mi-a dat ala numaru' tau ?
- Probabil pentru ca va pot ajuta sa le vindeti repede . Eu construiesc barci - nu stiu daca v-a spus Nicu despre asta - si orice client al meu este un potential cumparator de motor !
- Nu ma intereseaza , mai nene , pe mine barcile tale ! Mie-mi spui , vrei sau nu vrei motoarele ?

Clar ! Omu' e dilau . Si dupa voce , accent si vocabular e un haladit . In mod cert i-as fi inchis telefonul , insa respectul ce i-l port lui Nicu ma reenergizeaza .....

- Dl. Petrica , tre' sa le vad .
- Pai aia spun ! Vino la mine in Crangasi - ca io acolo stau , la o sora de-a mea - si le vezi .
- Avem cum sa le pornim ?
- Pai de ce sa le pornim ?

Nervii mei incep sa se intinda usor-usor . Dar inca rezista ....

- Sa vedem cum merg !
- Merg, mai nene ! N-auzi ca-s de barca ?
- .... Aha !!! M-am prins ! Sunt de barca , zici
- Pai io ce spui acilea , frate ?
- Am inteles ..... Insa oricum trebuieste sa le pornim , sa vedem in ce stare sunt .
- Ie bune, iti spui io ! Pai tu crezi ca io vand ciucanele ???

Iau o scurta pauza intrebandu-ma ce-or fi alea .... ciucanele ! Petrica insista in telefon cu "Alo !?!?! Alo !?!?! " . Nu stie daca cumva s-a intrerupt legatura ......

- Da , sunt aici ....
- Pai daca esti acolo zii o vorba , ca io n-am timp de d-astea !
- Nea Petrica , uite cum sade treaba : le aduci la mine , le pornim , vedem ce-i cu ele si mai vorbim . Asa , prin telefon n-am cum sa-ti zic nimic .......
- Adica io acuma tre' sa ti le aduc sa le vezi ?
- Pai cum vrei , fratioare , altfel sa le vinzi ???
- ..... Bine , mah . Unde te gasesc ?
- Vino in Militari , intri pe Apusului , faci dreapta pe Margelelor si ma suni de-acolo .
- Bah , intr-o ora ajung . sa nu pleci ! Nu ma pui tu pe mine pe drumuri d-aiurea !
- Sunt aici , te astept ........

..................................................

Intradevar , in cel mult o ora de la discutie Nea Petrica e la mine la atelier . Cu doua masini ! Un Papuc carosat "vai soarta lui" condus de un ametit si-un .... "Bemve ciumec" - dupa cum aveam ulterior sa aflu ca se numeste masina pe care-o conduce el .

Se da jos din masina plin de importanta si ma priveste circumspect .... El , venit ... tooooocmai din Danemarca si s-a "injosit" sa imi aduca mie , la "saracia asta a mea de atelier" , cele doua pretioase motoare "de barca, domle ! " pe care le vinde el . Ametitul sofer de pe Papuc nu indrazneste nici sa deschida portiera . Asteapta plin de emotie un cat de mic semn de la Petrica , semn din care sa se inteleaga ca are voie s-o faca . Categoric , cele doua motoare "de barca, domle ! " se afla in carlinga papucului . Bemveul ciumec nu se preteaza la asa ceva . ...... Eiiii , Doamne iarta-ma !

Petrica este genul de maneloid incult , parvenit , agramat , insa plin de importanta . venita din faptul ca el "sade-n Danemarca, mai nene !" iar noi suntem lasati "pulii de suflet" acilea-n Romania . Adicatelea , raportat la intelectul sau , niscaiva "zlugi" .
E imbracat ca un c*cat irosit la marginea padurii : are pantaloni de "treling" , e incaltat cu pantofi de lautar , si are pe el un bluzon fistichiu cu nasturi la gat . Evident .... e mic , negru si burtos .....
Ma uit lung la el , fara grimasa , insa am subit o nevoie acuta de-a-mi taia venele in piata publica .... "Mai Nicule , trai-ti-ar , de unde PLM l-ai scos pe agariciu asta? " ....... Whatever ......

