ORDONANŢA DE URGENTA
pentru modificarea şi
completarea Legii nr.192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul si acvacultura
Avand in vedere
necesitatea adoptarii rapide a unui cadru juridic in conformitate cu
Reglementarile UE, clarificarea structurilor si responsabilitatilor
institutionale, inclusiv a intaririi activitatilor de control, cazuri
extraordinare care determina adopatarea unei reglementari urgente in domeniul
pescuitului si acvaculturii,
In temeiul art. 115,
alin. (5) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei
adopta prezenta ordonanta de urgenta:
Art.I. Legea nr.192/2001
privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura, republicata în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.627 din 2 septembrie 2003, cu
modificarile si completarile ulterioare, se modifică şi se
completează după cum urmează:
1. Articolul 2 se
completeaza si va avea urmatorul cuprins:
“Art.2. – Obiectivele prezentei
legi sunt:
a) urmărirea
unei exploatări durabile a resurselor acvatice vii din bazinele piscicole naturale,
favorizând dezvoltarea durabilă şi adoptarea măsurilor necesare
pentru a conserva şi regenera aceste resurse şi ecosistemele
acvatice;
b)
protejarea
resurselor acvatice vii, care se găsesc în zone protejate, în conformitate
cu reglementările specifice în acest domeniu;
c) dezvoltarea
activităţii de acvacultură;
d)
promovarea
formării profesionale a personalului din domeniu pescăresc;
e)
stimularea
asocierii;
f)
stimularea
consumului produselor pescăreşti, în special al celor excedentare
şi/sau subexploatate;
g)
stimularea
comerţului responsabil, care să contribuie la conservarea resurselor
acvatice vii;
h)
îmbunătăţirea
calităţii produselor pescăreşti, transparenţa
pieţei şi informarea consumatorului;
i)
stimularea
cercetării ştiinţifice în domeniul pescăresc;
j)
activităţile
de protecţie a resurselor acvatice vii,desfăşurate in
perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, care se supun
şi reglementarilor specifice ale acesteia.”
2.Articolul 7 se modifica
si va avea urmatorul cuprins :
“.Art.7. – (1)Strategia
in domeniul protectiei resurselor acvatice vii si pescuitului in bazinele
piscicole naturale, precum si in bazinele piscicole amenajate, a acvaculturii
si valorificarii productiei, indiferent de forma de proprietate sau
administrare, se elaboreaza de Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura
si se aproba de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale si
Ministerul Mediului si Gospodarii Apelor.
(2)Ministerul
Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale si Ministerul Mediului si
Gospodarii Apelor finanteaza cheltuielile privind realizarea obiectivelor si
actiunilor prevazute in strategie.”
3.Dupa titlul I “Dispozitii
generale” se introduce titlul I1 cu urmatorul cuprins :
“Titlul I 1
Reorganizarea sectorului
pescaresc”
“Art.71. – Pentru elaborarea si
implementarea strategiei si politicilor privind administrarea si protejarea
resurselor acvatice vii existente in apele maritime si continentale, privind administrarea
amenajarilor piscicole si privind piata produselor pescaresti, se infiinteaza
Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura, institutie publica, cu
personalitate juridica, ca organ de specialitate in subordinea Ministerului
Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, finantata integral de la bugetul
de stat.
Art.72. - Sediul Agentiei
Nationale pentru Pescuit si Acvacultura este in municipiul Bucuresti si este asigurat
de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale.
