Lacul Snagov
Moderatori: Adelin, johnnybravo, tudor, Moderatori
Re: Lacul Snagov
Clubul Snagov - APC21 reloaded
La prima „şedinţă” a Clubului Snagov – APC21 din 2015, am participat 10 membrii ai clubului iar ca invitat şeful postului Snagov al poliţiei transporturi navale.
Prin amabilitatea gazdelor noastre, Complexul Astoria al Societăţii Feroviare de Turism aflat pe malul lacului Snagov, ne-am desfăşurat şedinţa în jurul unei mese pe terasa restaurantului, cu o cafea şi o apă minerală în faţă iar cei mai puţin şoferi chiar cu o cutie de bere.
S-a discutat "aprins" despre combaterea braconajului, organizarea, programarea şi desfăşurarea acţiunilor, drepturile de control ale membrilor clubului, având la bază autorizaţia APC21 emisă de ANPA cu privire la administrarea pescuitului sportiv şi mai ales protocolul încheiat între APC21 şi Inspectoratul General al Poliţiei Române privind acţiunile comune pe lacul Snagov.
Membrii clubului şi-au arătat disponibilitatea de a participa inclusiv cu logistica necesară, barci cu motor proprii, sonare, etc., mai ales că în acest moment poliţia nu dispune de nici o barcă pe lac, în toate acţiunile desfăşurate până acum apelând la dotarea APC21, a membrilor asociaţiei sau a unor localnici.
Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit este dispariţia oricăror reţineri privind implicarea directă, a „fricii” de reacţia celor prinşi în flagrant sau a „proprietarilor” plaselor întinse.
Pe viitor TOŢI membrii Clubului Snagov – APC21, atunci când vor ieşi la pescuit pe lac, vor avea proceduri clare de acţiune în cazul în care vor fi martori ai unor activităţi de braconaj iar periodic vor participa împreună cu poliţia la acţiuni de prindere în flagrant a braconierilor. Vom avea întâlniri pentru a evalua activitatea desfăşurată şi pentru a o îmbunătăţii pe cea viitoare.
Pentru promovarea activităţii clubului vom deschide câte o pagină pe site-urile de socializare şi pe forumurile dedicate pescuitului şi vom organiza pe lacul Snagov concursuri de pescuit din barcă şi de pe mal, totdeauna în sistem prinde şi eliberează (catch & release). Pe lângă Poliţia TN sperăm să colaborăm şi cu ceilaţi factori implicaţi în activităţile pe lacul Snagov, primăriile localităţilor riverane, Apele Române, APLS, alte societăţi comerciale care-şi desfăşoară activitatea pe malul lacului.

Cristi Nedelcu
0722.880.939
Vrei să fii fericit o zi, îmbată-te; un an, însoară-te; o viaţă, apucă-te de pescuit !!!
0722.880.939
Vrei să fii fericit o zi, îmbată-te; un an, însoară-te; o viaţă, apucă-te de pescuit !!!
Re: Lacul Snagov
Bravo!
I count stuff all day at work, why would I do that when I am fishing?
Musca 13
Musca 13
Re: Lacul Snagov
bravo, bravo ..
nimic nou de pe lac ?
care face o ieseala pe snagov saptamana asta ?

The problem with the world is that the intelligent people are full of doubts, while the stupid ones are full of confidence.
-
- veteran
- Mesaje: 1221
- Membru din: 20 Ian 2011, 22:45
- Localitate: bucuresti localitate înfrăţită cu Cernobîl
Re: Lacul Snagov
Eu, azi.bax scrie:bravo, bravo ..
nimic nou de pe lac ?
care face o ieseala pe snagov saptamana asta ?
-
- utilizator constant
- Mesaje: 260
- Membru din: 16 Mai 2007, 16:49
Re: Lacul Snagov
Am fost sambata cu un prieten , fiecare cu barca lui , am incercat in special la stiuca dar pe la pranz am incercat o ora si la biban .Rezultatul a fost zero prezentari atat la mine cat si la amicul meu
Re: Lacul Snagov
Duminică s-a găsit o mârliţă mai flămândă, deşi ne amorţiseră degetele pe scule !!!
Cristi Nedelcu
0722.880.939
Vrei să fii fericit o zi, îmbată-te; un an, însoară-te; o viaţă, apucă-te de pescuit !!!
0722.880.939
Vrei să fii fericit o zi, îmbată-te; un an, însoară-te; o viaţă, apucă-te de pescuit !!!
Re: Lacul Snagov
Prohibiţia 2017 pe Snagov
Ieri dimineaţă primesc un telefon de la un prieten care, în drum spre Braşov, tocmai trecuse pe podul de la intrarea în Tâncăbeşti şi a văzut pescari "la treabă" pe lacul Snagov.
- Nea Cristi, Snagovul n-a intrat în prohibiţie ?
- Ba da, de la întâi !!!
- Păi văd că se pescuieşte !!!
- Ok, mulţumesc ! Să văd ce pot face...
Şi am făcut. Am luat imediat legătura cu Poliţia Transporturi Ilfov. În baza bunelor relaţii de până acum, răspunsul a fost prompt iar la sfârşitul acţiunii s-au înregistrat 2 dosare penale şi 4 amenzi contravenţionale. Nu ştiu cum stă treaba pe alte ape publice dar pe Snagov nu se poate pescui decât LEGAL.
Mulţumesc Poliţiei Transporturi Ilfov !!!

Daca va intereseaza eu am traseu aproape zilnic prin zona hotel Mirage, iar in caz ca se vede ceva......un SMS ?
Re: Lacul Snagov
Excelent !!rcorbu scrie:Daca va intereseaza eu am traseu aproape zilnic prin zona hotel Mirage, iar in caz ca se vede ceva......un SMS ?
Cristi Nedelcu
0722.880.939
Vrei să fii fericit o zi, îmbată-te; un an, însoară-te; o viaţă, apucă-te de pescuit !!!
0722.880.939
Vrei să fii fericit o zi, îmbată-te; un an, însoară-te; o viaţă, apucă-te de pescuit !!!
Re: Lacul Snagov
Speram ca dupa prohibitie mai gasim si ceva peste in Snagov... mai stiti careva cum mai stam cu densitatea pestelui in Snagov si pe unde mai prindem?...