- Acilea esti tu cu atelieru, mah ?
- Da .
- Pai sa vii la mine , mah , ca-ti dau io atelier in Chitila de se-nvarte dupa soare !
- .... Lasa-l p-asta . Mi-ajunge ....
- Treaba ta ! Esti fraier ! ..... BAAAAAH , Costele , ce stai si te uiti la mine ??? Iesi din masina si deschide , sa vedem motoarele ! izbucneste Petrica la sarmanul sofer timorat din cabina papucului ........

Costel , saracu' ( ca am dedus usor ca asa-l cheama pe amarat ) tasneste cu Worp Five din cabina si deschide tremurand lacatul ce zavoraste carlinga . .... In timpul asta-mi zambeste . Dracu stie de ce . Probabil sa-i faca pe plac lu' Petrica , nu stiu !
Secunde in care eu spumeg in tacere ......... Dar astept , ce dracu sa fac ? La un moment dat , intr-un fel sau altul , privirea mea va odihni pe capotele motoarelor "de barca, domle" din nastrusnicul Papuc ......

Bai frate , si deschide asta carlinga ! Daca printr-o toana a sortii nu ma tineam de una din usi ..... cadeam in c*r ! Sa mor io !
Disting cu eforturi in carlinga doua siluete metalice ce cu greu amintesc de motoare "de barci, domle ! " . Pentru o secunda , prima dupa reveneala , ma intreb daca nu cumva in Cuaternar se dadeau aia cu barci cu motoare ...... Simt ca ma ia inima !!!

- Ce-s astea , nene ?
- Cum adica ce-s astea ?
- Ce-s astea ???
- Mai nene . io n-am venit pana acilea sa ma iei tu pe mine la misto !
- Fratioare , da' nu te iau la misto ! Te intreb siderat : Ce-s astea ?????????????
- Adica ce ? Tu crezi ca io nu stiu ce vand ?
- ...........
- Pai , baaaaah , astea ie motoare de barci !
- Nu , zau ?
- Bai ! Tu faci misto ?
- N-auzi , nene , ca nu fac misto ? ..... Stai asa , sa-mi aprind o tigare , sa-mi revin !
- Adica ?
- Pai , PLM , astea sunt din veacu' alalaltu' !!!!! Sunt de la debutu' lu' treaba aia cu doi timpi !
- Adica ?
- Adica ...... nu le vinzi !!!
- Bah , tu vrei sa ma faci ? Sa ma prostesti ? Tu pe mine ? Pai io in Danemarca ce crezi ca fac ?
- Mai , trai-ti-ar , io nu stiu ce faci tu in danemarca , da' astea mai au putin si se descompun !
- Ia uite-l si p-asta , baaaaaah ! COSTELEEEEEE , inchide si hai sa mergem !!!!!!

Cea mai mare nevoie a mea in Ajun de Craciun e sa-l strang pe boul asta de gat ! Cu sarma ghimpata !
Sar peste orice eticheta si-l iau tare :

- Pai , bah , in PLM , crezi ca daca tu esti in ..... Danarmeanca aia a ta , vorba lu' Mihaita din Berceni , noi suntem veniti cu pluta ??? Ce PLM imi aduci tu mie gioarsele astea sa ti le vand ? Daca ti le dau jos din masina sa-mi dai si spaga , m-auzi ????? ma p*s si pe motoarele tale , si pe bemveu' tau , si pe toate figurile din capu' tau de .... "baiat" ! Da-i drumu' cu astea de-aici !