Art.73. - Agentia Nationala
pentru Pescuit si Acvacultura are urmatoarele atributii principale si responsabilitati
:
a)elaboreaza strategia si
politicile necesare in domeniul pescuitului si acvaculturii ;
b)coordoneaza si
monitorizeaza activitatea de pescuit si acvacultura;
c)stabileste metodologia
de evaluare a resurselor acvatice vii si a cotelor anuale admisibile de pescuit
;
d) tine Registrul
unitatilor de productie din acvacultura;
e)aproba preturile de
pornire a licitatiei pentru concesionarea resurselor acvatice vii si a terenurilor
pe care sunt amplasate amenajarile piscicole, propuse de Compania Nationala de
Administrare a Fondului Piscicol;
f)elaboreaza proiecte de
reglementari in domeniul pescuitului si protectiei resurselor acvatice vii, in
conformitate cu obligatiile asumate de Romania prin semnarea acordurilor de
aderare la conventiile si organismele internationale;
g)coordoneaza si
monitorizeaza privatizarea societatilor comerciale cu profil piscicol si concesionarea
terenurilor pe care sunt amplasate amenajarile piscicole aflate in portofoliul
Companiei Nationale de Administrare a Fondului Piscicol;
h)desfasoara activitati
de control privind respectarea legislatiei in domeniu prin Inspectia Piscicola,
institutie publica cu personalitate juridica;
i)tine Fisierul navelor
si ambarcatiunilor de pescuit;
j)colaboreaza cu
ministerele si organele de specialitate, cu autoritatile administratiei publice
locale si cu alte organisme interne si internationale implicate in activitatea
de pescuit si acvacultura.
Art.74. - Agentia Nationala
pentru Pescuit si Acvacultura este condusa de un presedinte cu rang de director
general numit prin ordin al ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii
rurale.
Art.75. – Organizarea si
functionarea Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura, patrimoniul,
mijloacele de transport specializate, precum si numarul maxim de posturi se
aproba prin hotarare a Guvernului.
Art.76. – Personalul din cadrul
Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura este format din functionari publici
si personal contractual.
Art.77. – Salarizarea
personalului din cadrul Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura se
face potrivit prevederilor legale.
Art.78. – Finantarea
cheltuielilor curente si de capital ale Agentiei Nationale pentru Pescuit si
Acvacultura se asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului
Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale.
4.Alineatele (2) si (3) ale
articolului 9 se modifica si vor avea urmatorul cuprins :
“(2)Compania Nationala de
Administrare a Fondului Piscicol se subroga Agentiei Domeniilor Statului in
ceea ce priveste drepturile si obligatiile ce rezulta din contractele
incheiate de Agentia Domeniilor Statului cu agenti contractanti ce detin in
exploatare sau administrare amenajari piscicole.
(3)Compania Nationala de
Administrare a Fondului Piscicol preia, cu titlu gratuit, actiunile pe care
Agentia Domeniilor Statului le detine la societatile comerciale cu profil
piscicol, precum si terenurile detinute de Agentia Domeniilor Statului aflate
sub luciu de apa, in baza unui Protocol de predare-preluare aprobat prin ordin al
ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale.”
5.Articolul 10 se
modifica si va avea urmatorul cuprins :
“Art.10. – (1)Compania Nationala
de Administrare a Fondului Piscicol are urmatoarele atributii principale :
a)aplica strategia
nationala in ce priveste protejerea resurselor acvatice vii si exploatarea
durabila a acestora;
b)raspunde de exploatarea
durabila, prin pescuit, a resurselor acvatice vii administrate, la nivelul
cotelor alocate prin captura totala admisibila;
c)privatizeaza
societatile comerciale cu profil piscicol si/sau amenajarile piscicole pe care
le are in portofoliu;
d)concesioneaza terenurile
pe care sunt amplasate amenajarile piscicole din domeniul public sau privat al
statului;
e)concesioneaza resursele
acvatice vii din bazinele piscicole naturale;
f)elaboreaza caietele de
sarcini in vederea privatizarii si/sau concesionarii;
g) propune Agentiei
Nationale pentru Pescuit si Acvacultura preturile de pornire a licitatiei
pentru concesionarea resurselor acvatice vii si a terenurilor pe care sunt
amplasate amenajarile piscicole si le supune spre aprobare;
h)indeplineste functia de
organism intermediar pentru Programul operational sectorial pentru pescuit prin
realizarea unor atributii delegate de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor
si Dezvoltarii Rurale, in baza unor acorduri interinstitutionale;
i)desfasoara orice alte
activitati stabilite prin Regulamentul de organizare si functionare.
