Cupa Total Spinning ediţia a V Snagov 4-5.04.2015

discutii despre competitiile de pescuit la rapitori

Moderatori: Adelin, johnnybravo, dr.pike, tudor, Moderatori

Scrie răspuns
cezar.ch
veteran
veteran
Mesaje: 524
Membru din: 19 Aug 2010, 12:06

Cupa Total Spinning ediţia a V Snagov 4-5.04.2015

Mesaj de cezar.ch » 13 Feb 2015, 11:23

Asociaţia Pescar Club 21 vă invită să participaţi la Cupa APC 21 – TOTAL SPINNING - ediţia 2015.

Concursul este în format OPEN, deschis atât concurenţilor afiliaţi cluburilor de profil, cât şi amatorilor, bărbaţi şi femei, fără obligaţia de a fi membri ai APC 21.
Minorii pot participa la competiţie numai în calitate de coechipier al unui adult.

Concursul este dedicat exclusiv pescuitului la răpitori, din barcă.
Se admite folosirea motoarelor termice, fără limita de putere dar în limita bunului simt.

Data concursului: 3-4 aprilie 2015

Locaţia: lacul SNAGOV, Complexul ASTORIA

Programul concursului:

Vineri , 02 aprile

16:00 – 18:00 pregătirea bărcilor si echipamentului de pescuit, lansarea la apa
18:00 - ... Cazare, campare, socializare

Sâmbătă, 3 aprilie

06:00 – 06:30 Servirea cafelei
06:30 – 07:00 Şedinţa tehnică
07:00 – 07:30 Pregătire şi intrare pe apa
07:30 - 14:30 Concurs, manşa 1

15:30 Afişarea rezultatelor
19:30 – Cina la restaurantul Astoria, socializare
Punctează: ştiuca, şalăul şi somnul.

Duminică, 04 aprilie

06:30 Servirea cafelei
07:00 Pregătire şi intrare pe apa
07:30 - 14:30 Concurs, manşa 2
15:30 Afişarea rezultatelor
16:00 – 16:30 Festivitatea de premiere
Punctează: în exclusivitate bibanul

Dimensiuni minime:

- Biban (Perca fluviatilis) – 15 cm
- Şalău (Stizostedion lucioperca) – 30 cm
- Ştiuca (Esox lucius) – 30 cm
- Somn ((Silurus glanis)) – 50 cm

Desfăşurarea concursului

Startul se va da la debarcaderul complexului Astoria.
Inaintea startului se va face prezenţa nominală a concurenţilor.
La finalul manşei toţi concurenţii se vor prezenta la locul de start, pentru măsurarea capturilor. La locul de măsurare se va face din nou prezenţa concurenţilor.
Concurenţii au la dispoziţie 5 (cinci) minute pentru a se prezenta la locul de măsurare.
Echipele care se prezintă la locul de măsurare după expirarea marjei de 5 (cinci) minute vor fi penalizate cu 5 puncte în clasament.
Echipele care se prezintă la locul de măsurare după mai mult de 15 minute nu mai punctează în clasamentul manşei.
Este obligaţia concurenţilor ca, la apropierea finalului de manşă, să se asigure că sunt suficient de aproape de punctul de măsurare pentru a se încadra în aceste cerinţe.

Premii

Se acordă premii în bani şi echipamente de pescuit din partea sponsorilor.

Intrega sumă provenită din taxa de participare va merge în premii (incluzând şi cupele şi diplomele): 50% premiul 1, 25% premiul 2, 12,5% premiul 3 şi CMMC.

Numărul minim de participanţi (echipe) : 15
Numărul maxim de participanţi (echipe): 40

APC 21 va suporta cheltuielile legate de organizare şi cina festivă de sâmbătă pentru concurenţi.

OBSERVAŢIE : Membrii de familie ai concurenţilor şi alţi participanţi la concurs îşi vor suporta contravaloarea mesei festive.

Taxa de participare

Taxa de participare este de 300 lei/barcă.
Concursul este conceput ca un concurs pe echipe formate din 2 concurenţi într-o barcă.
Se poate participa şi individual dar taxa de participare se achită integral pentru barcă/echipa copleta.
Eventualul premiu al unui concurent individual se încasează integral.

Plata taxei de înscriere:

Plata se face exclusiv în numerar fie la directorul de concurs, Mihai VÎNTURACHE (tel. mobil 0744.790.551 sau 0722.239.349, respectiv e-mail mihai_vint@yahoo.com. ), fie la Cezar Chioibasu (telefon 0728 118 1533), cu un telefon prealabil.

Ultima zi de înscriere, confirmata prin efectuarea taxei de participare – 31.03.2015
Sectorul de concurs

In ediţia 2015 a Cupei Total Spinning se va putea pescui pe întreaga suprafaţă a lacului Snagov.