Orice pe lumea asta are .... un capat si inca unu' ! Asa si respectul ce i-l port lu Nicu . Dobitocu de nepot a lu' nevasta-sa se situeaza mult dincolo de orice fel de respect i-as putea eu purta omului asta .......
Din ochi imi sar fulgere , din gura spume , samd ..... Prostu' de Petrica , socat , scapa cheile de la Bemveu ... Se apleaca sa le ridice si-mi arata intre "treling" si bluzonu' shucar pe care-l poarta noada si inceputul liniei dintre buci ! O imagine infecta , paroasa , numa' buna sa-mi duca nervii - si asa intinsi la maxim - inspre culmi apoteotice ! Dar ma abtin si ma bag in vorba cu .... Cu cine credeti ? Cu Costeeeeel ! Si-asta-i prost , da' barem e cuminte !

- Bai , n-auzi , ..... tine-o asa , deschisa . Aduc camera sa le fac niste poze . PLM , macar atata po' sa fac , sa le dau pe anunturi .....
- Pai nu asa , domle ! Nu asa ne-am vorbit ! intervine Petrica revenindu-si din soc ...
- Da' cum ne-am vorbit , mah ? raspund eu intorcandu-ma furtunos ?
- Ti-am zis 500 . Imi dai acuma 400 , iti pui si tu ceva si ... e "pace" !
- Ce sa faca , maaaaaaah ? Sa-ti dau io acuma 400 pe otrepele astea ? Baaaaah , mai mult de 3 lei pe kil , ca la Fiare Vechi , nu-ti dau ! Asta daca as fii dispus sa ti le iau !!! Si intrucat n-am acuma nici timp , nici chef , si nici bani , ..... repet, accept o spaga de la tine sa ti le dau jos din masina !!!
- ...... Pai si io acuma ce fac ?
- Ma doare-n c*r pe mine de ce faci tu acuma !
- D-aia am venit pana acliea tomnai din Crangasi ? Sa nu le iei ?
- Da' puteai sa vii si din Antarctica , tot nu ti le luam !!!
- Da' de ce ?
- ...... Cum adica "de ce " ? Pai cu astea cre' ca s-a dat familia Flintstone !
- Vezi ? Vezi ? Ti-am zis ca io aduc marfa buna !

VAD STELE VERZI !!!!! Boul e convins ca a atins - fara sa vrea , sau poate dintr-o intamplare - un aspect ce tine de istoria navigatiei ! Probabil in mintea lui familia Flintstone este una dintre promotoarele navigatiei motorizate .......
Inchid ochii secunde lungi , imi scrasnesc maselele , imi controlez pulsul , ..... si insist :

- Bine ..... Lasa-le asa . Ma duc inauntru sa duc camera . le facem poze si mai vedem ......

.................................................. ...........................

- Ia , .... Costele , ma ajuti , te rog ?
- Da sefu' ! Gata ! Ce sa fac ?
- Urca-n Papuc si intoarce-le cum iti spun eu . Sa le pozam .
- Gata sefu' , sa moara mama , imediat !
- Asa Costele , asa . Multumesc !

Costel , sarguincios , topaie fericit printre cizmele "motoarelor de barca" rasucindu-le dupa cum ii indic eu s-o faca . Ma intreaba indatoritor daca sa se dea "mai asa" , sa nu-l prin in cadru . Ii spun ca e-n regula , sa stea linistit . Oricum n-am niciun gand sa-i pun imbecilului vreun anunt pe vreundeva cu "vand fosile de motoare de barca" . Fac asta doar asa , ca va afla si Nicu cat m-am "implicat" .......

- Mda . deci ai un Evinrude de 6 cai si-un Yamaha de 4 . Ambele de doi timpi .
- Da' de unde stii ca-s de doi timpi ?
- ..... Am dat cu ghiocu' si-asa mi-a iesit !
- Ma iei la misto ?
- Nu te iau io nene ! Te iei singur !
- Sigur "ie" de doi timpi ?
- .... Petrica , .... despre Yamaha nu-s asa de sigur , ca are o capota ciudata rau . N-am mai intalnit-o . E posibil sa fie in 3 timpi .
- Ahaaaaa , stiam io !
- Bun ! E bine ca stiai . Mi-ai si zis ca te pricepi !
- Ma pricep , ma pricep ! Pai io acolo in Danemarca numa' cu d-astea m-am ocupat .
- Da ? Bravo ! Insa Evinrudu' sigur e in doi timpi . Sau , ma rog , asa pare daca ma uit pe sub jegu' de pe el ..... Amu' hai , mergeti sanatori . Sarbatori Fericite !
- Hai sa traiesti ! Da' sa stii ca daca mai am ceva de vanzare nu te mai caut !
- Bogdaproste !!!!