(2)Ceilalti
administratori ai statului, pentru resurse acvatice vii, indeplinesc, atributiile
prevazute la alineatul (1), fiecare in zona lor de administrare, conform
competentelor specifice.”
6.Articolul 11 se
modifica si va avea următorul cuprins:
“Art. 11. - (1) Veniturile incasate de Compania
Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol se vireaza semestrial la
bugetul de stat dupa deducerea cheltuielilor proprii aprobate prin bugetul de
venituri si cheltuieli.
(2)Constituie venituri incasate de Compania
Naţionala de Administrare a Fondului Piscicol urmatoarele :
a)venituri din incasarea redeventei,
conform contractelor de concesionare a resurselor acvatice vii, a terenurilor
pe care sunt amplasate amenajarile piscicole, a bunurilor, a activitatilor si a
serviciilor specifice;
b) venituri incasate din vanzarea
actiunilor emise de societatile comerciale aflate in portofoliul Companiei
Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol;
c)venituri incasate din vanzarea
activelor cu destinatie piscicola din patrimoniul Companiei Naţionale de
Administrare a Fondului Piscicol;
d)tarife pentru desfasurarea
activitatii de acvacultura in bazinele piscicole naturale;
e)venituri obtinute din contracte de
arenda, precum si cele obtinute in baza altor contracte;
f)venituri provenite din activitati
comerciale;
g)venituri din dobanzi bancare;
h)venituri din dividende;
i)venituri realizate din vanzarea
caietelor de sarcini si a dosarelor de prezentare;
j)venituri din chirii;
k)alte venituri.
(3)Finantarea cheltuielilor curente
si de capital ale Companiei Nationale de Administrare a Fondului Piscicol se
asigura integral din venituri proprii.
(4)Constituie cheltuieli ale
Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol urmatoarele :
a)cheltuieli pentru finantarea
programelor de populare si repopulare;
b)cheltuieli pentru finantarea
activitatii de cercetare, pentru protectia resurselor acvatice vii, pentru
stabilirea capturilor totale admisibile, pentru studii de promovare si
marketing a produselor piscicole;
c)cheltuieli pentru finantarea
construirii infrastructurii necesare pescuitului;
d)cheltuieli legate de plata
onorariilor pentru consultanti, cabinete sau societati profesionale de
avocatura;
e)cheltuieli aferente lansarii
ofertei de vanzare pe piata de capital, inclusiv comisioanele si taxele;
f)costuri implicate de inchiderea
operationala, reorganizarea si/sau lichidarea societatilor comerciale cu profil
piscicol;
g)plata rapoartelor de evaluare,
cheltuieli de publicitate, taxe notariale, taxe de registru, taxe judiciare si
de timbru, taxe pentru avize de mediu;
h)cheltuieli pentru inregistrarea
transferului actiunilor de la Agentia Domeniilor Statului la Compania Naţionala de Administrare a Fondului
Piscicol;
i)sumele platite efectiv
cumparatorilor in executarea garantiilor acordate acestora si/sau cheltuielile
efectuate pentru combaterea ori stingerea pretentiilor formulate de
cumparatori;
j)sumele platite efectiv
concesionarilor in executarea contractelor de concesiune cu titlu de
despagubiri pentru nerespectarea obligatiilor de mediu, si/sau cheltuielile
efectuate pentru combaterea ori stingerea pretentiilor formulate de acestia;
k)cheltuieli cu asigurarile;
l)sumele platite efectiv tertilor in
vederea pregatirii procesului de concesionare;
m)cheltuieli corespunzatoare
intocmirii balantei terenurilor, stabilirii bonitatii terenurilor pe clase de
calitate, in vederea calcularii redeventei, pentru verificarea respectarii
tehnologiilor, alte impozite si taxe;
n)cheltuieli pentru preluarea,
transportul, depozitarea, conditionarea si valorificarea redeventei in natura;
o)alte cheltuieli prevazute in
bugetul de venituri si cheltuieli aprobat.