Antrenamente oficiale:

Perioada de antrenament este definită ca fiind perioada dintre anunţarea oficiala a concursului şi data de 31.03.2015, ora 24,00
Concurenţii au acces la antrenament pe baza permisului de pescuit ANPA. Antrenamentele se vor desfăşura cu respectarea prezentului regulament şi a prevederilor legale referitoare la zona de protecţie naturală a lacului Snagov.
Pe sectorul de concurs este interzis antrenamentul în zilele de joi si vineri înaintea concursului.

Campare, cazare *:

Camparea este asigurata gratuit in zona pontonului.
Cazarea se poate face la hotelul Complexului Astoria, la următoarele tarife/cameră:
- Camera cu 2 paturi – 110 lei/noapte. Disponibile 8 camere
- Camera matrimoniala – 140 lei/noapte. Disponibile 4 camere
- Bungalow 2 paturi – 95 lei/noapte. Disponibile 2 camere
Toate camerele beneficiază de încălzire şi baie proprie.
http://www.turismferoviar.ro/Tarife_de_ ... Snagov.htm
Rezervarea se face telefonic la Cezar Chioibasu (telefon 0728 118 153) sau la Mihai VÎNTURACHE (mobil 0744.790.551 sau 0722.239.349
Plata cazării, la recepţia hotelului.

* sub rezerva unei modificari ulterioare din partea Complexului Astoria.

Va aşteptăm pe toţi iubitorii de pescuit la răpitor, membri sau nu ai APC21.

cezar.ch
veteran
veteran
Mesaje: 524
Membru din: 19 Aug 2010, 12:06

Re: Cupa Iancu Dumitrescu - Total Fishing 2015

Mesaj de cezar.ch » 13 Feb 2015, 13:15

În mesajul de mai sus, rog a se citi : vineri 3 aprilie, sambata 4 aprilie, duminica 5 aprilie.

Scuze! :oops:

Laurentiu Andronic
utilizator constant
utilizator constant
Mesaje: 260
Membru din: 16 Mai 2007, 16:49

Re: Cupa Iancu Dumitrescu - Total Fishing 2015

Mesaj de Laurentiu Andronic » 15 Feb 2015, 09:33

Puncteaza toti pestii prinsi sau doar cei mai mari 5/mansa ?

cezar.ch
veteran
veteran
Mesaje: 524
Membru din: 19 Aug 2010, 12:06

Re: Cupa Iancu Dumitrescu - Total Fishing 2015

Mesaj de cezar.ch » 15 Feb 2015, 10:20

Laurentiu Andronic scrie:Puncteaza toti pestii prinsi sau doar cei mai mari 5/mansa ?
REGULAMENT DE DESFĂŞURARE A CUPEI TOTAL SPINNING 2014


1. Concursul este conceput pentru echipe de 2 concurenţi într-o barcă.
2. Pot participa şi concurenţi individuali cu achitarea taxei corespunzătoare unei bărci.
3. Premiul se acordă pentru barca câştigătoare, indiferent de numărul de concurenţi din echipă.
4. Bărcile pot fi echipate cu motoare electrice sau termice indiferent de putere dar se apelează la bunul simţ al participanţilor pentru limitarea vitezei de deplasare pe perioada desfăşurării concursului.
5. Pentru fiecare echipă punctează 5 (cinci) peşti în fiecare manşă.
6. Selecţia celor 5 peşti prezentaţi la măsurătoare se realizează de către concurenţi.

7. Măsurarea peştilor se va efectua la punctul de start, la finalul fiecărei manşe.
8. Concurenţii au la dispoziţie 5 (cinci) minute, dupa fluierul de final de mansa, pentru a se prezenta la locul de măsurare.
9. Echipele care se prezintă la locul de măsurare după expirarea marjei de 5 (cinci) minute vor fi penalizate cu 5 (cinci) puncte în clasament.
10. Echipele care se prezintă la locul de măsurare după mai mult de 15 (cincisprezece) minute nu mai punctează în clasamentul manşei.
11. Concurenţii se vor prezenta la măsurare doar cu cei 5 peşti selectaţi pentru evaluare.
12. Se pescuieşte în exclusivitate cu momeli artificiale.
13. Arbitri pot solicita concurenţilor, în orice moment al concursului, să le prezinte echipamentul de concurs utilizat în acel moment.
14. Este interzisă apropierea la mai mult de 30 de metri de o altă barcă concurentă fără acordul concurenţilor aflaţi în această barcă.
15. Este interzis pescuitul la trenă.
16. Este interzis pescuitul de pe mal.
17. Este interzis orice schimb între concurenţi fără acordul şi prezenţa unui arbitru.
18. Este interzis ieşitul la mal fără acordul unui arbitru.
19. Este obligatorie păstrarea la vedere, pe barcă, a numărului de concurs pe toata durata acestuia.