.................................................. .....

Pleaca .... Eu raman in spume . Imi vine sa-l bat pe Kuki care se uita lung la mine , dar sarmanul animal n-are nicio vina . Il mangai usor pe ceafa si - culmea - reusesc sa ma calmez . ....
Ma uit la ceas . E Ajunul , orele 14 30 . Tarziu ! Tre' s-o iau si eu spre casa . Vin sarbatorile si eu pierd vremea cu toti imbecilii ......
Ii dau lu' Kuki ceva "pus bine in cutiuta cu bunatati" , ne pupam si-o iau spre casa . Nu inainte sa-i promit ca ne vedem peste doua zile si-l pun in barca , unde , si-asta idiot , isi manifesta un soi de fetis ! Se pisa-n ea ! Normal ca ma enerveaza , da' se pisa cat un banut si mi-e prea drag de el sa nu-i iert una ca asta ......

Merg spre casa cu gandul la zilele ce urmeaza . Imi suna telefonul . Ma uit pe display si vad ..... acelasi numar de Cosmote de m-a apelat mai devreme . Petrica !!!!!

- Da !
- Sefule , da' nu ti-am zis ! mai am si fo doua motocoase , o drujba , si o d-aia de face cald !
- ..... Ce , mah ????
- O d-aia de-o bagi in priza si da aer cald !
- Asa , si ?
- P-alea nu le iei ? Ti le dau pe toate in 200 de coco !
- ..... Petrica , iti dau io o suta ! Te duci in PLM ?

Avatar utilizator
grey-wolf
veteran
veteran
Mesaje: 1525
Membru din: 14 Noi 2009, 21:49
Localitate: SIBIU

Re: Sa zambim putin : patanii la pescuit :)

Mesaj de grey-wolf » 16 Feb 2015, 23:49

modigliani scrie:Petrica din .... Danarmeanca !
.................................................. .........
- ..... Petrica , iti dau io o suta ! Te duci in PLM ?
Genial !!! :respekt:

Bine ai revenit ! Chiar lipseai de prea mult timp .
un locuitor la mia de km² ! pamintul ne va suporta mai usor !

Awesome (Dani)
junior
junior
Mesaje: 36
Membru din: 12 Sep 2013, 19:47
Localitate: Sibiu

Re: Sa zambim putin : patanii la pescuit :)

Mesaj de Awesome (Dani) » 17 Feb 2015, 15:35

A fost un ajun plin :lol1: :respekt:

Pif.
veteran
veteran
Mesaje: 550
Membru din: 13 Iun 2013, 15:44

Re: Sa zambim putin : patanii la pescuit :)

Mesaj de Pif. » 17 Feb 2015, 22:38

:D

Mihaitza84
utilizator constant
utilizator constant
Mesaje: 175
Membru din: 24 Apr 2007, 15:10
Localitate: Sibiu

Re: Sa zambim putin : patanii la pescuit :)

Mesaj de Mihaitza84 » 18 Feb 2015, 20:04

Foarte buna povestirea, de cand asteptam ceva noutati. Ai mai facut ceva progrese cu cartea? :)

Avatar utilizator
modigliani
veteran
veteran
Mesaje: 1209
Membru din: 17 Aug 2010, 14:36
Localitate: Atlantida

Re: Sa zambim putin : patanii la pescuit :)

Mesaj de modigliani » 19 Feb 2015, 06:17

Mihaitza84 scrie: Ai mai facut ceva progrese cu cartea? :)
Da. Rescriu toate povestioarele Le redactez ca pentru carte . Cert este va vor avea cu totul alta valoare decat cele postate pe forumuri .

Scrie răspuns