(5)Sumele ce se vireaza la bugetul
de stat se stabilesc ca diferenta intre veniturile totale incasate efectiv pana
la finele semestrului si cheltuielile totale efective pentru aceeasi perioada.
(6)Virarea sumelor calculate conform
alin.(5) se efectueaza in termen de 30 de zile de la data expirarii semestrului
incheiat.
(7) Compania Naţionala de
Administrare a Fondului Piscicol are obligatia sa deruleze fondurile rezultate
din activitatile desfasurate prin conturi deschise la trezoreria statului.
(8) Bugetul de venituri şi cheltuieli
al Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol se aprobă
prin hotărâre a Guvernului.”
7. Articolul 12 se abroga.
8.Articolele 131
si 132 se modifica si vor avea următorul cuprins :
„Art. 131. - (1)
Licenţa de pescuit este un document, netransmisibil, emis de Agentia
Nationala pentru Pescuit si Acvacultura pe baza datelor înregistrate în Fişierul
navelor si ambarcaţiunilor de pescuit, care dă dreptul unei
nave/ambarcaţiuni să desfăşoare activitatea de pescuit
comercial, şi care va cuprinde date privind proprietarul, sau, după
caz, administratorul navei/ambarcaţiunii, caracteristicile tehnice ale
acesteia, zona de pescuit, metodele, uneltele şi echipamentele de pescuit
prevăzute la bord, precum şi perioada de valabilitate.
(2) In cazul transmiterii
proprietăţii navei/ambarcaţiunii, in termen de 30 de zile de la
data transmiterii, noul proprietar va comunica Agentiei Nationale pentru
Pescuit si Acvacultura schimbarea proprietarului, în vederea eliberării
unei noi licenţe de pescuit.
(3) Neutilizarea licenţei de
pescuit pe o durata de 60 de zile, fără o cauza justificată, în
timpul perioadei sale de valabilitate, va fi considerată ca o
renunţare a titularului la activitatea de pescuit, procedându-se la
excluderea definitivă a navei/ambarcaţiunii din fişier.
(4) Navele şi
ambarcaţiunile de pescuit au obligaţia de a avea la bord licenţa
de pescuit.
Art. 132. - (1) Autorizaţia de
pescuit in scop comercial si/sau recreativ/sportiv este un document eliberat de
administratorii resurselor acvatice vii si va conţine date referitoare la
identificarea navei/ambarcaţiunii, perioada de valabilitate, zona de
pescuit, modalitatea de pescuit si cota alocată pe specii.
(2) Un ansamblu de
nave/ambarcaţiuni cu aceleaşi caracteristici şi care
activează în aceeaşi zonă de pescuit va putea primi o
autorizaţie colectivă de pescuit.
(3) Autorizaţia de pescuit in
scop comercial se va elibera şi în cazul exercitării
activităţii de pescuit în ape ce nu aparţin jurisdicţiei
sau suveranităţii române de catre Ministerul Agriculturii, Padurilor
si Dezvoltarii Rurale, in conformitate cu prevederile acordurilor
internationale incheiate de Romania.
(4)Deţinătorii
autorizaţiilor de pescuit in scop comercial si/sau recreativ/sportiv sunt
obligaţi sa marcheze zonele care fac obiectul acestora, in termen de 30 de
zile de la data eliberarii autorizatiilor, sub controlul administratorului
resurselor acvatice vii.
(5)Capturarea reproducatorilor din
bazinele piscicole naturale, necesari activitatilor de reproducere artificiala
din amenajarile piscicole, se face in baza unei autorizatii speciale eliberate
de Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura, cu acordul
administratorului resurselor acvatice vii.”
9. Articolul 22 se modifica
si va avea urmatorul cuprins :
„Art. 22. – Administratorii si
beneficiarii dreptului de pescuit exercita cu personal specializat paza
resurselor acvatice vii, a exploatarii acestora, controlul activităţilor
de pescuit, combaterea pescuitului ilegal, furturilor, distrugerilor şi
degradărilor.”