Clasamentul:

Primul clasat în manşa primeşte 1 punct, cel clasat pe locul 2 primeşte 2 puncte etc.
La număr egal de centimetri măsuraţi se primeşte număr egal de puncte, corespunzător primului loc ce urmează în clasament.
Clasamentul final se stabileşte prin cumularea numărului de puncte din cele doua manşe.
Câştigătoare a concursului este barca ce va însuma cel mai mic număr de puncte.
În caz de egalitate, criteriile de departajare sunt următoarele, strict în ordinea enumerată:
1. Echipajul care a adus la măsurare mai multe specii de peşti;
2. Echipajul care a prins cea mai mare ştiucă;
3. Echipajul care a prins cel mai mare peşte în situaţia în care echipele aflate la balotaj au doar o singură specie de peşte (şi în manşa a 2-a)

Dimensiuni minime:

- Biban (Perca fluviatilis) – 15 cm
- Şalău (Stizostedion lucioperca) – 30 cm
- Ştiuca (Esox lucius) – 30 cm
- Somn ((Silurus glanis)) – 50 cm

Avatar utilizator
viorel.
veteran
veteran
Mesaje: 1119
Membru din: 30 Dec 2010, 02:32
Localitate: SNAGOV

Re: Cupa Iancu Dumitrescu - Total Fishing 2015

Mesaj de viorel. » 15 Feb 2015, 11:50

Eu ma inscriu de acum
Ion Viorel
pescar particular

Laurentiu Andronic
utilizator constant
utilizator constant
Mesaje: 260
Membru din: 16 Mai 2007, 16:49

Re: Cupa Iancu Dumitrescu - Total Spinning 2015

Mesaj de Laurentiu Andronic » 16 Feb 2015, 08:39

Personal consider ca la biban pescuitul la cei mai mari 5 nu are nicio valoare in stabilirea unui clasament .

Florin Habib
utilizator constant
utilizator constant
Mesaje: 179
Membru din: 19 Ian 2013, 04:26
Localitate: Bucuresti

Re: Cupa Iancu Dumitrescu - Total Spinning 2015

Mesaj de Florin Habib » 16 Feb 2015, 17:06

Laurentiu Andronic scrie:Personal consider ca la biban pescuitul la cei mai mari 5 nu are nicio valoare in stabilirea unui clasament .
Corect. De aceea bibanul ar trebui sa puncteze in prima zi si stiuca-salaul-somnul in a doua zi. Astfel au o sansa si cei mai "codasi" din prima zi si rezultatele pot fi rasturnate la stiuca. Surpriza va fi mult mai mare si concursul mai atragator.
Florin

Laurentiu Andronic
utilizator constant
utilizator constant
Mesaje: 260
Membru din: 16 Mai 2007, 16:49

Re: Cupa Iancu Dumitrescu - Total Spinning 2015

Mesaj de Laurentiu Andronic » 17 Feb 2015, 08:36

Ma refeream la faptul ca la biban mai relevant ar fi sa puncteze toti pestii prinsi sau macar cei mai mari 10 bibani , la cei mai mari 5 bibani doza de bulan e prea mare .

cezar.ch
veteran
veteran
Mesaje: 524
Membru din: 19 Aug 2010, 12:06

Re: Cupa Iancu Dumitrescu - Total Spinning 2015

Mesaj de cezar.ch » 20 Feb 2015, 23:10

Florin Habib scrie:
Laurentiu Andronic scrie:Personal consider ca la biban pescuitul la cei mai mari 5 nu are nicio valoare in stabilirea unui clasament .
Corect. De aceea bibanul ar trebui sa puncteze in prima zi si stiuca-salaul-somnul in a doua zi. Astfel au o sansa si cei mai "codasi" din prima zi si rezultatele pot fi rasturnate la stiuca. Surpriza va fi mult mai mare si concursul mai atragator.
1. O mansa dedicata exclusiv bibanului reprezinta optiunea majoritara a concurentilor, exprimata inainte de concursul din toamna trecuta.

2. Evident, se poate inversa ordinea manselor, res[ectiv prima zi biban, a doua zi stiuca-salau-somn. La aceasta idee suntem deosebit de flexibili.

3. Avand in vedere modul cum se alcatuieste clasamentul (in ambele manse, ierarhia in centimetri se converteste in ierarhie pe puncte, iar clasamentul final se alcatuieste pe cumul mansa I + mansa II), credem ca nu se pune problema ca bibanul sa nu conteze in punctaj.

cezar.ch
veteran
veteran
Mesaje: 524
Membru din: 19 Aug 2010, 12:06

Re: Cupa Total Spinning ediţia a V Snagov 4-5.04.2015

Mesaj de cezar.ch » 20 Feb 2015, 23:12

Avem deja primele inscrieri:

1. Ion Viorel
2. Alex Stefanescu + Mugur Tudor
3. Traian Copuzeanu + Robert Ivan

Scrie răspuns