10.Dupa articolul 22, se
introduc articolele 221, 222 si 223 cu
urmatorul cuprins :
„Art. 221. – Personalul de paza este
dotat, în condiţiile legii, cu armament şi echipament corespunzător.
Art. 222. –In timpul exercitării
atribuţiilor de serviciu, personalul de paza este asimilat personalului
care îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul
autorităţii publice.
Art. 223. – La nivelul structurilor
teritoriale proprii, organizarea activităţii de pază este
reglementată prin statutul administratorilor.”
11.Articolul 26 se modifica
si va avea urmatorul cuprins :
„Art. 26. – Unităţile de
poliţie, ale Poliţiei de frontieră şi ale Jandarmeriei
sprijina acţiunile de pază a resurselor acvatice vii, potrivit
atribuţiilor ce le revin în temeiul legii.”
12.Articolul 28 se abroga.
13. Articolul 30 se
modifica si va avea urmatorul cuprins :
„Art. 30. – (1) Licentierea agentilor economici care
desfasoara activitate de acvacultură, se face conform prezentei ordonante
de urgenta, de catre Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura.
(2)Agentii economici care poseda
autorizatie de pescuit in scop comercial in bazinele piscicole naturale in care
se poate desfasura si activitate de acvacultura, pot desfasura aceasta
activitate, la cerere, in baza unei licente de acvacultura si a platii unui
tarif anual, al carei nivel se stabileste in baza productivitatii naturale,
platit administratorilor resurselor acvatice vii .
(3)Productivitatea naturala a
bazinelor piscicole naturale in care se poate practica acvacultura se
stabileste de o institutie de cercetare de profil, in baza studiilor efectuate
si se aproba de Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura.
(4) În cadrul Agentiei Nationale
pentru Pescuit si Acvacultura se infiinteaza Registrul unităţilor de
producţie din acvacultură, cu caracter administrativ, care va
cuprinde toate unitatile şi instalaţiile folosite pentru activitatea
de acvacultură. În registru se vor menţiona date privind proprietarul
sau administratorul unităţii, date tehnice de construcţie
şi funcţionare precum şi speciile cultivate.
(5) Unităţile de
producţie incluse în Registrul unităţilor de producţie din
acvacultură vor primi licenţă de acvacultură pentru o
perioada determinată, eliberată de Agentia Nationala pentru Pescuit
si Acvacultura.
(6) Orice modificare privind
schimbarea proprietarului sau administratorului precum şi
modificările privind capacitatea de producţie, şi speciile
cultivate, trebuie comunicată, in termen de 30 de zile de la data
modificarii survenite, Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura, în
vederea reactualizării registrului şi eliberării unei noi
licenţe de acvacultură, după caz.”
14.Articolul 351 se
modifica si va avea următorul cuprins :
„Art. 351. – Introducerea în cultura a
speciilor de peşti sau de alte vieţuitoare acvatice noi, provenite
din import, se face cu avizul prealabil al Agentiei Nationale pentru Pescuit si
Acvacultura şi al autoritatii publice centrale pentru protectia mediului
si gospodaririi apelor.”
15. Articolul 3825
se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 3825 (1) Anual,
la propunerea Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura, prin ordin
comun al ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale si al
ministrului mediului si gospodaririi apelor se vor stabili, perioadele si
zonele de prohibitie a pescuitului, precum si zonele de protectie a resurselor
acvatice vii.
2) Perioadele si zonele de
prohibitie se stabilesc cu respectarea prevederilor cuprinse in anexele nr.1 si
2 la prezenta lege.
3) In zonele de protectie pot fi
incluse zone de reproducere, de hranire si/sau de iernare ale unor specii de
pesti si alte vietuitoare acvatice cu valoare economica si/sau ecologica
deosebite, sau aflate in pericol.
4) In zonele de protectie, sunt
interzise total sau partial activitatea de pescuit, lucrarile hidrotehnice sau
activitatile economice care pun in pericol echilibrul ecosistemelor acvatice
protejate , cu exceptia pescuitului in scop stiintific si a masurilor de
prevenire a inundatiilor.
5) Zonele de protectie se aproba de
Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura la propunerea administratorilor
resurselor acvatice vii din domeniul public.
6) Pentru apele care constituie
frontiera de stat, perioadele de prohibitie, regulile de pescuit, precum si zonele
de protectie a resurselor acvatice vii se stabilesc in concordanta cu
conventiile internationale incheiate cu statele riverane.
7) Persoanele fizice sau juridice,
care folosesc apele din domeniul public in alte scopuri decat cel piscicol,
sunt obligate sa ia masurile necesare pentru a impiedica perturbarea regimului
hidrologic natural, distrugerea habitatelor speciilor de flora si fauna ,
precum si absorbtia resurselor acvatice vii prin statiile de pompare.
8) Administratorii si beneficiarii resurselor
acvatice vii din bazinele piscicole naturale au obligatia sa execute lucrari
pentru protectia si refacerea habitatelor naturale .”
16.Articolele
551 – 554 se modifica si vor avea urmatorul cuprins :
“Art. 551. - Următoarele fapte
constituie contravenţie si se sancţionează cu amendă de la
5.000.000 la 10.000.000 de lei:
a) plasarea uneltelor de
pescuit fixe sau în derivă pe mai mult de două treimi din
lăţimea râurilor sau a canalelor;
b) utilizarea setcilor sau avelor,
de orice fel, în cadrul complexului lagunar Razelm-Sinoe, în ghiolurile
Belciuc-Erenciuc şi în lacurile litorale;
c) nemarcarea uneltelor de pescuit
sau a zonelor de pescuit;
d) neducerea la îndeplinire la termenele şi în
condiţiile stabilite, a măsurilor dispuse de către inspectorul
piscicol.
Art. 552. - Următoarele fapte constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la
10.000.000 la 30.000.000 de lei:
a) oprirea, abaterea apelor
curgătoare sau scurgerea apei totală/ parţială din bazinele
piscicole amenajate, fără acordul administratorului, proprietarului
sau detinatorului folosinţei piscicole;
b) introducerea in bazinele
piscicole naturale sau bazinele piscicole amenajate, fără avizul Agentiei
Nationale pentru Pescuit si Acvacultura a speciilor, raselor sau hibrizilor de
resurse acvatice vii, altele decât cele existente;
c) lipsa licentei pentru
desfăşurarea activităţii de acvacultură.
Art. 553. - Următoarele fapte constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la
16.000.000 la 32.000.000 de lei:
a) reţinerea la bord,
transbordarea, descărcarea sau comercializarea exemplarelor sub
dimensiunea minimă legală;
b) pescuitul lostritei fara
autorizatie speciala eliberata de administratorul resurselor acvatice vii;
c) refuzul de a permite accesul
personalului autorizat pentru controlul navelor/ambarcaţiunilor,
autovehiculelor, în unităţile de acvacultura, precum şi în
perimetrul bazinelor piscicole exploatate prin pescuit recreativ/sportiv sau
comercial;
d) neînscrierea sau ştergerea
numărului de identificare a navelor/ambarcaţiunilor de pescuit,
precum şi a navelor/ambarcaţiunilor auxiliare de pescuit.
Art.554. - Următoarele fapte
constituie contravenţie şi se sancţioneză cu amendă de
la 30.000.000 la 40.000.000 de lei:
a) distrugerea sau degradarea din
culpă a digurilor, barajelor şi canalelor, a taluzurilor şi
malurilor, a instalaţiilor hidrotehnice aferente amenajărilor piscicole;
b) distrugerea sau degradarea din
culpă a trecătoarelor pentru peşti, a topliţelor şi a
cascadelor podite;
c) distrugerea, degradarea sau
micşorarea din culpă a zonelor de protecţie perimetrală a
bazinelor piscicole amenajate;
d) neinstalarea sau distrugerea
dispozitivelor care împiedică intrarea peştilor în sistemele de
alimentare cu apă, irigaţii, precum şi în instalaţiile
hidroenergetice;
e) neluarea, la construcţia sau
golirea lacurilor de acumulare, a măsurilor pentru curăţarea
zonelor de pescuit şi pentru protejarea şi salvarea resurselor
acvatice vii ;
f) aruncarea sau depozitarea
rumeguşului, deşeurilor menajere şi zootehnice şi a
oricăror materii şi materiale, produse şi substanţe
poluante pe malurile râurilor, pâraielor, lacurilor, bălţilor şi
bazinelor piscicole amenajate;
g)pescuitul cu momeli metalice si cu
pesti artificiali in raurile populate cu lostrita;
h)prinderea pestelui cu unelte de
plasa si cu pripoane in raurile si lacurile din zona de munte precum si in
raurile colinare si de ses cu exceptia Dunarii si Prutului.
i) pescuitul in scop comercial pe
cursul unei ape curgătoare în zona de 500 metri aval de baraj;
j) neexecutarea lucrarilor pentru
protectia si refacerea habitatelor naturale ale resurselor acvatice vii.”
17. Articolul 561
se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„ Art.561. – (1)Urmatoarele fapte constituie
infractiune şi se sancţioneză cu amendă de la 50.000.000 la
100.000.000 de lei:
a)lipsa licentei de pescuit pentru
nave si ambarcatiuni si/sau a autorizatiei de pescuit;
b) producerea, importul,
comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de catre persoanele neautorizate
a navoadelor, voloacelor, a setcilor, avelor, prostovoalelor,
varselor, vintirelor, precum şi altor tipuri de unelte de pescuit
comercial;
c) pescuitul cu unelte de pescuit
avand ochiul de plasă sub dimensiunile minime prevăzute de lege;
d) reducerea debitului şi a
volumului de apă în amenajările piscicole , în scop de furt,
respectiv pentru pescuit ilegal;
e) închiderea, obturarea, bararea
cu garduri pescăreşti sau cu unelte de pescuit de orice fel a
canalelor şi a gârlelor de legatură cu lacurile, bălţile
sau terenurile inundate, de catre persoane neautorizate;
f) furtul de peşte prin orice
mijloace şi metode din amenajările piscicole.
(2)Tentativa se pedepseşte.”
18.Dupa articolul 561 se
introduce articolul 562 cu urmatorul cuprins :
„Art. 56(2). – (1)Următoarele fapte
constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă
penală de la 300.000.000 la 800.000.000 lei :
a) pescuitul in scop comercial, in
bazinele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, a peştilor
sau a altor vieţuitoare acvatice, in perioada de prohibiţie, precum
si distrugerea icrelor embrionate de peşte din zonele de reproducere
naturala;
b) producerea, importul,
confecţionarea, deţinerea, sau comercializarea uneltelor de pescuit
din plasă monofilament;
c) pescuitul cu ostia, suliţa,
ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare şi
agăţătoare, prin greblare sau harponare;
d) pescuitul sau omorârea
deliberată a mamiferelor marine;
e) pescuitul electric neautorizat,
pescuitul cu materiale explozive, pescuitul cu substanţe toxice si
narcotice de orice fel, pescuitul cu unelte de plasa monofilament, precum si
folosirea armelor de foc în scopul omorârii peştilor sau a vieţuitoarelor
acvatice;
f)pescuitul sturionilor sau a
lostriţei sub dimensiunile legale în alt scop decât pentru repopulare;
g)deţinerea, transportul sau
comercializare ilegală a peştelui, icrelor si produselor din peste,
fără documente legale.
(2)Tentativa se pedepseşte.
(3)Urmărirea şi judecarea
infracţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac în regim de
urgenţă, potrivit dispozitiilor codului de procedura penela privind
urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante.”
19.Articolul 571
se modifica si va avea urmatorul cuprins :
„Art. 571. - Când infracţiunile
prevăzute la art.56(1) si art.56(2) sunt
săvârşite de persoane cu atribuţii de constatare a
contravenţiilor si infracţiunilor, la prezenta lege, pedepsele se
dublează.”
20.Articolul 611 se
modifica si va avea următorul cuprins :
„Art.611. – (1) Cuantumul
despăgubirilor datorate pentru pagube cauzate resurselor acvatice vii prin
infracţiuni/contraventii se stabileşte de experţi, se
hotărăşte de instanţele judecătoreşti şi
revine după caz, bugetului de stat si/sau administratorilor resurselor
acvatice vii din bazinele piscicole naturale, si/sau
proprietarilor/detinatorilor bazinelor piscicole amenajate .
(2)Pentru stabilirea despăgubirilor
datorate pentru pagube cauzate resurselor acvatice vii, prin
contraventii/infractiunii savarsite în perioada de prohibitie, în perimetrul rezervatiilor
sau al bazinelor piscicole amenajate, se va avea în vedere triplul pretului de
piata, pe specii, pentru peste si alte vietuitoare acvatice, din ziua si zona
in care s-a savârşit fapta.”
21.Articolul 621 se
modifica si va avea următorul cuprins:
„Art. 621. – ( 1) Sunt supuse
confiscării uneltele şi ambarcaţiunile de pescuit, mijloacele de
transport, armele de foc şi orice alte bunuri care au fost folosite la
săvârşirea faptei.
(2)Bunurile rezultate din
săvârşirea contravenţiei/infracţiunii, constând în
peşte, icre, alte vieţuitoare şi produse acvatice, sunt, de
asemenea, supuse confiscării.
(3)În cazurile de confiscare a
bunurilor prevăzute la alin. (1) şi alin. (2) organele de constatare
dispun, prin documentul încheiat, valorificarea lor în condiţiile legii.”
22.Articolul 631 se
modifica si va avea următorul cuprins :
„Art. 631. –Constatarea faptelor ce constituie
contravenţii sau infracţiuni si aplicarea sancţiunilor
contravenţionale la prezenta Lege, se face de către personalul cu drept
de control din cadrul Inspecţiei Piscicole, de personalul abilitat din
cadrul Ministerului Administraţiei si Internelor, de personalul cu drept
de control al Gărzii Naţionale de Mediu si de către personalul
cu drept de control din cadrul Administraţiei Rezervaţiei
Biosferei „Delta Dunării”, pentru zona sa de responsabilitate., precum si
de catre persoanele imputernicite prin ordin al ministrului agriculturii,
padurilor si dezvoltarii rurale.”
23. La Anexa nr. 4 punctele 3, 4, 5, 6 se
abroga.
24. Punctul 7 al Anexei nr.4
va avea urmatorul cuprins :
„7. Metodele de pescuit, uneltele de
pescuit si dimensiunile minime ale ochiurilor plaselor folosite la
confectionarea uneltelor de pescuit se stabilesc, anual, prin ordinul de
prohibitie.”
„Art.II. (1) Prevederile articolului 75 se
duc la indeplinire in termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a
prezentei ordonante de urgenta.
(2) Prevederile alin. (3) al art. 9 se duc la
indeplinire in termen de 15 zile de la intrarea in vigoare a prezentei
ordonante de urgenta.”
“Art.III. În termen de 90 de zile de la intrarea
în vigoare a prezentului proiect de ordonanta de urgenta, prin ordin al
ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale, se va stabili modul
de atribuire si modelul autorizatiilor si permiselor de pescuit, la propunerea
Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura.”
„Art.IV. Agentia Nationala pentru Pescuit si
Acvacultura, stabileşte, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoarea a
prezentului proiect de ordonanta de urgenta, modul de operare a Registrului
unităţilor de producţie din acvacultură, criteriile şi
condiţiile de acordare a licenţei de acvacultură precum şi
perioada de valabilitate a acesteia.”
„Art.V.Legea nr.192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul si
acvacultura republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.627 din 2
septembrie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele
aduse prin prezenta ordonanta de urgenta, se va republica dandu-se textelor o
noua numerotare.”